Comments Box SVG iconsUsed for the like, share, comment, and reaction icons

Despre muzică

Bunicul cânta la acordeon. Sau doar avea un acordeon în casă și ne păcălea că știe să cânte la el, că nu cred că l-am auzit mai mult de o dată să apese clapele cu iz de melodie. Mai erau prin casă niște boxe mai înalte decât mine și o chitară, semne ale unei vieți cu amintiri frumoase, cu petreceri până în toiul nopții, cu vin și oameni care se distrau simplu și sincer.

Viața aia s-a terminat cu mult înainte să ajung eu la vârsta la care începe să îți placă vinul. La mine au rămas doar cărțile și a apărut calculatorul pe care îl mai târam din când în când după mine la țară. Având caracterul unei cârtițe, capabil să stau la întuneric citind și jucându-mă fară să întâlnesc oameni perioade lungi de timp, m-am îndepărtat de muzica atât de mult încât...dacă există o zonă în creier care să se ocupe de muzică, la mine nu s-a format.

Mulți dintre seniorii cu care am lucrat în neurochirurgie ascultau muzică în sală. Unii au mirosit defectul meu și au înțeles că sunt pe la același nivel cu dumneavoastră când vă ocupați de calcularea corectă a traiectoriei unei rachete cu destinație extraorbitară. De fiecare dată îi auzeam:
„Ia zi mă Johnică...știi cine cântă?”
„Probabil alții care au murit dom’ doctor”
„Pfff....nici de U2 n-ai auzit?”
„Dom’ doctor...cel mult Pasărea Colibri și cam atât”
„Dar de ăsta? Sigur îl știi”
„Nu”
„Michael Jackson? Nu pot să cred că n-ai auzit de Michael Jackson”
„Dom’ doctor....ăsta nu venea la noi pe uliță”

Mutarea la București a fost cu multe surprize: i-am ascultat pentru prima dată pe Michael Jackson, Queen, U2, Pink Floyd (despre care am întrebat la un moment dat pe cineva „Doctore...care dintre ăștia de pe scenă e Pink Floyd?”), etc.

Acum, după ani de zile de când sunt aici...pot spune că nu mă atinge nimic. Sigur, înțeleg nivelul și de ce sunt apreciați, dar pot să spun că bontul ăla din creierul meu care se ocupă de muzică nu e în stare de a-i îndrăgi. Spre exemplu, când am plecat singur cu motocicleta până în Grecia și înapoi, am ascultat 4000 de km doar Mihai Mărgineanu, fredonându-i în cască melodiile în toate cele 8 zile de drum. E și singurul care mă poate convinge să cos mai repede și mai corect. Atât pot.

Acum, trebuie să recunosc că sunt curios: sunt singurul care are niște zone în privința cărora a fost toată viață un ignorant complet fară ca, aparent, să aibă de suferit? Care e experiența dumneavoastră?

Multumiri lui Jon Tyson pentru poza postată pe Unsplash
... Vezi mai multeVezi mai puține

3 zile în urmă
Despre muzică

Bunicul cânta la acordeon. Sau doar avea un acordeon în casă și ne păcălea că știe să cânte la el, că nu cred că l-am auzit mai mult de o dată să apese clapele cu iz de melodie. Mai erau prin casă niște boxe mai înalte decât mine și o chitară, semne ale unei vieți cu amintiri frumoase, cu petreceri până în toiul nopții, cu vin și oameni care se distrau simplu și sincer. 

Viața aia s-a terminat cu mult înainte să ajung eu la vârsta la care începe să îți placă vinul. La mine au rămas doar cărțile și a apărut calculatorul pe care îl mai târam din când în când după mine la țară. Având caracterul unei cârtițe, capabil să stau la întuneric citind și jucându-mă fară să întâlnesc oameni perioade lungi de timp, m-am îndepărtat de muzica atât de mult încât...dacă există o zonă în creier care să se ocupe de muzică, la mine nu s-a format. 

Mulți dintre seniorii cu care am lucrat în neurochirurgie ascultau muzică în sală. Unii au mirosit defectul meu și au înțeles că sunt pe la același nivel cu dumneavoastră când vă ocupați de calcularea corectă a traiectoriei unei rachete cu destinație extraorbitară. De fiecare dată îi auzeam:
„Ia zi mă Johnică...știi cine cântă?”
„Probabil alții care au murit dom’ doctor”
„Pfff....nici de U2 n-ai auzit?”
„Dom’ doctor...cel mult Pasărea Colibri și cam atât”
„Dar de ăsta? Sigur îl știi”
„Nu”
„Michael Jackson? Nu pot să cred că n-ai auzit de Michael Jackson”
„Dom’ doctor....ăsta nu venea la noi pe uliță”

Mutarea la București a fost cu multe surprize: i-am ascultat pentru prima dată pe Michael Jackson, Queen, U2, Pink Floyd (despre care am întrebat la un moment dat pe cineva „Doctore...care dintre ăștia de pe scenă e Pink Floyd?”), etc. 

Acum, după ani de zile de când sunt aici...pot spune că nu mă atinge nimic. Sigur, înțeleg nivelul și de ce sunt apreciați, dar pot să spun că bontul ăla din creierul meu care se ocupă de muzică nu e în stare de a-i îndrăgi. Spre exemplu, când am plecat singur cu motocicleta până în Grecia și înapoi, am ascultat 4000 de km doar Mihai Mărgineanu, fredonându-i în cască melodiile în toate cele 8 zile de drum. E și singurul care mă poate convinge să cos mai repede și mai corect. Atât pot. 

Acum, trebuie să recunosc că sunt curios: sunt singurul care are niște zone în privința cărora a fost toată viață un ignorant complet fară ca, aparent, să aibă de suferit? Care e experiența dumneavoastră?

Multumiri lui Jon Tyson pentru poza postată pe Unsplash

Comentează pe facebook

Sunt sigura că poezia, muzica sufletului, vă place. " "De rupi o coardă la vioară Ea geme ... moare tremurând O altă coardă îi ia locul Si-auzi vioara iar cântând. Dar dacă cu durere adâncă În coarda inimii loveşti Ea geme lung si-o viață -ntreagă Nu vei putea s-o-nlocuieşti." ( MIhai Eminescu). Multă sănătate, vă doresc, domnule doctor !

Dl Doctor spuneți numai despre muzica pe care ați ascultat-o la București, dar de aceea ascultată la țară pe uliță nu spuneti nimic…asta e discriminare domne!🤣

Fiecare cu darul sau harul lui! Minunat este faptul că înțelegeți, simțiți și încercați să stăpâniți arta neurochirurgiei! E un dar pentru care noi, profanii vă suntem recunoscători!

Muzica cuvânt ce se trage din greaca, îmbracă multe stări in note muzicale, îmbracă stiluri ce se nasc sau inca există, defilând pe un podium portativ stârnind emoții.Cred că fiecare dintre noi are o linie melodica care îi crează acel vibe , Margineanu ....este super tare. Mai recomand ptr versuri și melodie piesa noua a lui Vescan .

Bună seara! Nu-i bai dl. doctor. Nu cred că sunteți singurul. În schimb, povestiți excelent. Vă doresc multă sănătate!

Ce bine că nu va place muzica..... Va place neurochirurgie.... Aici îți trebuie mult mai mult ritm...Și talent....😉😉😉😊😊😊

De când eram mica, pana pe la vârsta adolescenței cantam, cât ma țineau palmanii, o melodie, frumoasa, romantica, mi se părea și încă îmi pare cea mai frumoasa de pe pământ! Am fost convinsa mulți ani ca o ,,inventasem" eu, ca de scris asa ceva, nici nu poate fi vorba! Apoi am aflat ca acea melodie nu îmi aparține, ca e vorba de Second Waltz a lui Schostakovich! Nu vreti sa stiti ce dezamagire am trait! 🤣Nu îmi pot aminti dacă o auzisem undeva- e vorba de aproape 40 de ani în urma- mama cu siguranță nu a avut acces la acest gen de muzica, dar eu o știam! O știu încă! Si acum, chiar în aceste clipe când scriu, îmi suna în minte, asa, pe fundal!

Experienta cu muzica ,fiind progenitura de la tara ,ar fi fost mai anevoioasa dar am avut acolo o profesoara de muzica extraordinara( ca asa erau profesorii atunci faceau didactica si pedagogie din pasiune),care ne-a facut "fani" muzica clasica si apoi jumatatea mea mi-a dat prilejul sa decoper piesele de rezistenta din muzicile mai usoare ! Dar am avut si nefericita inspiratie pe cand fata noastra era f mica sa ascultam Ravel cu obstinatie astfel incat astazi ea e ascultatoare de muzica buna din genuri diferite ,mai putin Ravel !😍

Muzica e hrana zeilor, vine de la Dumnezeu. Nu as putea trai fără muzica! Probabil “muzica” ce va place e creierul,iar asta e mare lucru. Sunteti un artist care tine in mâna lui creierul !❤️

Știți ce spunea Caragiale in Un pedagog de scoala nouă: ,, muzica iaște ceva ce gâdilă in mod plăcut auzul”. Iubesc muzica care îmi transmite ceva. Surpriza mea a fost oferită de fluturașii mei din CP care, atunci când au ascultat Sonata lunii, 6 minute nu s-au mișcat absolut deloc.

Nu e deloc un defect. Aveti multe calitati. La noi in casa se asculta muzica populara,muulta muzica populara asa incat atunci cand am ajuns la liceu ma simteam bătrână pe langa colegii mei. Ei ascultau alte genuri iar eu habar n aveam de ele pt ca tot ce auzisem era muzica populara. Mult succes

Eram în sala de nastere și așteptăm să îmi vad al doilea copilaș, era o atmosfera mirifica pentru mine, muzica mergea în surdina, medicul mai fredona și el puțin, m-am detensionat de tot și am uitat ce anume mi se face (nașterea a fost prin cezariana la al doilea copil și îmi era o frica maxima de operația prin cezariana). Cred ca fiecare persoana are ceva la ce nu se pricepe, nu ii place sau pur și simplu nu îl atrage. 🙂 Deși am o voce nașpa și nu am deloc ureche muzicala ador muzica, ma liniștește mult când am probleme. Poate daca o sa încercați sa,, traiti" versurile, o veți înțelege altfel.

Poate nu aveți ureche muzicală, nici voce și nici nu vă mișcați într-un fel de invidiat pe ritmuri muzicale, însa aveți din plin “muzica” degetelor în timp ce umblați la cea mai importantă parte a corpului omenesc: creierul, ori asta e de ajuns! Puțini sunt cei meniți să facă asta deci contează prea puțin că nu faceți diferența între do și re sau că nu vă ies cântecele precum Margineanu. Și până la urmă, câți dintre noi nu cântă, afoni fiind?

Muzica poate relaxa, înălța omul spre o altă lume, muzica, cred eu ajută la secretarea serotoninei (dacă e de bună calitate), muzica joacă un rol destul de important pentru oameni dacă știu ce fel de muzică să aleagă. Personal pe vremea când cochetam cu jocurile populare, muzica pornea acel imbold de a scoate la iveală ceea ce învățasem. Bineînțeles publicul și aplauzele te făceau să dai tot. Nu consider că ați pierdut ceva important. Retragerea dumneavoastră între cărți fără muzică... Cu ajutorul lui Dumnezeu vindecă azi mulți oameni, ceea ce vă ridică mai presus de celebrii cântăreți.🙈🤗

Muzica e foarte frumoasa și îți alină sufletul! Cel puțin la mine funcționează! Atunci când am diverse probleme sau nu mă simt prea bine, ascult muzica și totul revine la normal! Sunt melodii care mi-aduc aminte de tinerețe, de tatăl meu, de mama mea, melodii pe care le știu de la ei și pe care le fredonau la petreceri! Cu ele am crescut! Așa cum spunea și tatăl meu, eu eram sufletul petrecerilor! Stătea în capul mesei și ascultam muzică și glumele invitaților și nu ma duceam la culcare până nu se spărgea gașca! Îmi plăcea mult de tot! Încercați când veniți de la muncă, să stați liniștit și să ascultați o muzică bună! E ca o oază de liniște! Vă încărcați automat bateriile! Muzica e frumoasă, atât pentru cei care o cântă, cât și pentru cei care o asculta! Încercați și nu veți da greș! O să vă simțiți plin de viață! O seară frumoasă și liniștită, și nu uitați, să cânte muzica, balsamul sufletului! Doamne ajuta!

Haide sa va povestesc ceva domn' doctor,ceva ce intelegeti dumneavoastra cu sigurantza:anul acesta in vara am facut o interventie cu gamma knife, in urma unei operatii de meningiom in anul 2019.Fiind in aparatul respectiv mi-au pus muzica terapeutica, de calmare, cica de obicei unii dintre pacienti adorm in timpul terapiei🙈.Eu,timp de 45 de minute am crezut ca-mi smulg masca si o iau la fuga(noroc ca nu se putea)😜🤣!Lasand gluma la o parte,a doua zi le-am spus sa-mi puna o muzica vesela ,ceva de dansat,altfel fac infart sau nu raman nemiscata 45 de min.Acum,explicati-mi dumneavoastra motivul,ca stiti mai bine despre ce vorbesc🤔😜🤣‼️

Mâinile duv reprezintă viața și dați viața tuturor care ajung la ele Respect Succes și multă admirație cu un așa dom doc Buzoian Felicitări

Muzica are un limbaj universal! Când versurile și mesajul nu le știu , chiar nici notele, contează ce aud! Muzica e un fel de matematică :note, măsuri... Nici nu contează cine cântă! Doar ascult! Îmi place, mă deconectează, mă liniștește...depinde de starea emoțională...

