Am ajuns la pacientul cu numărul 1000!

Când eram rezident în anii mici, am asistat la o prezentare a unui mare profesor la un congres de neurochirurgie unde ne arăta cum a clipat 6 anevrisme la un singur pacient.

Anevrismul e o „gâlmă” pe un vas de sânge, gâlmă care stă să se spargă. Problema e că se poate sparge oricând – stând pe canapea, făcând efort sau, cum detestăm noi cel mai tare, în timpul manevrelor din operația de clipare (de înlăturare a lui din circulație).

Pentru mine, la vremea aceea, a pune un clip metalic la baza acestei gâlme fără a sugruma vasul din care pornește sau fără a lăsa anevrismul pe loc mi se părea o operație uluitor de grea – un milimetru mai la stânga sau mai la dreapta face diferența între clipare perfectă și dezastru absolut.

Să-l aud pe dumnealui că a clipat 6 anevrisme la un pacient era, așadar, ceva demn de domeniul zeilor. E drept, având în vedere istoricul de mii de anevrisme clipate, 6 erau o nimica toată.

Neurochirurgii de vârsta mea sau mai mici nu vor mai avea niciodată mii de anevrisme, pentru că era noastră a descoperit radiologia intervențională, iar multe dintre anevrisme acum se embolizează (se introduc niște firicele mici de platină în interiorul lor, intrând pe la coapsă, fără să mai deschidem craniul) sau se stentează (se introduce un mic furtunaș cu găurele care deviază sângele care intră în mod normal acolo).

Prima embolizare a fost în California în 1990, așa încât nu știu dacă nu e, de fapt, o rușine pentru sistemul românesc că în România noi încă mai avem județe sau centre mari de neurochirurgie unde radiologia intervențională, din diverse motive, nu s-a dezvoltat, astfel încât neurochirurgii să intervină doar unde radiologia nu reușește sau unde chirurgia e o alternativă mai bună.

Oricum ar fi, postarea asta este despre ceva ce pentru mine este absolut impresionant – am reușit să ajung la pacientul cu numărul 1000 din carieră, iar operația a fost una aproape aniversară: am clipat 4 anevrisme cerebrale (un anevrism de cerebrală medie, unul de comunicantă anterioară și 2 de pericaloasă) prin 2 incizii minim invazive de 6-7 cm fiecare – una în tâmplă și una imediat deasupra frunții.

Verificarea că am făcut totul bine a fost intraoperator cu verde de indocianină și echo Doppler, iar postoperator prin angiografie! Patru anevrisme… n-a fost așa de greu pe cât credeam. După câteva mii, înțeleg de ce pentru domnul profesor cele 6 erau o nimica toată. Doar înțeleg, nu simt asta, nu joc în aceeași ligă cu dumnealui, dar fiecare are propriul drum în viață, iar ceva în mine îmi spune că cei care mă sprijină acum vor fi mândri de mine peste ani.

Pacientul? E bine, acasă, fără niciun defect. Mai are un anevrism pe partea cealaltă, de care probabil se vor ocupa radiologii intervenționiști, pentru că, indiferent cât de buni suntem noi, niciodată nu suntem mai buni decât o echipă bine rodată. Am onoarea de a colabora pe partea de radiologie intervențională cu dr. Botezatu Sebastian și dr. Peneoașu Cristian, cu care am făcut de-a lungul anilor lucruri pe care nu le credeam posibile.

Spre exemplu, unele dintre cele mai bune rezultate în ceea ce privește colaborarea noastră sunt în tratamentul hematomului subdural subacut sau cronic: eu intervin cu pacientul treaz, cu un pic de anestezie locală (full awake) și dau o mică gaurică dacă hematomul pune presiune pe creier (1-2 găuri, eventual spăl între ele), iar ei embolizează artera meningee medie pentru a opri sursa hemoragiei. E o intervenție de rutină, care se pretează în special pacienților peste 70-80, chiar peste 90 de ani (am operat la 93 de ani așa și a mers bine), pentru că evităm anestezia generală.