Interesanta postare, fiecare are moduri diferite de relaxare iar ce pot spune este ca muzica vindeca ....sau cel putin pe mine ma relaxeaza si imi transmite emotii si forta😊

Cred ca fiecare persoana are cate o problema in care nu se descurca !Mie mi a fost greu cu matematica!Mai cunosc persoana care nu poate invata limbi straine!Altii nu pot sa cante!

Nu este un defect!

Dincolo de faptul că sunteți un medic de excepție , sunteți un foarte bun povestitor -- poate așezați câteva din momentele trăite ca tânăr , ca medic .... poate scoateți o carte ! Eu aș cumpara o !🙂🤗

Păcat. ..muzica este un balsam pentru suflet!

BUNĂ SEARA ! DE CÂND MĂ ȘTIU, IUBESC MUZICA(+70!!!).M-A ,,ÎNSOȚIT " ȘI IN MESERIE(37 ANI !!!).ȘTIU CĂ SUNTEȚI PASIONAT DE,, MOTOR" (IN URMĂ CU 3 ANI,V-AM VĂZUT DE LA ETAJUL 5- MONZA!) .FIECARE DINTRE NOI FACEM ALEGERI,AVEM PASIUNI .IMPORTANT E SĂ NE RESPECTĂM OPȚIUNILE, FĂRĂ A JUDECA. VĂ DORESC TOATE CELE BUNE !

View more comments

Noiembrie este considerată luna epilepsiei, motiv pentru care am realizat împreună cu colegii de la Speranța TV un scurt interviu despre epilepsie din punct de vedere neurochirurgical.

Sper să fie util cât mai multor pacienți!
... Vezi mai multeVezi mai puține

2 săptămâni în urmă
Video image

Comentează pe facebook

Felicitări d-le doctor! Sigur sunt de folos astfel de emisiuni. Explicații pe înțelesul tuturor. Multă sănătate vă doresc!

Performanta si profesionalismul sa va fie la indemana mereu sa va bucurati de reusitele dumneavoastra si de binele adus oamenilor aflati in suferinta ! Tot respectul pt tinuta dumneavoastra profesionala !

Felicitări domnule doctor! La cât mai multe reușite! Doamne ajuta!

Foarte interesant ! Să fiți binecuvântat cu inspirație,preocupare și multă putere spre mulțumirea tuturor pacienților ,care au șansa să le fiți alături! Succes!

Felicitari domnul doctor pentru tot ce faceti pentru pacienți un doctor de nota 1000 tot respectul pt ținută dumnevoastra profesională va doresc sănătate multă !!!

Super material...de folos multor oameni. Cei care nu sunt in cauză trebuie să știe ce este epilepsia din punct de vedere științific. Mult succes în continuare. Pe cei rai lasati-i să latre și dumneavoastră fiți OM în continuare 🤗

Foarte interesant! Sa postati mai des. Mult succes

Felicitări! Ilinca are un an jumătate de la operatia și nu a mai facut nici o convulsie. Mult succes în continuare!

felicitari , mult succes va doresc !

Felicitari pt implicarea profesionala, felicitari pt interviu! Foarte frumos explicat si pentru publicul larg!.Mult succes !

Felicitări Domnule Doctor!Să fiți sănătos și să rămâneți același doctor dedicat semenilor dumneavoastră!

Să fiți binecuvântat și să aveți multă putere să mergeți mai departe în lupta dvs. pentru sănătatea pacienților.

Felicitări d-nule Doctor si putere să ajutați cât mai mulți semeni!!❤

Felicitări d.le doctor! Explicați atat de clar si pe înțelesul tuturor! Văd că sunteti atat de devotat si implicat in ceea ce faceți, încât peste ani veți fi un alt dr.Leon Dănăilă! Un sculptor de creiere cu un suflet mare!Mult succes!

Succes pentru implicarea duv in tot ce înseamnă sănătatea pacienților

Felicitări Doctore!

Felicitări, domnule doctor!La cât mai multe vieți salvate!Vă mulțumesc încă o dată pentru că mi-ați salvat viața !

Felicitări mult succes!

Felicitări dnl dr!

Felicitări mult succes! Multă sănătate și tot binele din lume!

Felicitări! Recomand tuturor cazurilor operabile sa apeleze la domnul doctor

Felicitari si respect dle Doctor !

Felicitari !

Felicitari pentru professionalism si mult respect !

Ce bine ar fi sa fie toți doctori cu dragoste de oameni qsa.FELICITARI SI SUCCESE DR GEORGIAN.D ZEU SA TE OCROTEASCA.SANATATE.

View more comments

Teiul lui Eminescu și bețele de sprijin

Printre extrem de puținele mesaje de sprijin primite în urma publicării articolului trecut, a fost unul care mi-a atras atenția, din partea unui coleg rezident dintr-un spital de provincie. Povestea pe scurt sună cam așa:

Există în spitalul respectiv un număr de rezidenți egal cu numărul de săli de operație. Logic, au fost împărțiți egal, un rezident pe sală. Pare un gest cât se poate de inocent și de firesc, nu?

Ce nu se vede: ordinea pacienților în săli se stabilește cu precizie de multe ori în ziua respectivă, ceea ce înseamnă că rezidenții nu știu până în ultima clipă la ce operații intră. Astfel, iau naștere următoarele întrebări: Când au timp să citească operația? Când au timp să își facă în minte planul intervenției? Când au timp să se uite peste IRM să știe de ce anume să se ferească? Când vreodată vor ajunge să dezvolte în ei reflexul acesta extrem de fin de a transforma imaginile CT/RMN într-un plan precis, prompt, pe care să îl implementeze și să îl respecte în caz de urgență?

Și mai important de atât: dacă ei nu discută cu pacientul în preoperator că nu știu care al cui este, cum învață ei să ia deciziile chirurgicale? Cum învață când și dacă să opereze și când e mai bine să renunțe la a efectua o operație? Să mai întreb ce se întâmplă dacă ei, rezidenți, nu sunt de acord cu decizia chirurgicală?

Sistemul acesta nu creează medici desăvârșiți. Creează ajutoare veșnic dependente de un operator principal care ia decizii. Creează medici cu handicap în punctele esențiale, dându-le impresia că dacă știu cum să taie, sigur știu și când sau de ce să taie. Sistemul acesta nu transformă vlăstarii în copaci, ci îi face bețe de sprijin pentru arborii mari, unii dintre ei deja putrezi.

„Sistemul” e însă format din oameni. Iar un sistem care nu funcționează e format din oameni care nu iau atitudine. Sigur, nu îi putem schimba pe cei de sus că suntem prea mici și probabil nu avem cu cine altcineva. Dar nici nu am văzut să fie internetul plin de avertizori de integritate, plin de povești care să tragă semnale de alarmă sau plin de studenți/rezidenți/medici care să ia atitudine.

Mulțumesc Sb2s3 pentru poza "Teiului lui Eminescu" cu stâlpi de sprijin, postată pe Wikipedia.
... Vezi mai multeVezi mai puține

3 săptămâni în urmă
Teiul lui Eminescu și bețele de sprijin

Printre extrem de puținele mesaje de sprijin primite în urma publicării articolului trecut, a fost unul care mi-a atras atenția, din partea unui coleg rezident dintr-un spital de provincie. Povestea pe scurt sună cam așa:

Există în spitalul respectiv un număr de rezidenți egal cu numărul de săli de operație. Logic, au fost împărțiți egal, un rezident pe sală. Pare un gest cât se poate de inocent și de firesc, nu? 

Ce nu se vede: ordinea pacienților în săli se stabilește cu precizie de multe ori în ziua respectivă, ceea ce înseamnă că rezidenții nu știu până în ultima clipă la ce operații intră. Astfel, iau naștere următoarele întrebări: Când au timp să citească operația? Când au timp să își facă în minte planul intervenției? Când au timp să se uite peste IRM să știe de ce anume să se ferească? Când vreodată vor ajunge să dezvolte în ei reflexul acesta extrem de fin de a transforma imaginile CT/RMN într-un plan precis, prompt, pe care să îl implementeze și să îl respecte în caz de urgență? 

Și mai important de atât: dacă ei nu discută cu pacientul în preoperator că nu știu care al cui este, cum învață ei să ia deciziile chirurgicale? Cum învață când și dacă să opereze și când e mai bine să renunțe la a efectua o operație? Să mai întreb ce se întâmplă dacă ei, rezidenți, nu sunt de acord cu decizia chirurgicală? 

Sistemul acesta nu creează medici desăvârșiți. Creează ajutoare veșnic dependente de un operator principal care ia decizii. Creează medici cu handicap în punctele esențiale, dându-le impresia că dacă știu cum să taie, sigur știu și când sau de ce să taie. Sistemul acesta nu transformă vlăstarii în copaci, ci îi face bețe de sprijin pentru arborii mari, unii dintre ei deja putrezi.  

„Sistemul” e însă format din oameni. Iar un sistem care nu funcționează e format din oameni care nu iau atitudine. Sigur, nu îi putem schimba pe cei de sus că suntem prea mici și probabil nu avem cu cine altcineva. Dar nici nu am văzut să fie internetul plin de avertizori de integritate, plin de povești care să tragă semnale de alarmă sau plin de studenți/rezidenți/medici care să ia atitudine. 

Mulțumesc Sb2s3 pentru poza Teiului lui Eminescu cu stâlpi de sprijin, postată pe Wikipedia.

Comentează pe facebook

Din pacate e valabil pentru multe alte domenii , nu numai in sanatate ...tinerii nu au loc sa se afirme din cauza "somitatilor ", a "monstrilor sacri" care nu accepta sa piarda controlul si mai ales beneficiile aferente pozitiilor detinute ... in Romania caracatita coruptiei nu va disparea niciodata ! 😕

Ceea ce nu înțeleg Rezidenții, este faptul ca ei au aceleași drepturi ca medicii specialiști Dacă sunt programate 5 operații, ei ar trebui sa fie pregătiți, adică sa se pregătească singuri pentru toate 5 Asta înseamnă să te formezi ca medic, nu sa aștepți informații, sa le culegi singur

Este trist ce spuneti. Mai trist ca lucrurile nu se vor schimba asa curand. Cu toate astea ramaneti in tara si demonstrați ca se poate si altfel. Veti schimba generatiile viitoare. Mult succes

Oamenii ca dumneavoastră sunt cei de la care începe schimbarea...cum se zice: "schimbarea trebuie să înceapă de la mine"...in medicină începe de la dumneavoastră, pe cât puteți și sunteți lăsat să faceți 🤗

Greu, foarte greu să se schimbe ceva în acest "sistem inchistat " din sănătate sau din alte domenii. Există un început în toate. Cu oameni ca dvs. și colegul care v-a scris, cred că lucrurile se vor...urni. Vă doresc sănătate, răbdare și perseverență! Doamne ajută!

Cum sa faci o natiune sa fie curajoasa si responsabila ! ? Sigur e o intrebare utopica ! Dar ce sa se fi produs in mentalul nostru de suntem dominati de frici ,de lasa ca merge si asa ! E dureros ca generatiile mature sau chiar in varsta nu am interesul de a fi mentori cu adevarat ! E trist ca tinerii cu mici exceptii se complac in aceasta stare de precaritate profesionala,sociala,personala ! Toti care sustinem prin energia cuvintelor acest tanar rar sa facem macar noi ceva in acest sens ! Fiecare in profesia sa ,fiecare dar si la unison sa se miste lucrurile si in societatea noastra ! Sigur aceat om OM tanar ne trezeste ,ne face atenti ,dar sa facem si noi !

Din pacate "Sistemul" e marea problema in Romania.Imposibil sa poti sa schimbi ceva in orice domeniu. 😢

Degeaba generațiile tinere vor sa facă o schimbare în sistem,dacă nu sunt lăsați de mentalitățile comuniste! ,,NU AI EXPERIENȚĂ, STII TU MAI BINE DECAT MINE CARE AM ... 100 DE ANI PROFESIE!" Tineri care își doresc sa profeseze cu empatie pentru oameni ,nu crezându-se dumnezei!

Titlul spune tot....legarea la ochi 😔, mă întreb uneori de ce nu reușim să schimbăm, vin din spate tineri cu forte proaspete, updatati cu noutățile medicinei, curajoși și entuziasmați fiecare de specialitatea aleasa, oare nu este firesc să împărtășim cu ceilalți experiență, cunoștințele noastre? Oare nu este firesc să dialogăm și să observăm că încă învățăm unii de la ceilalți , că putem îmbunătăți lucrurile împreună? Și ajungem iar la acele limite impuse nescrise ci perpetuate din generație în generație. E doar părerea mea 🙄.....

Un sistem corupt, ineficient, totul se desfășoară intr-o dezordine care este confortabilă pentru personal deoarece își poate urmări interesele!

Cât adevăr... Vad ca ati scris doar de rezidenți, însă omul supus operației ce vină are? El vrea doar încă o șansă să fie bine... Cine alege pentru el?

Sa avem increderea ca, prin oameni ca dumneavoastra, lucrurile vor prinde radacini de bine!

Deznadejde si pesimism. Atat poate simti un medic asa cum sunteti dvs. E grav ce se intampla, din pacate. Dar ca de fiecare data, va doresc sa fiti puternic si sa ramaneti pe ...baricade!

Eu sper sa se schimbe ceva ,dar mai avem nevoie de timp si de multă rabdare !Dar unii tineri vor arată ca se poate si unul dintre ei sunteți dvs.!Aveți toată admirația mea pentru tot ce faceti !”Trebuie să iubești România cu frenezie, s-o iubești și să crezi în ea împotriva tuturor evidențelor – ca să poți uita gradul de descompunere în care am ajuns.” M. Eliade - "România în eternitate"

Foarte adevărat.Copacii bătrâni se încăpățânează, a fi mereu în.frunte.La umbră cresc vlăstare plăpânde!

Doamne,ce frumos și interesant scrieți despre lucruri și fapte din sistem! Așa aflăm chestii despre care,noi,oamenii simpli ,habar nu avem.Dar ceva cât de puțin știm,dar ce putem face! Va doresc putere, inspirație, răbdare,curaj și determinare in toate acțiunile!Succes!

Din păcate trăim în România. Nu mai știm să scriem să vorbim. Toate lucrurile le facem mecanic. Suntem roboți. Dar oare acei așa zis medici se gândesc la ziua de mâine. Poate vor ajunge și ei pe masa de operație?Cine îi va opera?Cine îi va trata. Nu rezidenții de astăzi. Viitorii medici de mâine?

Succes în schimbare, domnule Doctor!!❤

Dacă toți ar gândi ca d-voastra s-ar trata bolnavii altfel!Respect si sănătate!

Mult succes în continuare domnule doctor! Nu vă lăsați, continuați ce a-ți început! Cu ajutorul lui Dumnezeu o să reușiți tot ce v ați propus! Capul sus și privirea înainte! Dumnezeu este cu noi și nu ne lasă la greu, mai ales pe cei care cred cu adevărat în El! Doamne ajuta! Să ne auzim cu bine! Felicitări pentru reușite!

Așa cum ne- ați povestit nouă vorbiți și cu cei in măsură să schimbe ceva😎 Nu vă ascultă... repetați -le până vor fi de acord. Eu pe elevii mei la școală ( clasele 1-4) îi învăț așa: nu poți intra pe ușă, intri pe geam, nu poți pe geam încearcă prin horn, nu poți nici pe acolo spargi peretele și ...nu renunți 😎 Succes!

Ma bucur ca societatea, ne dăruiește omeni ca dumneavoastră, putini medici au curajul sa sesizeze neregulile , din acest sistem bolnav , am incredere, ca oameni ,ca dumneavoastră, dedicați meseriei, pot schimba sistemul, cu un mare regret ,dar cred sunt prea putini , va doresc sa ajungeți pe cele mai înalte culmi, petru ca meritati !!!

Trist ! Oare când ne vom face bine ?

La noi nu există grija pentru generațiile următoare. Trăim azi și acum. Dacă suntem noi realizați nu ne mai pasă de ceilalți. Este un haos peste tot. Ne complacem în imediat. Tinerii nu prea mai apucă să intre în meserie.

Respect!Puțini sunt cei ca dvs. să facă ceea ce trebuie, cum trebuie!Dorința de a fi profesionist în domeniul medical, lasă de dorit în cele mai multe cazuri!Cei care suferim suntem noi pacienții!Înfiorător ce se întâmplă în spitalele din țară în secolul XXI!Noapte binecuvântată!

View more comments

E prima data cand dau share unui articol care nu imi apartine, dar mi se pare cea mai buna veste auzita anul acesta: cineva s-a gandit, in sfarsit, ca lucrurile ar trebui sa stea ca in strainatate si rezidentii sa noteze calitatea actului didactic oferit de profesori! Inca nu s-a aprobat, dar la un moment dat se va aproba, pentru ca asta e normalitatea.

Ganditi-va ce scoala am fi facut daca nu ar fi existat note! Asta e scoala pe care o fac domnii Profesori Universitari cu rezidentii.Mi-am continuat ziua la Comisia de IT din Camera Deputaților. Acolo s-a dezbătut proiectul meu și al lui Adrian Wiener prin care propunem înființarea unei platforme online unde rezidenții vor putea oferi feedback privind programele de rezidențiat.

Ce aviz credeți că a primit? NEGATIV. Unul dintre membrii Comisiei a reacționat aproape furios: ”Ce vreți voi? Vreți ca medicii fără experiență să îi evalueze pe cei care trebuie să îi învețe?”

Proiectul nostru de lege încurajează dialogul și reforma. Celelalte partide țin cu dinții ca sistemul să rămână opac.
... Vezi mai multeVezi mai puține

1 lună în urmă
E prima data cand dau share unui articol care nu imi apartine, dar mi se pare cea mai buna veste auzita anul acesta: cineva s-a gandit, in sfarsit, ca lucrurile ar trebui sa stea ca in strainatate si rezidentii sa noteze calitatea actului didactic oferit de profesori! Inca nu s-a aprobat, dar la un moment dat se va aproba, pentru ca asta e normalitatea.

Ganditi-va ce scoala am fi facut daca nu ar fi existat note! Asta e scoala pe care o fac domnii Profesori Universitari cu rezidentii.

Comentează pe facebook

imi aduc aminte vremuri de trista amintire (care sunt de trista amintire nu pentru ca nu se mai intampla, ci pentrum-am extras eu din acea mlastina) dupa saptamani de munca in care am tradus curricula europeana de pregatire in radiologie, in ideea implentarii in rezidentiatul romanesc (din pacate fix in momentul in care se reducea rezidentiatul de la 5 la 4 ani - catastrofa asupra careia dupa cativa ani s-a revenit, dar cu sacrificare unor generatii de radiologi tineri), ei bine, dupa aceata munca de traducere (m-am ocupat de partea de musculoscheletal), dupa discutii care eu au durat doar vreo 60 de minute, in conditiile in care intalnirea comitetului director al societatii de radiologie in care picasem ca musca in lapte se producea o data la 6 luni, s-a decis ca implementam curricula europeana in romania, ca atare, fara nici o modificare. In minutele de dupa decizie, in care jubilam ca in sfarsit se face ceva in romania ne-alterat de interese locale, ma ridic si eu in picioare si intreb pe mare profesor (in conditiile in care eram vadit ingrijorat ca lumea isi strangea lucrurile, desi mie discutia mi se parea ca abia incepe): "ok. am inteles ca adoptam curricula europeana, dar cum facem practic aceasta implementare? Dupa cum vedeti din curricula, rezidentul trebuie trecut prin toate procesele de invatare, prin toate sistemele, are nevoie de un portofoliu, etc. Cum facem practic toate astea?". S-a ridicat marele om si a tunat catre mine: "auzi tinere (sau pustiule, nu mai stiu exact dar a folosit o exprimare din aceasta ironica), tu crezi ca noi am facut aceasta treaba ca sa si respectam programa? tu nu cunosti situtia din spitale? Am adoptat programa pentru ca suntem obligati, dar nu vom putea sa respectam rotatia rezidentilor in toate sistemele" Eu: "deci in continuare spitalul va folosi rezidentii pe post de sclavi acolo unde are sistemul sau seful sectiei nevoie, nu unde are rezidentul nevoie si unde prin lege trebuie distribuit, ca sa se formeze?", "da, vezi ca te-ai prins repde, vom face practic ca si pana acum" a fost raspunsul marelui dinozaur. Cam asta a fost intamplarea. Mi-a venit atunci sa vars. Nu de doua saptamani de nopti nedormite cu dictionarul in brate, nu de la raspunsul cinic si raspicat, nu de la gandul ca in continuare rezidentii nu vor avea sansa sa se formeze prin colaboare cu spitale unde se fac lucruri diferite de spitalul in care lucreaza.... Nu.... mi s -a facut rau din cauza ca nimeni nu a mai zis nimic, toti isi strangeau lucrurile a plecare, si nimeni nu mai privea pe nimeni in ochi. Marii profesori ai tarii 32-33 la numar, a strans lucrurile si au plecat, cu noua curricula in brate, pe post de lege pe are decisesera ca oricum nu se putea respecta, deci ...va fi ca inainte, dar cu alta curricula. A fost un moment de ipocrizie romaneasca grosolona, o cotitura din viata mea, in care am invatat nu numai ca nu se vrea schimbarea, dar daca o vrei esti de fapt dusmanul. Si totul sub sloganul, noi stim ca asa ar trebui, dar... pustiule, tu nu stii cum e siuatia la noi? la noi nu se poate. BA DA, se poate, zic eu acum, cu un curaj pe care atunci nu l-am avut, se poate, daca se vrea. Se poate cu oameni tineri, care sa dea feedback, cu oameni care invata acum pe youtube de la mari profesori americani si rad pe ascuns de micii lor profesori care nu citesc carti in engleza. Nasol este, si imi asum, ca odata hopurile rezidentiatului trecute, intram in colimatorul...vietii si parca e mai greu sa te lupti pentru cei din urma ta. Dar ce ma ingrijoreaza este ca dinozaurii devin din ce in ce mai priceputi in a sta pe loc. Si metodele de a se opune schimbarii devin din ce in ce mai elaborate, in pas cu vremurile. Daca efortul s-ar face in directia buna, probabil ca am fi departe, ca sistem, ca oameni, ca tara. Dar se depune un efort urias pentru ca sa ramanem pe loc. Cand ar fi mai simplu sa lasam curentul normal al evolutiei sa ne duca inainte. Felicitari Dr Ciobotaru Georgian . Medic neurochirurg pentru ridicarea la fileu.

da, exact, cei care sunt in proces de invatare, deci cu mintea proaspata si ne-alterata de tampenii (spagi, pile, ateroscleroza, lipsa cititirii unei carti de medicina scrisa dupa anul 2000 sau lipsa citirii unei carti in engleza). Da. Tinerii astia TREBUIE sa isi evalueze profesorii, sa evalueze programa. Asa cum fiecare angajat al companii serioase, atunci cand este el evaluat, isi evalueaza la randul sau sefii. Dar in fiefurile medicale romanesti, blindate de dinozauri mai tineri sau mai batrani, evaluarea si feedback-ul sunt tabu-uri.

caragiale doare ca nicioadata: „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”

Foarte binevenit!!! Un medic care depune efort ca rezidentii lui sa capete experiența necesara nu are de ce se teme.

Pacat ca medicina nu e doar book knowledge si a acumula informatie... e ceva mai mult de atit : compassionate leadership, managementul situatiilor dificile, indrumarea unui tinar medic, coordonarea de echipe

E trist ca si sistemul de educatie e plin de dinozauri! Sistemul feedback e folosit peste tot ca sa imbunatatesti serviciile, oricare ar fi ele. Daca crezi ca le stii pe toate si nu mai ai nimic de invatat - cum poti reprezenta un sistem de educatie??😔 Ma bucur insa ca sunt oameni care mai fac si lucruri bune - schimbarile vor veni incet incet.

Sper că toate aceste bariere puse să fie ridicate/ demontate, pentru că avem nevoie de atitudine, avem nevoie de inovație și viziune. Ținutul acesta în hățuri, dorința de control total , nu face decât să limiteze foarte mult drepturile , dorința și implicarea celor care încă speră într-o schimbare in bine cu impact până la pacient. 🤔😔

Trist !

S-a mai propus aceasta lege cu aprox 1-2 ani in urmă. Dar acolo se propunea ca elevii ( nu doar studentii) sa-si evalueze profesorii odată pe an. A fost putină vâlvă si s-a uitat repede totul.

Poate da domnul sa se intample!

Trist dar adevărat!

Vai de sistemul nostru medical... Dar mai bine zis,vai de noi pacienții... Totul este putred in țara asta...😰

Ce ar fi sa facem crowd sourcing ?

Atât de multă reticența la orice propunere pentru schimbare. Oare de ce nu ne mirăm? Domnii profesori lucrează cu rezidenți, nu-s copii de grădiniță să se supere că ,,vor la mama". Interesul lor este să învețe dar sigur, dânșii nu dau pe la cursuri şi nu-s interesați să-i lase să practice şi să-i îndrume! Știm cu toți care-i motivul!

Dar medicii rezidenti au o organizatie ceva? Sindicat sau ceva de genul asta ?

View more comments

Știți care e culmea imposturii?

Să iei în 2018 dreptul neurochirurgilor tineri de a opera, iar în 2022 să te plângi că 30 din 35 de neurochirurgi tineri pleacă din țară.

Nu mai veau să mai intru în polemici sau să mai creez scandaluri, dar mi se pare că trăiesc într-o operă de Kafka, unde tocmai lupul cere dreptate pentru oi, așa că...să începem!