Avem deja un număr semnificativ de pacienți tratați așa și nu înțeleg de ce nu devine protocol național povestea aceasta, pentru că e descrisă de mult în literatură, iar recidiva/resângerarea după ce ne facem noi treaba e mult mai mare fără sprijinul lor. Mai mult, când astfel de hematoame nu dau simptome, pot să intervină doar ei și evoluția e una foarte bună în general!

Oricum ar fi, voiam doar să vă spun că îmi închei specialitatea, am promovat examenul și devin în curând medic primar cu peste 1000 de pacienți, dintre care 99,9% cu probleme la nivelul creierului/craniului.

Dacă cineva dorește să îmi ceară opinii, dintre colegi, pacienți sau aparținători, vă las aici și singura modalitate de a se ajunge la mine:

1. Copiați conținutul CD-ului într-un folder.
2. Arhivați folderul.
3. Trimiteți arhiva prin www.wetransfer.com la adresa dumneavoastră de email (veți primi un link).
4. Intrați pe www.doctorciobotaru.ro și completați formularul de la „solicitați o opinie”, copiind în formular linkul primit, în rubrica destinată RMN-ului.
5. Am o mare rugăminte: completați cât mai detaliat rubricile „Detalii” (cu istoric, simptome etc.), respectiv „Întrebări” (cu ce întrebări aveți pentru mine), pentru a putea înțelege cazul și a vă ajuta. Fără istoric, simptome și întrebări, nu vă pot fi de folos.

Dacă distribuiți, mesajul poate ajunge la cineva care are nevoie de o operație gratuită într-un spital de stat dotat la standarde europene și poate ajunge la cineva a cărui viață e salvată sau schimbată de gestul acesta de a distribui, gratuit și aparent neimportant!

Vă atașez și poza mea preferată cu pacientul 1000 dupa operație, care îmi amintește că pacientii nu sunt numere, ci mame, fii, fiice, tați și, mai important decât orice, oameni cu vise, care au nevoie de sprijinul nostru să și le poată îndeplini! Suntem aici să ajutăm și e o mare bucurie să putem face asta fără ca oamenii să plătească o avere, o simplă asigurare de sănătate de stat fiind suficientă! … Vezi mai multeVezi mai puține

Despre mizeria umană și despre rușinea de a fi român

Să ne înțelegem: toată viața am muncit, sprijinit de niște părinți fără posibilități financiare sau influență. Mi-am construit cariera pas cu pas, pornind de jos, mergând la zeci de cursuri în străinătate, asumându-mi riscuri impresionante făcând operații pe care nici nu le văzusem undeva măcar și nu erau descrise, doar ca să fac bine oamenilor.

Am învățat că, în viață, munca și onoarea sunt valori de preț de la care nu fac rabat. Ele m-au adus unde sunt și tot ele îmi permit să dorm noaptea împăcat. Nu va veni niciodată cineva la mine să îmi spună că am furat sau că am ajuns unde sunt călcând pe cadavre.

Și chiar și așa, am primit astăzi clasarea pentru primul meu dosar penal! Să vă detaliez, că nu are nicio legătură cu pacienții mei!

Fac unele dintre cele mai grele chirurgii oncologice cu putință. Nu vorbim doar de neurochirurgia de zi cu zi și operațiile ușoare din specialitatea asta. Mă arunc în tumori de sinus cavernos, tumori cu extensie în afara craniului, tumori gigante, etc. Și nu am primit nicio reclamație scrisă de la vreun pacient și am trecut de 1000 deja! Nu am fost impecabil tot timpul, dar am încercat cât am putut să ofer cuiva cea mai bună îngrijire pe care un spital de stat o oferă.