Trebuie să știți de la început că am tot respectul pentru dl. Prof. Univ. Dr. Ioan Ștefan Florian. Resursele pe care le-a avut când a început dumnealui să opereze erau extrem de limitate. Pe atunci, neurochirurgia era o specialitate rigidă, controlată super strict de o mână de oameni, numărând pe degetele unui tâmplar. Văzând ce a putut realiza pornind de la acele resurse, e ușor de înțeles de ce îl respect atât de mult.

Totuși, cu creșterea dorinței de a face bine, crește de multe ori și șansa de a o da de gard. Haideți să vă povestesc în detaliu!

În 2017 s-a întrunit o comisie (pe criterii neștiute de nimeni, condusă chiar de domnul Profesor) care a stabilit că pregătirea rezidenților de neurochirurgie este eronată și că trebuie să fie îmbunătățită. Zis și făcut, s-au întâlnit la Cluj neurochirurgi care mai de care, nouă la număr: unul e un bătrân de 80+ de ani, altul lucrează doar în privat, unul nici măcar nu lucrează în Romania, dar toți stiu cum să se pregătească rezidenții. Și probabil chiar știu.

Mergând pe criterii de dumnealor știute, au elaborat o curriculă în privința căreia nu am dreptul să îmi dau cu părerea pentru că sunt prea mic. Probabil e bună, sau măcar mai bună decât cea veche. Oricum ar fi ea, după îndeplinirea curriculei (min 6 ani de rezidențiat după cei 6 ani de facultate) și promovarea examenului de specialitate, treci de la medic rezident la medic neurochirurg specialist, așadar capeți în sfârșit dreptul legal să faci orice operație de neurochirurgie, pe parafa ta. Asta spune legea sănătății 95/2006 cu actualizările ulterioare.

Cei care au creat curricula de pregătire a REZIDENȚILOR nu sunt de acord cu legea, așa că au împărțit operațiile de neurochirurgie după cum urmează:
1. Operații pe care medicul SPECIALIST are voie să le facă singur (puține, cam ce vine în urgență la camera de gardă)
2. Operații pe care medicul SPECIALIST are voie să le facă asistat (și mai puține, ceva mai dificile)
3. Operații pe care medicul SPECIALIST NU ARE VOIE SĂ LE FACĂ, dar are voie să asiste la ele, unde sunt cam 95% dintre operațiile frumoase din neurochirurgie.

Adică...după promovarea examenului de medic specialist, Legea Sănătății îmi dă voie să operez orice, iar această comisie îmi ia acest drept și îmi permite să fiu în continuare rezident pe lângă un membru....probabil din comisie! Conform curriculei, dacă vrei cu adevărat să operezi ce iți trece prin cap, trebuie să mergi, la stagii de perfecționare în străinătate (durata? Ore? Unde? Pe ce poziție? Nu scrie). O altă variantă este să nu mergi la niciun stagiu, să nu faci nicio operație (că ți s-a permis doar să asiști la ele, nu?) dar să devii medic primar – primariatul tot cu niște profesori din listă se dă, iar primariatul iți dă voie să faci orice vrei.

Acum...comisia, în inocența-i proprie, consideră că limitarea aceasta va crește calitatea actului medical. Practic, fiind în România, mult mai curând ne obligă să fim băieți cuminți și să adoptăm poziția ghiocelului pe lângă cei mari, pentru că acest document nu garantează creșterea calității actului medical, ci doar ne ține departe de sala de operație și, mai rău, creează o dilemă legislativă:

Dacă un specialist tânăr efectuează o intervenție dintre cele „interzise” și pacientul decedează dintr-o cauză care nu îi este imputabilă direct (să zicem...o infecție la 2 săptămâni de la externare), se poate ridica problema malpraxisului de către familia pacientului plecând de la ipoteza că NU AVEA DREPTUL să efectueze operația? Pai...se cam poate. Dar dacă operația decurge perfect, pacientul poate da în judecată spitalul că a dat dreptul unui medic să efectueze operația desi o comisie a Ministerului spune că el nu avea de fapt acest drept? Pai...cam poate!

Sigur, toate aceste probleme ipotetice vor deveni reale abia din 2024, iar până atunci au timp toți cei 35 de neurochirurgi din 35 să își facă bagajele.

Și pentru că în țara asta nu se întâmplă nimic dacă nu iei lucrurile în mâini și nu te apuci de treabă, am decis să întreb chiar eu (deși nu mă privește direct, întrucât eu m-am pregătit în baza curriculei din 2015) Ministerul Sănătății care e treaba cu această curriculă: cât de reală e șansa să fie, pe viitor, colegii mei mai mici trași la răspundere, dacă această curricula va deveni lege, dacă este ilegală pentru moment ținând cont că dreptul oferit de o lege nu poate fi limitat de o normă care nu are statut de lege, etc.

M-a costat jumătate de salariu onorariul unui avocat care a făcut asta în cel mai profesionist fel cu putință, iar cererea cu numărul CRP 894 a fost înregistrată de către Ministerul Sănătății în 24.06.2022. Ieri am făcut pomana de 4 luni cererii mele, că nici până în ziua de azi nu am primit răspuns, fiind probabil îngropată undeva, într-un teanc de foi, prin vreun birou din Minister. Am trimis-o și la Colegiul Medicilor (care doar ce a crescut cotizația rezidenților de la 5 la 50 de lei pe lună) dar nici de acolo n-am primit vreun răspuns. Nu știu ce face Colegiul cu o creștere de 10 ori a unei cotizații, dar sigur nu au angajat vreo secretară care să îmi scrie mie răspunsul, deși, conform legii, termenul de răspuns era de 30 de zile.

Cu gânduri frumoase către vremuri mai bune vă atașez linkul pentru a citi integral curricula (paginile 33-36).

rezidentiat.ms.ro/curricule/2018/neurochirurgie_2018.pdf

„Âmi cer scuze” dacă am supărat pe cineva și chiar o fac sincer, dar cred că dacă vremurile se schimbă și respectul pentru pacient este acum obligatoriu, cred că și respectul pentru medici trebuie să fie obligatoriu, fie ei deopotrivă primari, specialiști sau rezidenți. Cred de asemenea că o astfel de încălcare a libertății medicilor ne întoarce în vremuri mai sumbre decât cele în care dl. Prof Florian a pășit pentru prima oară în cariera de neurochirurg și vreau să cred că avem toată puterea și toată bunăvoința să schimbăm lucrurile spre bine
... Vezi mai multeVezi mai puține

1 lună în urmă
Știți care e culmea imposturii? 

Să iei în 2018 dreptul neurochirurgilor tineri de a opera, iar în 2022 să te plângi că 30 din 35 de neurochirurgi tineri pleacă din țară. 

Nu mai veau să mai intru în polemici sau să mai creez scandaluri, dar mi se pare că trăiesc într-o operă de Kafka, unde tocmai lupul cere dreptate pentru oi, așa că...să începem!

Trebuie să știți de la început că am tot respectul pentru dl. Prof. Univ. Dr. Ioan Ștefan Florian. Resursele pe care le-a avut când a început dumnealui să opereze erau extrem de limitate. Pe atunci, neurochirurgia era o specialitate rigidă, controlată super strict de o mână de oameni, numărând pe degetele unui tâmplar. Văzând ce a putut realiza pornind de la acele resurse, e ușor de înțeles de ce îl respect atât de mult. 

Totuși, cu creșterea dorinței de a face bine, crește de multe ori și șansa de a o da de gard. Haideți să vă povestesc în detaliu!

În 2017 s-a întrunit o comisie (pe criterii neștiute de nimeni, condusă chiar de domnul Profesor) care a stabilit că pregătirea rezidenților de neurochirurgie este eronată și că trebuie să fie îmbunătățită. Zis și făcut, s-au întâlnit la Cluj neurochirurgi care mai de care, nouă la număr: unul e un bătrân de 80+ de ani, altul lucrează doar în privat, unul nici măcar nu lucrează în Romania, dar toți stiu cum să se pregătească rezidenții. Și probabil chiar știu. 

Mergând pe criterii de dumnealor știute, au elaborat o curriculă în privința căreia nu am dreptul să îmi dau cu părerea pentru că sunt prea mic. Probabil e bună, sau măcar mai bună decât cea veche. Oricum ar fi ea, după îndeplinirea curriculei (min 6 ani de rezidențiat după cei 6 ani de facultate) și promovarea examenului de specialitate, treci de la medic rezident la medic neurochirurg specialist, așadar capeți în sfârșit dreptul legal să faci orice operație de neurochirurgie, pe parafa ta. Asta spune legea sănătății 95/2006 cu actualizările ulterioare.

Cei care au creat curricula de pregătire a REZIDENȚILOR nu sunt de acord cu legea, așa că au împărțit operațiile de neurochirurgie după cum urmează:
1. Operații pe care medicul SPECIALIST are voie să le facă singur (puține, cam ce vine în urgență la camera de gardă)
2. Operații pe care medicul SPECIALIST are voie să le facă asistat (și mai puține, ceva mai dificile)
3. Operații pe care medicul SPECIALIST NU ARE VOIE SĂ LE FACĂ, dar are voie să asiste la ele, unde sunt cam 95% dintre operațiile frumoase din neurochirurgie. 

Adică...după promovarea examenului de medic specialist, Legea Sănătății îmi dă voie să operez orice, iar această comisie îmi ia acest drept și îmi permite să fiu în continuare rezident pe lângă un membru....probabil din comisie! Conform curriculei, dacă vrei cu adevărat să operezi ce iți trece prin cap, trebuie să mergi, la stagii de perfecționare în străinătate (durata? Ore? Unde? Pe ce poziție? Nu scrie). O altă variantă este să nu mergi la niciun stagiu, să nu faci nicio operație (că ți s-a permis doar să asiști la ele, nu?) dar să devii medic primar – primariatul tot cu niște profesori din listă se dă, iar primariatul iți dă voie să faci orice vrei.

Acum...comisia, în inocența-i proprie, consideră că limitarea aceasta va crește calitatea actului medical. Practic, fiind în România, mult mai curând ne obligă să fim băieți cuminți și să adoptăm poziția ghiocelului pe lângă cei mari, pentru că acest document nu garantează creșterea calității actului medical, ci doar ne ține departe de sala de operație și, mai rău, creează o dilemă legislativă:

Dacă un specialist tânăr efectuează o intervenție dintre cele „interzise” și pacientul decedează dintr-o cauză care nu îi este imputabilă direct (să zicem...o infecție la 2 săptămâni de la externare), se poate ridica problema malpraxisului de către familia pacientului plecând de la ipoteza că NU AVEA DREPTUL să efectueze operația? Pai...se cam poate. Dar dacă operația decurge perfect, pacientul poate da în judecată spitalul că a dat dreptul unui medic să efectueze operația desi o comisie a Ministerului spune că el nu avea de fapt acest drept? Pai...cam poate! 

Sigur, toate aceste probleme ipotetice vor deveni reale abia din 2024, iar până atunci au timp toți cei 35 de neurochirurgi din 35 să își facă bagajele. 

Și pentru că în țara asta nu se întâmplă nimic dacă nu iei lucrurile în mâini și nu te apuci de treabă, am decis să întreb chiar eu (deși nu mă privește direct, întrucât eu m-am pregătit în baza curriculei din 2015) Ministerul Sănătății care e treaba cu această curriculă: cât de reală e șansa să fie, pe viitor, colegii mei mai mici trași la răspundere, dacă această curricula va deveni lege, dacă este ilegală pentru moment ținând cont că dreptul oferit de o lege nu poate fi limitat de o normă care nu are statut de lege, etc. 

M-a costat jumătate de salariu onorariul unui avocat care a făcut asta în cel mai profesionist fel cu putință, iar cererea cu numărul CRP 894 a fost înregistrată de către Ministerul Sănătății în 24.06.2022. Ieri am făcut pomana de 4 luni cererii mele, că nici până în ziua de azi nu am primit răspuns, fiind probabil îngropată undeva, într-un teanc de foi, prin vreun birou din Minister. Am trimis-o și la Colegiul Medicilor (care doar ce a crescut cotizația rezidenților de la 5 la 50 de lei pe lună) dar nici de acolo n-am primit vreun răspuns. Nu știu ce face Colegiul cu o creștere de 10 ori a unei cotizații, dar sigur nu au angajat vreo secretară care să îmi scrie mie răspunsul, deși, conform legii, termenul de răspuns era de 30 de zile. 

Cu gânduri frumoase către vremuri mai bune vă atașez linkul pentru a citi integral curricula (paginile 33-36).

https://rezidentiat.ms.ro/curricule/2018/neurochirurgie_2018.pdf

„Âmi cer scuze” dacă am supărat pe cineva și chiar o fac sincer, dar cred că dacă vremurile se schimbă și respectul pentru pacient este acum obligatoriu, cred că și respectul pentru medici trebuie să fie obligatoriu, fie ei deopotrivă primari, specialiști sau rezidenți. Cred de asemenea că o astfel de încălcare a libertății medicilor ne întoarce în vremuri mai sumbre decât cele în care dl. Prof Florian a pășit pentru prima oară în cariera de neurochirurg și vreau să cred că avem toată puterea și toată bunăvoința să schimbăm lucrurile spre bine

Comentează pe facebook

Bună seara! Și ne mai mirăm că ne pleacă doctorii din țară. Dacă cei care rămân și vor să fie doctori cu suflet și drag de oameni și de profesia aleasă, se bat cu morile de vânt, nu sunt ajutați, sprijiniți, de ceilalți ce să mai spunem. Mulțumim domnule doctor că nu vă dați bătut.

La început iti vorbeam ca orice om, la un moment dat, fără să vrea, are nevoie de un doctor. De unul bun. Priceput. Si chiar daca este mai tânăr și lipsit de experienta macar sa empatizeze cu pacientul. Încrederea si curajul, vin auzind vocea plăcută a doctorului și răbdarea cu care esti ascultat. Văzând zbaterile , trăirile, munca de dimineata si pana noaptea, neapreciata, am ajuns sa-ti spun, PLEACĂ! Cu multă durere părintească o spun dar in felul acestă, acolo unde vei fi vei avea aceeași grijă de pacienți, dar sper sa fii apreciat!

Mi se pare excelenta atitudinea pe care o aveti. Sunt neurochirurg si am vazut si eu aberatia psudolegislativa pe care o semnalati. Aceste pseudonorme sun o oglinda a mizeriei morale in care de prea mult timp ne scaldam. O speranta exista insa in oameni ca dumneavoastra. Mult succes in totate! PS. Poate ne organizam intr o societate profesionala care sa aduca plus valoare.

Mi s a cam acrit mie cu domnii profesori, sa v o spun pe aia dreapta! Acei domni profesori, Dumnezeu pe pamant care te izbesc de la etajul 10 si te cearta ca nu stii ce are copilul tau, sau ca in indolenta ta superficiala, nu stii ce e "meduloblastomul" de care ai aflat cu mai putin de 24 de ore in urma... acei domni profesori care te asigura ca daca nu va face stop in timpul operatiei, poate ramane "o leguma"... Inca port urmele acelor cuvinte, in suflet si pe trup! Dar pe de alta parte, multumesc "la domnii profesori", pentru ca altfel nu v as fi cunoscut pe dvs si restul ingerilor ce mi au salvat puiul!

Tinere doctor,mă revoltă cumplit cele relatate .Te rog fierbinte ,ca pe fiul meu , nu ceda ! Fă cunoscută această problemă unde poți chiar și unde pare imposibil ! Tinerii ca dumneata trebuie susținuți ,cooptați în tot ce -i interesează ,nu limitați in ceea ce au sau nu voie să facă .Să nu iei niciodată poziția ghiocel ! Ești prea inteligent să suporți ranchiunele unor octogenari ,să nu iei atitudine. Luptă -te și cu morile de vânt ! Poți și vei câștiga !

Respectul pentru om, pentru viață este atât de scăzut! Există însă multă indiferență şi orgolii, nepăsare şi lașitate în lumea medicală! Este o,,mostră" de România în care se poate şi așa, lasă că e bine şi în acest mod! Trist, foarte trist!

Încurcate sunt căile…birocrației noastre! Povestea cererii dvs e asemenea altor cereri: zace undeva, citită sau poate nu, în sertarul secretarei celui care are obligația de a rezolva-o, acel cineva care susține interesele altor câțiva “cineva”… Și vor trece multe alte pomeniri până când se va primi un răspuns de genul “vom lua în considerare”. Eu zic să nu renunțati oricât de grea și lungă e calea, pentru binele viitorilor medici care vor să rămână în “România lucrului bine făcut”. Aaa, ca o completare, poate fără legătură, nu am putut deschide link-ul cu curricula, cică nu-s conectată la internet… 🤣 Mult succes și răbdare cât se poate!

„(...) limitarea aceasta va crește calitatea actului medical.” Adică are comisia (tare curioasă sunt să știu din cine e formată - PS, am văzut cine sunt pe pag 36 din link...) vreo statistică (pe bune) privind succesul operator (și nu numai, pentru că atunci când vorbim de calitatea actului medical nu ne referim doar la evitarea accidentelor de îngrijire a pacientului, sunt multe alte criterii care trebuie bifate) al medicilor specialiști și, în urma acesteia, a luat această decizie? Sau se merge pe ideea „eu, mare profesor, nu mai sunt capabil să leg două vorbe, d-apăi să țin un bisturiu în mână, n-am mai citit un studiu din anii 2000, dar nici nu vreau să cedez locul altuia mai tânăr, să pună în practică ceea ce a învățat 12 ani”?

Pfff...no comment ! Și cu toate astea îmi vin atâtea cuvinte/ întrebări în minte.....birocrație....interese.....egoism....non viziune....lipsa curajului...frustrare....cum poți limita atât de mult ? Cum poți gândi pentru toți ceilalți daca nu ii asculți, daca nu le dai șansă, daca nu ii dezvolți, daca nu vrei că ei sa evolueze și să aducă lucruri noi, să schimbe ceva in sistemul acesta ? Cum sa îngrădești atâția ani de studiu și munca ? Dezamagitor 😔. Felicitări pentru atitudine, felicitări pentru curaj, voința și demnitate, felicitări pentru că sunteți un om printre oameni , nu doar medicul neurochirurg , sunteți mai mult de atât ! 🎩

Mult succes domnule doctor in lupta dv.cu morile de vant! Pacat ...mare pacat ca li se taie aripile tinerilor medici . Am impresia ca nu se vrea sa avem medici competenti si bine pregatiti!Cine vrea sa faca un act medical ca la carte nu este lasat. Totul se invarte in jurul seniorilor iar cei mici sunt nevoiti sa se supuna. Aveti tot respectul meu pentru taria de a spune lucrurilor pe nume! Avem mare nevoie de medici ca dv . Poate aceste cuvinte rostite de dv . Nu vor ramane neauzite si speram sa primiti ajutorul de care aveti nevoie pentru a face acte medicale de calitate . Sa puteti face ceea ce va place si sa ajutati multi oameni bonlavi. Si sa nu plecati din tara ca ar fi o mare pierdere!

Așa că, să nu se mire lumea că medicii neurochirurgi o iau la sănătoasa în lumea largă! Din increngatura de hartoage, legi, drepturi, obligații e greu să ieși și să fii și mulțumit. Nu știu dacă în trecut era mai bine. Știu însă de la soțul meu care a absolvit medicina în '80 la Timișoara, și-mi povestea despre profesorii cu mult respect. Cel mai venerat, dl.profesor Pius Branzeu. Muuulte povești frumoase. Bine - atunci erau studenți . Cred ca dvs. veți pleca din România. Vă doresc numai bine!

Trist...foarte trist....ca medicii ,după 6 de rezidențiat, de munca si examene, de cele mai multe ori făcînd operațiile cu creierul si mîinile lor,dar sunt in umbra unor medici mult mai in vîrsta " care le vor binele si nu vor sa I expună aplauzelor ,sa nu li se urce la cap ,ca sunt medici buni" ...iar în situația aceasta vor pleca din ce in ce mai multi oameni tineri si inteligenti din țară ,fie ei medici,ingineri ,contabili!!!Va doresc sa aveti puterea ,poate impreuna cu alti colegi tineri și talentați,in ale meseriei,sa schimbați regulile ,si sa rămîneți in tara !!!

Sa se facă contracte cu absolvenții de medicina, ca măcar 5 ani sa nu plece din tara, adică sa profeseze în tara. Știu ca asa era în comunism, dar în situația de fata, unii cheltuiesc pentru specializare, alții trag foloasele ei.

Mult succes,Dl Doctor!!! Dumnezeu sa va dea sanatate si putere de munca!!! Omenia de care dati dovada demonstrează ce fel de persoana sunteti. Sper ca lucrurile să se schimbe în bine si noile generații de Medici sa întâmpine cat mai putine piedici in a demonstra că sunt buni profesionali si sa salveze cat mai multe vieți!!! Va doresc tot binele din lume!!!

Sweet mother of Jesus :)))

Trist și dureros! De ce ne pleaca medicii tineri din tara? Știm adevărul, îl trăim și suntem indignați . Ne întrebam dacă exista oare în toată aceasta mascarada a medicinei românești un om competent care vede, știe adevărul și chiar poate actiona pentru îndreptarea lucrurilor. Felicitări domnule doctor pentru curajul de a relata adevărul și poate exista și colegi care simt și acționează alaturi de dvs. De ce sa nu puteți trai și munci în propria tara?

După cum este prezentată situația, e normal ca din 35 să plece 30.Ma mir cum de nu pleacă toti( 35) . Nu au nicio șansă în Romania ! Distinșii domni profesori universitari din comisie au uitat ca și dumnealor au fost tineri ? Si atunci există o comisie care stabilea aceleași reguli ? Sunt convinsă că neurochirurgii tineri ar dori să rămână în țară, însă nu în aceste condiții ! E inadmisibil asa ! Personal, dacă aș avea nevoie să fiu operata,as prefera un neurochirurg tanar, în niciun caz unul de 70+ sau 80+, indiferent cat de renumit ar fi cel în vârstă. Cine e bine pregătit poate face fata și fără experiență!

Eu va felicit pentru curajul de a vă lua de piept cu așa-zisa legislație din medicină și cu mâna de “titani” din domeniul dv. de expertiza…. Vă doresc succes, deși, ma tem ca nu îl veți obține prea curând si că v-ați și bătut niște cuie in talpă… Sper sa ramaneti in țara și sa va zbateți in continuare pentru ce va doriți.

Mult curaj si multa buna vointa si daruire ! In tara acesta si oamenii normali care desi de nedorit pot fi pacientii acestui sistem nefast ar trebui sa ia atitidine ! Si cat mai multi doctori tineri ca si dumneavoastra ! Sa miscam lucrurile trebuiesc multi oameni curajosi si bine intentionati ! Sau macar cei care dispun sa se intalneasca cat mai des cu dumneavoastra cei tineri si sa se puna niste chestiuni in armonie si in firesc !

Felicitări, domnule doctor! Dacă nu înțelegem ca, ascunderea gunoiului sub preș nu face decât sa agraveze lucrurile, vom merge din ,,rău" în,,mai rău".Trebuie sa luam atitudine și sa luptam pentru schimbarea practicilor si mentalităților incorecte,pe care le întâlnim, din pacate,și la oamenii de la care avem pretenții. Mult succes în ceea ce întreprindeți!

Nu cunosc detalii insa cred ca problema in toate specialitatiile pleaca de la modul de pregatire din rezidentiat. De acolo se perpetueaza. Nu ti se da responsabilitate si nu esti incurajat sa iei propriile decizii pe care sa ti le asumi. Doar asa inveti pt ca din masurat TA si scris foi/bilete de externare nu catigi mai nimic. Pe ramuriile chirurgicale probabil ca situatia e si mai grava din pacate…

Este absurd! Ce se intelege de aici? Ca specialistul nu e inca specialist? Hai sa lasam deoparte comoditatea, absenteismul si « preferintele » (stim cu totii ca se intampla asta des, atat la rezidenti cat si la coordonatori) si sa se ocupe marii maestri asa cum trebuie de rezidenti. Atunci nu ar mai exista dubii in ce priveste experienta si capacitatea niciunui specialist tanar.

Trist! Revoltător, de-a dreptul! Va mulțumesc pentru tot ce faceți, pentru coloana vertebrală pe care o aveti! Sper insa ca cineva sa se trezească și să nu intre in vigoare așa ceva!

Domnule doctor, nu obișnuiesc să comentez la postări publice, dar OAMENII ca dvs îmi dau speranță că sunt șanse pentru un viitor mai bun...pentru noi, dar cu atât mai mult pt copiii noștri. V-am descoperit ieri în urma unui share dat de prietena mea, studentă la medicină. Studentă care intenționează să plece și să profeseze în afara țării. Pasionată de ce face și cu un scop clar, sunt sigură că va deveni un medic chirurg excepțional. Oameni care fac din "meserie" pasiune și vice-versa! Oameni, care-și pun sufletul acolo...așa cum v-am citit astazi pe dvs.Trist! Trist că sunt atât de puțini și România ii pierde. Ii pierde din dezinteres, din corupție, din orgolii personale ale unor oameni care sunt puși să decidă pentru noi toți! Mă uit cu întristare la cât de bine pregătiți sunt medicii noștri, dar nu-și pot face meseria într-un sistem medical bolnav și sărac. Din păcate sunt puțini ca dvs, care au demnitatea de a spune adevăruri care le pot afecta cariera. Oameni, nu doar medici, cu coloană vertebrală! Oameni care stau drepți în fața sistemului, cu riscul de a le fi "tăiat capul". De ieri v-am tot citit postările și nu pot decât să mă bucur că mai sunt oameni ca dvs. Felicitari, dle doctor! Felicitări, OM frumos! Vă spun asta cu sufletul plin de bucurie și speranță! Lumea asta are nevoie de atât de mulți oameni ca dvs!

Din păcate trăim o dramă în sistemul de sănătate.Cei care ar trebui să ușureze drumul rezidenților și să ofere oportunități,fac tot posibilul să le "bage bețe în roate"Dc?Pentru că sunt interese mari.Vom scoate vreodată șarlatani din acest sistem?