Mai mult, am încercat să las după mine o urmă! Să ajut ce rezidenți mi-au fost în preajmă. Să clarificăm niște lucruri: unde lucrez eu, rezidenții NU FAC GĂRZI! Nu există linie plătită pentru ei, așa că nu fac deloc. Rezidenții de aici nu se ocupă de pacienții altora, cum se întâmplă pe alte secții: „tu vezi toate plăgile azi” sau „tu scrii medicația tuturor”. Aici, te ocupi doar de ai tăi, ca un rege. Iar dacă vii câteva ore noaptea că avem nevoie de ajutor, ziua următoare ești liber, cum e legal!

Și lucrez la un moment dat cu un rezident care venea la spital la 8:30-9:00 când noi deja văzusem pacienții și terminaserăm tot ce era de făcut, care nu își termina nici măcar externările pentru cei 5 pacienți într-o întreagă SĂPTĂMÂNĂ, etc. Să mai reiterez faptul că rezidenții nu fac gărzi?

Iar rezidenții care stau în preajma mea beneficiază de: discuții detaliate despre cazuri, despre imagistică, despre planul operator înainte de fiecare operație până toți știm precis ce/când/fiecare milimetru pe unde operăm, ei pot opera cazurile pentru care sunt pregătiți DOAR sub strictă supraveghere (nu sunt lăsați să se descurce, să învețe singuri – privesc asta ca pe o greșeală atât pentru medici cât și pentru pacienți), etc. După 6 luni cu mine, un rezident muncitor poate să opereze singur o tumoră cerebrală, acesta e pactul pe care îl stabilim la începutul colaborării.

Eh, la un moment dat, ajung la capătul răbdării cu rezidentul ăsta. Și mă apuc și scriu un articol despre cum efectiv nu știu ce să îi mai fac, așa că cer sfaturi în online. L-am scris să fie sarcastic, cu un gladiator care își omoară adversarul la decizia spectatorilor. Mi-a trecut prin cap că unii nu vor înțelege, dar că unii vor fi atât de rupți de realitate încât să îmi facă plângere penală…nu am crezut

Și s-au strâns care mai de care peste tot: pe Reddit, pe Discord, pe WhatsApp, au făcut grupuri și forumuri unde s-au apucat să redacteze plângeri: la Poliție, la Parchet, la Colegiul Medicilor, etc. Numai pe mine nu m-au întrebat nimic.

Înțelegeți cum este treaba asta? Degeaba muncești 11 ani să devii unul dintre neurochirurgii cu care România se poate mândri oriunde, degeaba încerci să faci din mentorat un principiu de bază, degeaba ai sute de pacienți care merg bine, degeaba ai cazuri în premieră națională! Se găsesc unii care te vor ÎN PUȘCĂRIE! Fac plângere penală că ai îndrăznit să te plângi în public, chiar dacă un dosar penal ar însemna automat concedierea ta! Ba mai mult, te-ai plâns doar de lene, dar nu le-a plăcut lor felul în care ai scris o postare care ajunge la sute de mii de oameni, fiecare privind postarea în felul său propri.

Fraților, nu vorbim de „sistem”, nu vorbim că am deranjat niște oameni sus-puși… în țara asta nu ai voie să te atingi nici de unii care fac din lene principiul lor de bază! Și dacă se găsește câte un….om…dacă îl pot numi așa, care face o plângere, care e și luată în seamă deși nu are niciun fel de criteriu de admisibilitate…ai încurcat-o!

Dosarul s-a clasat, cum era și firesc, dar dacă la următorul îmi voi pierde locul de muncă pentru că nu am acceptat lenea, impostura și mojicia umană, nu îmi va fi părut rău în niciun fel! Astăzi îmi e rușine că sunt român!

Până atunci, ținând cont că articolul cu rezidentul a ajuns la 600.000 de oameni (și e al doilea cel mai citit de pe pagina aceasta), haideți să îl facem și pe acesta cel puțin la fel de faimos! … Vezi mai multeVezi mai puține