View more comments

#neuro #neurochirurgie #neurochirurg #medic #medicina #drciobotaru #drciobotarugeorgian #operatii #cancer #metastaza #metastazemultiple #creier ... Vezi mai multeVezi mai puține

2 luni în urmă

Comentează pe facebook

E o constatare minunata si pt dumneavoastra si pt pacient! Chiar daca nu avem astfel de probleme ,vestea este minunata pt noi toti ! Va multumim ca sunteti luminos si luminati prin caracter ,profesionalism,empatie ! Personal va sunt recunoscator!Dumnezeu sa va dea inspiratie si iubire !

Divinitatea sau oricine ti a pus talentul in mânuțele dibace sa îți țină mintea și trupul sănătoase și sa faci istorie in Neurochirurgie ! Noi ăștia , pământenii îți stam lângă suflet și admiram munca .

Dumnezeu lucreaza prin oameni!Copilul meu este salvat de acest om minunat,doctor inspirat.Rar mi a fost dat sa vad atata rabdare,bunatate,profesionalism,dedicare.Cat despre rezultatele copilului meu?Acelasi rezultat...fără recidiva.Sanatate si succes in tot ce vă propuneți! 🥰

Felicitări, un rezultat foarte bun! Este corect să scoți toate metastazele, doar așa se poate îmbunătăți prognosticul, vă apreciez entuziasmul, dar poate luați altă dată în considerare și existența unui aparat gamma knife de ultimă generație la Iași. Mult succes în continuare

Felicitari Dnule Dr. Sunteti un Buzoian de al nostru cu maini de aur pe care Dzeu le a inzestrat cu mult har! Sa aveti parte de multa sanatate ,acea sanatate pe care din suflet va doriti sa le dati pacientor Dvoastra

Felicitări, și Dumnezeu sa va călăuzească mâinile la fiecare intervenție pe care o faceți! Și cât mai mulți pacienți fericiți!🙏

Tot respectul. Felicitări. Un om și un medic minunat. Dumnezeu să vă dea sănătate și liniste sufletească.

Divin! Minunat! Sănătate! Inspirație și putere!Succes!

Felicitări! Multe realizări și mulțumiri sufletești pentru toți (medic și pacienți)!

Felicitari, Domnule Doctor si Multa Sanatate, Doamnei💙!!!! Emotii mari la fiecare 6 luni dar multumita unor " maini dibace" vom fi bine!!!😊

Felicitări!!👏💝

Felicitări! La cât mai multe operații reușite cu un asa grad ridicat de dificultate! Tie, sănătate și putere de munca! Pacienților tai, însănătoșire grabnică!

Ce păcat că nu am aflat de d-voastră mai demult , poate soțul meu ar mai fi fost și astăzi în viața. Felicitări și multă sănătate să puteți fi îngerul păzitor a multor pacienți.

Felicitări! Cuvintele sunt de prisos ...Sa va tina Dumnezeu sănătos pt a fi de ajutor oamenilor !

Felicitări Domnule Doctor!Bunul Dumnezeu să vă dea sănătate și putere!🙏 Sănătate și pacienților!!

Dumnezeu să vă dea sănătate și tot ce va doriți! Sunteți minunat!!!

Felicitări! Multa sănătate și multe reușite!

Felicitări !Suntem cu sufletul alaturi de dumneavoastră ,dumnezeu să vă dea sănătate putere și răbdare !

Domnul să vă țină sanatos și Felicitări pentru munca depusă de a salva o viață!

Respect domnule doctor! Multă sănătate dumneavoastră și pacienților dumneavoastră și cât mai multe operații reușite!

Felicitări!!! Multă sănătate și putere să faceți cît mai multe operații reușite!

Felicitări și tot respectul! Să aveți cât mai multe realizări!

Felicitări! Sunteți un om minunat!

Felicitări! Doamne ajuta!

Felicitări! La cât mai multe operații reușite! Multă sănătate și putere de munca in continuare!

View more comments

Despre diplomație

Eram, la un moment dat, în studenție, la un curs despre...probabil nimic important dacă nu îmi mai aduc aminte. Ce mi-a rămas totuși de atunci a fost introducerea, în care fiecare își spunea numele și cu ce se ocupă. Toți aveam meserii banale: profesori, doctori, avocați, etc....până la un moment dat când rupe unul gura târgului cu..."diplomat"

În mintea mea era...”ce ești tu mă baiatule? Diplomat? Am mai făcut noi stagiu la Obregia și am auzit de unii care se credeau copaci, dar diplomate...n-am mai auzit”

Mi-a luat ceva timp să aflu că de fapt pluralul este „diplomați”, pentru că e o meserie în sine și tot atunci am aflat că există meserii de care aș fi complet inapt. Capacitatea mea de a deveni diplomat e aceeași probabil cu cea de a deveni mamă. Îmi lipsește cu desăvârșire acel ceva esențial.

Încă de mic nu puteam să tac. Era ceea ce s-ar numi la Buzău, de unde sunt, un bâzdâc în fund. Cum a intrat, nu știu, însă știu că îl am și acum. E în jurul meu o discuție care mă privește măcar parțial în care doi oameni povestesc niște “adevăruri” complet rupte de realitate? Păi îi aduc eu cu picioarele pe pământ și dacă nu vor. E vreunul care trăiește cu buzele strâns lipite de fundul șefului? Îl strig direct “Gigi Buzereci!” (pun mai jos bancul complet). Și așa mai departe, străjerul adevărului.

Iar superputerea asta a mea de a fi subtil ca un tren deraiat se manifestă parcă întotdeauna mai puternic atunci când vorbesc cu persoane mai “sus puse”. În fond, cei care mă judecă cel mai aspru sunt pacienții și familiile în fața cărora greșesc. Îmi vine să intru în pământ de rușine când un om simplu de la țară se uita la mine cu ochii aia blânzi de om care a îndurat multe și pe care l-ai dezamăgit. Și poate nici nu e dezamăgit, că poate i-ai vorbit mai frumos ca orice alt doctor și ai făcut mai multe decât își pusese el în gând să primească, dar știi înăuntrul tău că se putea mai mult dacă era și Pluto aliniată în direcția bună. Iar când simți rușinea asta o dată în viață, niciun “sus pus” nu va avea cum să lovească să doară mai rău.

Revenind, cu cât e interlocutorul mai profesor sau mai academician, mai politician sau mai șef de scară de bloc, daca văd că face măgării, îmi iau brusc rolul justițiarului, îmi suflec mânecile și încep să îi torn totul în cel mai direct mod cu putință. Se supără? Sunt conștient și mi-o asum. Îmi place să îmi facă și mie cineva la fel? De o sută de ori mai mult decât să mă lase să o iau pe arătură fară să mi-o spună.

În felul ăsta, somnul e ușor, iar la finalul vieții, când toate se vor derula prin fața ochilor din nou, vă fi cel mai amuzant film pe care îl voi fi trăit și voi muri cu zâmbetul pe buze, împăcat că n-am ținut nimic în mine.

Vă mulțumesc că mi-ați ascultat balivernele, iar drept răsplată, bancul promis:

Doi ciobani din vârf de munte duceau o viață liniștită, numai că de la o vreme le atacau lupii stâna.
Se gândesc ei și primul hotăraște să-și ia trei perechi de câini: unii mici, pentru că sunt răi, alții mijlocii pentru că sunt mai răi, și alții mari pentru că rup tot. Celălalt cioban își ia un pechinez pe nume “Gigi Buzereci”.
Vin lupii și câinii cei mici sunt mâncați, cei mijlocii sunt zdrențe, iar cei mari sunt franjuri.
În cele din urmă este trimis și “Gigi Buzereci” care de-abia se vedea din iarbă.
Lupul bătrân îl vede și strigă:
– Până aici ne-a fost, hai să fugim!
Însă lupul tânăr întreabă:
– De ăsta? Ce-o să ne facă? O să ne pupe-n c*r!
– Da, da’ știi ce buze reci are?

Mulțumiri lui Markus Spiske pentru poza postată pe Unsplash
... Vezi mai multeVezi mai puține

2 luni în urmă
Despre diplomație

Eram, la un moment dat, în studenție, la un curs despre...probabil nimic important dacă nu îmi mai aduc aminte. Ce mi-a rămas totuși de atunci a fost introducerea, în care fiecare își spunea numele și cu ce se ocupă. Toți aveam meserii banale: profesori, doctori, avocați, etc....până la un moment dat când rupe unul gura târgului cu...diplomat 

În mintea mea era...”ce ești tu mă baiatule? Diplomat? Am mai făcut noi stagiu la Obregia și am auzit de unii care se credeau copaci, dar diplomate...n-am mai auzit”

Mi-a luat ceva timp să aflu că de fapt pluralul este „diplomați”, pentru că e o meserie în sine și tot atunci am aflat că există meserii de care aș fi complet inapt. Capacitatea mea de a deveni diplomat e aceeași probabil cu cea de a deveni mamă. Îmi lipsește cu desăvârșire acel ceva esențial.

Încă de mic nu puteam să tac. Era ceea ce s-ar numi la Buzău, de unde sunt, un bâzdâc în fund. Cum a intrat, nu știu, însă știu că îl am și acum. E în jurul meu o discuție care mă privește măcar parțial în care doi oameni povestesc niște “adevăruri” complet rupte de realitate? Păi îi aduc eu cu picioarele pe pământ și dacă nu vor. E vreunul care trăiește cu buzele strâns lipite de fundul șefului? Îl strig direct “Gigi Buzereci!” (pun mai jos bancul complet). Și așa mai departe, străjerul adevărului.

Iar superputerea asta a mea de a fi subtil ca un tren deraiat se manifestă parcă întotdeauna mai puternic atunci când vorbesc cu persoane mai “sus puse”. În fond, cei care mă judecă cel mai aspru sunt pacienții și familiile în fața cărora greșesc. Îmi vine să intru în pământ de rușine când un om simplu de la țară se uita la mine cu ochii aia blânzi de om care a îndurat multe și pe care l-ai dezamăgit. Și poate nici nu e dezamăgit, că poate i-ai vorbit mai frumos ca orice alt doctor și ai făcut mai multe decât își pusese el în gând să primească, dar știi înăuntrul tău că se putea mai mult dacă era și Pluto aliniată în direcția bună. Iar când simți rușinea asta o dată în viață, niciun “sus pus” nu va avea cum să lovească să doară mai rău.

Revenind, cu cât e interlocutorul mai profesor sau mai academician, mai politician sau mai șef de scară de bloc, daca văd că face măgării, îmi iau brusc rolul justițiarului, îmi suflec mânecile și încep să îi torn totul în cel mai direct mod cu putință. Se supără? Sunt conștient și mi-o asum. Îmi place să îmi facă și mie cineva la fel? De o sută de ori mai mult decât să mă lase să o iau pe arătură fară să mi-o spună. 

În felul ăsta, somnul e ușor, iar la finalul vieții, când toate se vor derula prin fața ochilor din nou, vă fi cel mai amuzant film pe care îl voi fi trăit și voi muri cu zâmbetul pe buze, împăcat că n-am ținut nimic în mine. 

Vă mulțumesc că mi-ați ascultat balivernele, iar drept răsplată, bancul promis:

Doi ciobani din vârf de munte duceau o viață liniștită, numai că de la o vreme le atacau lupii stâna.
Se gândesc ei și primul hotăraște să-și ia trei perechi de câini: unii mici, pentru că sunt răi, alții mijlocii pentru că sunt mai răi, și alții mari pentru că rup tot. Celălalt cioban își ia un pechinez pe nume “Gigi Buzereci”.
Vin lupii și câinii cei mici sunt mâncați, cei mijlocii sunt zdrențe, iar cei mari sunt franjuri.
În cele din urmă este trimis și “Gigi Buzereci” care de-abia se vedea din iarbă.
Lupul bătrân îl vede și strigă:
– Până aici ne-a fost, hai să fugim!
Însă lupul tânăr întreabă:
– De ăsta? Ce-o să ne facă? O să ne pupe-n c*r!
– Da, da’ știi ce buze reci are?

Mulțumiri lui Markus Spiske pentru poza postată pe Unsplash

Comentează pe facebook

Mănușă a venit această postare! Incercam să fim "diplomați" într-o lume fara diplomație ! Este cel mai bine sa spunem ce gândim, să nu strângem in noi toate cele, însă există și momente in care singur ești block. Având ieri drum în spital , mă gândesc eu între timp dacă reușesc să mai rezolv o problemă apărută. Zis și făcut, merg frumușel la laboratorul de explorări cardiovasculare non invazive. Bun, se derulează o discuție cu diplomație cu doamnele asistente care îmi spun să îl aștept pe dnl doctor, deoarece doar dansul face programările, fiind posibil prin decembrie să reușim un angio CT coronarian. Ies afara și aștept, aștept, aștept , până îl văd pe dnul doctor căruia îi solicit ca rugăminte 2 minute sa mă îndrume sau sa mă sfătuiască cum pot proceda. Ii prezint cazul surorii mele, 55 ani , venită din provincie, căreia i-a fost recomandata investigația. In momentul in care am pomenit investigația, răspunsul a venit la secunda " discuția s-a încheiat" mi-a întors spatele și a plecat. L-am rugat sa mă îndrume fiind venită din provincie (sora) un om simplu, cu un salariu minim pe economie, răspunsul a venit din pragul ușii" mergeți în privat, că oricum nu este pacient din secția noastră " și bang ușa închisă. Dezamagirea acestei atitudini mi-a lăsat un gust amar, am fost block block. Cu riscul de a fi un lipsită de diplomatie, cum putem decide cine are drepturi și cine nu? Cum ajutam daca nici măcar nu empatizam? Cum sa schimbam daca nu vrem sa schimbam?

Daca toti am fi raw, fara masti sociale, relatiile ar fi mult mai simple( intr-un sens pozitiv). Si mai cred ca, mai presus de diplomatie, avem nevoie de umanitate, empatie, curaj si simtul umorului in vietile noastre. Te banuiesc de toate.. Keep being you!

E adevărat că nu trebuie să stăm pasivi în față nedreptăților care ni se fac sau pe care le vedem în jurul nostru, însă în viață trebuie să ne gândim bine când e bine să ne facem dreptate și când trebuie să fim diplomați. Din punctul meu de vedere, a fi diplomat înseamnă să îți dai seama cum și când să vorbești, chiar dacă ai o părere diferită de a celuilalt. Diplomația, în relațiile dintre oameni, este arta de a-ți impune punctul de vedere fără a jigni, arta de a putea trăi în condiții normale de colaborare cu cei de lângă tine, și nu în ultimul rând, cea mai bună cale de a-ți duce drumul vieții fără să îți faci dușmani. Diplomația te poate ajuta să eviți conflicte care îți atrag probleme în familie sau în carieră. Diplomația este soră bună cu chibzuința la vorbă și la faptă. Nu întotdeauna dreptatea este dreptate. Viața ne arată că și dacă avem dreptate, tot nu avem, pentru că nu toate ne stau în putință. Viața este cel mai bun profesor care, dacă vrea, îți poate arăta că tăcerea e de aur. Nu știu dacă acest spirit justițiar care spui că te caracterizează este specific nouă buzoienilor, dar tot ce pot să îți spun este că înainte de a deschide gura să îți deschizi mintea.

A fost odata ca niciidata diplomatia ca si arta ! Oricum traim vremuri cand adevarurile apuse dor si parca nu vrem sa mai corectam nimic la noi ! Va admir franchetea si demnitatea ! Va admir curajul atitudinii normale ,neconvertite si lipsita de lasitati umilitoare ! Va respect si stiu ca sunteti un om al timpurilor astea ,un om rar dar care va crea atitudini normale !

Mă anin! Am același talent nativ: dau cu bâta în baltă într-un mare fel. Dar nu mă căiesc, nici măcar atunci când sunt nevoită să suport consecințele. Știi cum e: Amicus Plato, sed magis amica veritas!😁

Felicitări,d-nule Doctor! Am citit cu sufletul la gură postarea, mi-am amintit ca timp de 6 luni am avut parte de,, diplomație,,uși închise,, până când am ajuns la un OM cu o echipă minunată,empatică care mi--au explicat ce se întâmplă cu băiatul meu după a doua operația pe creier ( în acesta echipă erați și dv). Mulțumim vă dorim sănătate și putere!

Puțini medici au veleități de scriitor. Felicitări, doctore! Vă citesc cu interes toate postările și mă bucur că suntem concitadini!

Dumnezeu sa va binecuvinteze ,sunteti un om cu suflet mare !

M-am distrat....maxim! Felicitări pentru caracter....a k a.... Bâzdâc în fund🤷🏼‍♀️

Excelent!Este exact realitatea pe care o trăim astăzi din păcate și cred cu tărie ca va fi mult timp de acum încolo nu mai exisistă nici o speranță din păcate.Mulțumim domnule Doctor pentru că existați și vă doresc sănătate multă și putere de muncă.

Doctorul OM, este atât de direct atunci când prezintă situații de excepție la cazurile întâlnite în spital dar și spunând bancuri, să te țină bunul Dumnezeu sănătos și plin de omenie dle. doctor!!

Încă de când mama m-a născut... Zero diplomație 😀 Așa e toată viața! Scuze dl Dr Ciobotaru Georgian . Medic neurochirurg dacă nu vin cu optimism... Dar nu o să vă schimbați... O să le ziceți așa cum le gândiți toată viața. Story of my life 😁 Oricât am încercat să tac... În unele situații... N-am reușit! Nu pot sa tac când știu ca trebuie să-mi spun opinia, chiar dacă știu că unii se vor supăra... Dar mai bine cu 10 OAMENI lângă mine, decât 1000 de pupincuriști, pardon lingușitori 😀 și sita vremii cerne grâul de neghina întotdeauna. Sănătate vă doresc și continuați ce știți să faceți mai bine! Doamne ajuta! 🙏🙏

Am ras copios la banc! Stima si respect domnule doctor si sa traiti multi ani sa mai spuneti bancuri si sa mai insanatositi multi pamanteni!

Sa cred ca noi astia din Buzau suntem la fel ? Oricum esti un tip grozav ,multumesc!

Buna dimineata, am ras cu voce. Va multumesc! Sa faceti cat mai multi oameni fericiti!

Bună dimineața! Mi-ați făcut ziua mai frumoasa! Îmi sunteți tare drag și vă doresc numai bine, să fiți sănătos și fericit!

Stima si respect! Sunteti......tare! Dar nu "diplomat"!😉😀 Va admir si va prețuiesc! Toate cele bune!

Tinere doctor ,mi-a fost dor să citesc cugetările dumitale .Mi-ar plăcea ca trecerea anilor să nu te schimbe ,să rămâi vertical și niciodată să nu fii in poziția ghiocel .Ai de partea dumitale inteligența . Spre folosul nostru ,a celor ce avem nevoie de oameni ca dumneata ,folosește -o ! Te îmbrățișez cu toată admirația !

Daaaa. Asa e. Ma recunosc in stilul asta dar am avut de pierdut cumva datorita faptului ca am fost prea verde in fata. Mereu mi s a spus ca tre sa fiu mai diplomata ca le spun prea dur, dar sincer n am reusit niciodata. Diplomația nu se impaca cu mine si nici eu cu ea in multe situatii. In meseria mea se cerea stilul asta de diplomație falsa pe care n am reusit sa o invat niciodata. Am avut de pierdut in unele cazuri dar asta e. Probabil in meseria de doctor a fi dur si direct e diferit. Mult succes.

Excelent....nu va cunosc, dar va iubesc!!!!

Excelenta"lectie de diplomatie" trebuie cantitate mare de materie cenușie ca să înțelegi sublimul acestei postări.

Respect!Spuneți lucrurilor pe nume!O zi binecuvântată!

O super postare! Mulțumesc pentru...,m-ați uns pe suflet ! Atât de actuală și perfect pliabilă pentru "diplomatele" si buzerecii printre care îmi duc indezirabila existență de bâzdâcă, de peste 15 ani.

Rămâi un “diplomat “ Doctore ,cu “Diplomație “ in exprimare ! Multe reușite in viața !

Ai perfectă dreptate Fili, să ne ferească Dumnezeu de problemele de sănătate și să ajungi la spital, suntem pe cont propriu, mai sunt extrem de puțini medici buni, restul, umpluturi care nu au pic de empatie față de suferinzi!

View more comments

Împotriva normalității

Aud frecvent că sistemul este greșit. Indiferent că „sistemul” e format din oameni și legi, îl privim de cele mai multe ori ca pe o caracatiță cu care nu ne putem lupta. Și sigur, sunt multe lucruri care sunt gândite parcă pe dos, împotriva celor pe care ar trebui să îi deservească: licitațiile uneori sunt atât de lungi încât lasă beneficiarii fară produse perioade atât de lungi că nici nu le mai trebuie, birocrația e așa de mare încât iți vine să renunți la orice plănuiai să faci, etc.

Mi-am propus la începutul carierei mele de specialist să lupt atât cât pot cu sistemul ăsta bolnav și să ofer pacienților o oază unde lucrurile să stea diferit. Să fac sejurul în spital altceva decât un loc unde mergi cu teamă, iar familiile să găsească un medic care să ofere zilnic informații despre starea celor dragi și despre planul pentru orele sau zilele ce urmează – un plan clar, pe care ne angajăm deopotrivă medic, pacient și familie să îl respectăm cu sfințenie.

Spitalul m-a sprijinit din prima clipă în demersurile acestea, însă atât cât a putut, obligat fiind să respecte legile și așadar „sistemul”. Unde speram însă cu adevărat să găsesc sprijin era în pacienți și aparținători. În idealismul meu, visam să am de partea mea oamenii aceștia și să îmi iau energia de la ei. Să discut planurile pe viitor, să explic fiecare caz ușor sau dificil, să explic de ce un pacient cel mai probabil va deceda și de ce nu îl putem ajuta, așa încât familia să rămână împăcată cu ideea că medicii au făcut atât cât este omenește posibil pentru cel drag aflat în dificultate.

Practica însă demonstrează contrariul. Cred că e mai ușor să schimb legile țării decât să schimb mentalitatea oamenilor pe care îi întâlnesc. Degeaba spun pacienților de la bun început să nu încerce să îmi dea vreun ban sau orice fel de foloase materiale, că mai devreme sau mai târziu aud același discurs „știți, dom doctor, am vrea să vorbim undeva, mai privat, să vă mulțumim și noi că ne-ați ajutat” și nu scap de ei până nu recurg la amenințări privind implicarea Poliției daca încearcă ceva. Degeaba stabilim un plan de genul: „fac operația pentru că vreau ca ruda dumneavoastră să fie bine acum, să îi ofer o viață de calitate, chiar dacă e posibil doar pe termen scurt, însă trebuie să știți că pe viitor nu se mai poate opera – trebuie internată într-un centru de îngrijiri paliative, unde își vă găsi sfârșitul în demnitate. Ce se întâmplă? O țin acasă câteva zile și apoi o aduc iar în urgență și mi-o internează cu forța pe secție, blocând dreptul altor pacienți să mai beneficieze de un pat într-o secție de neurochirurgie.

Iar în telefonul meu sunt întotdeauna două grupuri: cei care își țin rudele internate așa și cei care mă roagă să îi internez că nu îi mai pot ține acasă cu tumorile care le cresc în creier și se agravează.

Și oricâtă milă aș avea, după o vreme mă încearcă doar neputința și sentimentul că, mai devreme sau mai târziu, bunătatea pe care o arăți se transformă în preșul pe care se șterg unii, iar sistemul e croit în așa fel încât să nu ai cum să schimbi ceva.

Mulțumiri lui Trym Nilsen pentru poza postată pe Unsplash
... Vezi mai multeVezi mai puține

3 luni în urmă
Împotriva normalității

Aud frecvent că sistemul este greșit. Indiferent că „sistemul” e format din oameni și legi, îl privim de cele mai multe ori ca pe o caracatiță cu care nu ne putem lupta. Și sigur, sunt multe lucruri care sunt gândite parcă pe dos, împotriva celor pe care ar trebui să îi deservească: licitațiile uneori sunt atât de lungi încât lasă beneficiarii fară produse perioade atât de lungi că nici nu le mai trebuie, birocrația e așa de mare încât iți vine să renunți la orice plănuiai să faci, etc. 

Mi-am propus la începutul carierei mele de specialist să lupt atât cât pot cu sistemul ăsta bolnav și să ofer pacienților o oază unde lucrurile să stea diferit. Să fac sejurul în spital altceva decât un loc unde mergi cu teamă, iar familiile să găsească un medic care să ofere zilnic informații despre starea celor dragi și despre planul pentru orele sau zilele ce urmează – un plan clar, pe care ne angajăm deopotrivă medic, pacient și familie să îl respectăm cu sfințenie. 

Spitalul m-a sprijinit din prima clipă în demersurile acestea, însă atât cât a putut, obligat fiind să respecte legile și așadar „sistemul”. Unde speram însă cu adevărat să găsesc sprijin era în pacienți și aparținători. În idealismul meu, visam să am de partea mea oamenii aceștia și să îmi iau energia de la ei. Să discut planurile pe viitor, să explic fiecare caz ușor sau dificil, să explic de ce un pacient cel mai probabil va deceda și de ce nu îl putem ajuta, așa încât familia să rămână împăcată cu ideea că medicii au făcut atât cât este omenește posibil pentru cel drag aflat în dificultate. 

Practica însă demonstrează contrariul. Cred că e mai ușor să schimb legile țării decât să schimb mentalitatea oamenilor pe care îi întâlnesc. Degeaba spun pacienților de la bun început să nu încerce să îmi dea vreun ban sau orice fel de foloase materiale, că mai devreme sau mai târziu aud același discurs „știți, dom doctor, am vrea să vorbim undeva, mai privat, să vă mulțumim și noi că ne-ați ajutat” și nu scap de ei până nu recurg la amenințări privind implicarea Poliției daca încearcă ceva. Degeaba stabilim un plan de genul: „fac operația pentru că vreau ca ruda dumneavoastră să fie bine acum, să îi ofer o viață de calitate, chiar dacă e posibil doar pe termen scurt, însă trebuie să știți că pe viitor nu se mai poate opera – trebuie internată într-un centru de îngrijiri paliative, unde își vă găsi sfârșitul în demnitate. Ce se întâmplă? O țin acasă câteva zile și apoi o aduc iar în urgență și mi-o internează cu forța pe secție, blocând dreptul altor pacienți să mai beneficieze de un pat într-o secție de neurochirurgie. 

Iar în telefonul meu sunt întotdeauna două grupuri: cei care își țin rudele internate așa și cei care mă roagă să îi internez că nu îi mai pot ține acasă cu tumorile care le cresc în creier și se agravează. 

Și oricâtă milă aș avea, după o vreme mă încearcă doar neputința și sentimentul că, mai devreme sau mai târziu, bunătatea pe care o arăți se transformă în preșul pe care se șterg unii, iar sistemul e croit în așa fel încât să nu ai cum să schimbi ceva.

Mulțumiri lui Trym Nilsen pentru poza postată pe Unsplash

Comentează pe facebook

Dragul mamei, cu o floare nu putem astepta primăvară. Dar nici nu putem deznădăjdui. Am remarcat acum câteva zile că au început să se faca cunoscuți câțiva doctori tineri, de alte specialități, despre care am remarcat ca se vorbește la fel de frumos. Este posibil ca noi, oamenii de rând care ne am format o anumită idee, teamă, despre anumiți medici, sa avem plăcută surpriză de a cunoaște multi doctori tineri care sa ne ajute sa ne racapatam încrederea că și la noi se poate. Si chiar daca doctorii respectivi sunt din diverse orașe, macar avem încrederea că există, ca se vrea, ca se poate si ca la o adică mergem cu credinta ca am fost tratați cu tot respectul cuvenit fata de pacient și cu un rezultat cat mai corect și mai clar. Asa ca Georgian, ai încredere, pastreaza-ti răbdarea, ca ușurel, ușurel vor veni din urmă colegi noi, colegi tineri, dornici să rămână în țară și care vor înțelege că schimbarea se face in timp, cu răbdare cu multa mubca și cu multă voință! Tie, sănătate, răbdare și putere! Tine-o tot asa! Avem nevoie de doctori la care sa mergem cu drag si cu incredere si nu cu teamă că nu va avea timp sa ne asculte sau nu vom avea bani suficienți să-i multumim.

Rămâneți Om, în ciuda celor care nu înțeleg! O parte, cei ce înțeleg va vor păstra în suflet toată viața... Felicitări pentru tot ce faceți și pentru Omenie, cred că este important...

Mentalitatea asta, cea care vă îngrozește, vine dintr-un sistem îmbolnăvit cu mult timp în urmă și nu are șansa de a se vindeca decât dacă intră în el oameni integri, pasionați, profesioniști și dedicați asemenea dvs. Și când spun asta, mă gândesc nu doar la sistemul de sănătate ci și la cel al învățământului pentru că e la fel de bolnav, cu aceleași cutume ale trecutului. Năzuiesc doar vremuri mai bune, ar fi o utopie să cred că există sistemul perfect…

Stiti dle doctor! Asa de greu este sa incercati sa schimbați “ macar putin”- o generatie care a trait cu frica ca daca nu “ dai” nu se uita la tine? Nu veti putea! Important este ca generatia tânâră sa invete , sa stie ca aratând respect cadrului medical, este o mare rasplată. Si mai ales , ca sunteti tânăr, nu din generatiile trecute! Mult timp va trece, dar daca vor fi multi ca dv, odata si odata - vor intelege ca implinirea profesionala a cadrelor medicale ( nu toate) - este aceea ca la externare, sa le vedeti lumina din ochi cand va spun” Multumiri din ❤️, dle doctor! Sunteti, un mare Om! 👏 Semneaza : un cadru medical.

Sunt de douazeci de ani plecata din tara si la fiecare vizita - cel putin odata pe an ma intreb ce se intampla cu oamenii din Romania? Si eu am crescut si am invatat in Romania si mi se pare ca nu mai recunosc comportamentul oamenilor…. Cand se desteapta lumea sa intelega ca sistemul nu exista daca nu sunt oameni care sa il sustina? Cand se trezeste lumea sa intelega ca schimbarile mari in societate se compun din schimbari mici dar constante la nivel individual…. Imi pare rau ca bunataea dumneavoastra e tratata cu atat de putin respect… nu renuntati la bunatate, oamenii buni din Romania sunt singura speranta pe care o mai are natiunea. 😔

Venin de la dumneavoastra refuz sa iau lucrurile ca fiind neperfectibile ! Sigur ca sunteti un tanar pus pe lucruri mari si dezamagirea si dezrmarea nu au ce cauta ! Cred totusi ca sistemul ar putea fi perfectat si efientizat ! Ma gandesc ca un pacient sau un insotitor al pacientului ar gandi altfel intr-un spital unde tot personalul medical v-ar urma exemplu cu profesionalism si empatie ! Nu cred in lupte pierdute ci in victorii venite pas cu pas ! Sunt sigura ca personalul medical din jurul dumneavoastra ( poate nu tot ) au de invatat de la dumneavoastra si calitatea lor de specialisti are de castigat urmandu-va ! Stiu ca e o lupta atat cu pacientii dar si cu proprii dumneavoastra colegi ! Mult incredere in ce simtiti si faceti ,lucrurile se pot schimba in bine !

E o realitate crudă. Am fost educați, crescuți în acest fel și se perpetuează. Pacientul caută atenția și actul medical , cu "atenție". Trăiesc cu concepția daca nu dau nu se ocupa de mine, întâlnesc multe persoane care își fac aceasta grija, care evită să meargă să ceară ajutorul medical și chiar dacă încerci să le dai încrederea că lucrurile funcționează și altfel, nu cred. Ne sperie normalitatea, ne sperie bunătatea, ne sperie sinceritatea și empatia, cream scenarii pentru a ne convinge pe noi înșine că acționăm corect, căutăm scuze din teama de a nu fi respinși.Oamenii sunt atât de dornici de normalitate, încât sunt speriați sa schimbe ceva.

Bună . Știu cum e. Eu am liste cu colegi -le scot la imprimanta telefoanele -care mă pot ajuta in diferite cazuri și le propun pacienților diferite variante iar ei aleg . Rudelor le propun să facă psihoterapie in cazuri solicitante emoțional și le explic cat de mult ajuta . Eu recomand psihoterapia mai ales medicilor , asistentelor , personalului implicat în asistarea altor persoane pentru că emoțional te copleșește munca ta in timp . Când lucram in spital de stat aveam o relație foarte apropiată cu serviciul de asistență socială al spitalului și Dna asistenta sociala se ocupa de cazurile sociale chiar de la începutul internarii . Apoi relații cu cabinete de kinetoterapie , kinetoterapeuți care vin la domiciliul pacientului contra cost și explicat tuturor ce drum au de parcurs . In prezent lucrez doar in privat în cabinetul propriu și doar 3 săpt pe luna, 1 săpt merg să îmi încarc bateriile . Pacienții mei sunt foarte importanți dar nu am cum sa ii ajut cu bateriile descărcate . Așa că doc încarcati bateriile ! Ai grija de sănătatea ta pentru ca sa poți avea grija de sănătatea altora! Îți sunt recunoscătoare pentru ceea ce faci și îți mulțumesc pentru cazul unei paciente neoperate de meningiom !

Felicitari! Este greu sa schimbi un sistem, este greu sa schimbi mentalități, sunt sigura însă, că printre cei care citesc ceea ce scrieți, sunt oameni care speră ca ceva, vreodată, sa se schimbe și că transmit și altora: "exista la spitalul X un medic...un om deosebit care nu ia șpagă și-și face datoria!" Respect Doctore!

Este foarte greu, dar faptul că ați semnalat aceste lucruri eu ca pacient vă apreciez, respect și jos pălăria!

Cate centre de ingrijiri paliative sunt oare jn Romania? Sunteti suficient de inteligent sa priviti situatia globala a locurilor din spitale si regulilor care guverneaza ocuparea lor, dar cred ca viata v-a ferit pana acum de disperarea si teroarea de a vedea pe cineva drag cum moare sub ochii tai. Multi dintre acesti oameni au, fara indoiala, educatie precara si abilitati limitate in a juca performant pe terenul impracticabil care este sistemul medical din Romania. Vom putea vorbi despre un sistem functional cand bolnavii fara sanse de supravietuire pe termen mediu vor pleca direct dintr-un centru medical intr-un centru de ingrijiri paliative, fara sa mai treaca pe acasa. E extrem de greu sa te pui in “papucii” unui om lipsit de educatie si resurse de orice fel odata ce ai o educatie excelenta si acces facil la resurse, dar am incredere in dvs ca, macar inca cativa ani, veti putea face acest exercitiu cel putin din cand in cand. Puteti sterge comentariul, nu m-ar deranja, a fost catharhic sa il scriu, caci ma tem ca am fost si eu de curand in situatia descrisa de dvs, desi nu mi-a spus-o nimeni - asta pentru ca, pentru cei cu o oarecare educatie si acces la resurse, se gasesc inca locuri de ingrijiri paliative in centrele medicale.

...de fiecare data cand citesc comentariile/ postarile dumneavoastra, imi dau lacrimile. Nu mi-e rusine sa admit la 44 de ani, ca niste randuri ma fac sa lacrimez... . Privind in adancime, nu randurile ci Omul din spatele lor e cauza. Ramaneti acelasi OM deosebit. Sper sa nu va strice sistemul sau sa va supere prea mult oamenii cu daruri ( sincer, cred ca sunt unul dintre ei - v-as face scara la cer,doar pentru ca sunteti un OM BUN). Nu putem decat sa ne rugam pentru sanatatea dumneavoastra si a oamenilor dragi dumneavoastra, pentru a va putea urma nestingherit... drumul. ❤️🤩🤩🤩

Problema e că nu prea avem centre paliative.Iar mentalitatea noastră e aceași ca acum 30 de ani ,dacă nu și mai rău. Ducerea cuiva la un centru paliativ unde este îngrijit de personal calificat,e echivalent cu "renunțarea,părăsirea,etc" din păcate!

Felicitari pentru sinceritate si curaj! Rămâneți așa pentru a ne păstra si noi ceilalți un strop de optimism ca se poate si in acest fel! Mulțumesc pentru lectiile pe care le învăț din postările dvs si pentru Omenia de care dati dovada! Succes!!!

Dati glas unor ganduri care ma macina de cate ori vin in contact cu sistemul medical public. Sistemul merge prost pentru ca toate rotitele lui merg prost. Si daca cumva o rotita merge bine… de cele mai multe ori se va strica si ea pentru ca asta e problema cu sistemele. Observand in jurul meu, din postura de pacient/apartinator, va spun ca abia cu generatia mea unele lucruri au inceput sa se schimbe timid. Mai puternic se observa aceasta schimbare la generatia dvs. si asta ma face sa cred ca exista speranta. Keep up the good work!

Stimă, respect și admirație ptr ceea ce sunteți și faceți ptr oameni! Să fiți binecuvântat cu multă sănătate și putere! 🙏🙏🙏🤗🤗🤗🍀🍀🍀💓💓💓

Curajos,demn de tot respectul pentru tot ceea ce faceți,deși uneori te lupți cu morile de vânt,apoi obosești!!Să te ajute Dumnezeu în lucrarea ta,,Om minunat"🙏

FELICITĂRI!! Dacă ar gândi toți medicii așa ce bine ar mai fi! Dar ce facem cu portarul,infirmiera, asistenta că atunci când mergi la un bolnav îți vorbesc de "sus" și foarte urât de zici ca-s mai ceva ca medicii? Dar când le bagi ceva in buzunar, știți ce repede se schimbă treaba?

Rămâneți OMUL care sunteți! Nu lăsați sistemele sa va schimbe...fie ale spitalului,fie al pacientului...Unul e prins in capcanele politicului,altul al neputințe si fricii...!!!

Mult adevăr @ Dar după cum v-am intuit, tot veți lupta pentru sănătate și adevăr ! Multă sănătate și putere pentru realizări!

Am învățat cu greu sa nu mai am așteptări de la oameni și răman placut surprinsă când găsesc oameni ca tine iar asta îmi da curaj sa îmi termin școala și sa intru in sistem. Uite cum pe alții ii inspiri iar alții te fac preș . Este un rost pentru tot !!! Curaj sa rămâi așa cum îți dorești !!!

Domnule Doctor să rămâneți același OM și bunul Dumnezeu vă va ajuta sa schimbați ceva în bine! Multa sănătate va doresc!

Acceptarea unei situații, cu demnitate, este tot o consecință a educației colective. Spun asta din postura fiicei care are grija de doi părinți foarte în vârstă, cu problemele inerente vârstei. Este greu sa le explic și lor și sa înțeleagă ca unele lucruri nu pot fi mai bune decât sunt deja . Totodată trebuie sa recunosc ,ca în rarele situații în care am încercat sa ma recompensez ( cu jena), material față de medici , o buna parte m-au refuzat elegant , asa cum , cealaltă parte mi-au sugerat ,tot elegant ,ca ar trebui sa ma recompensez . Așadar, pacienții, sunt confuzi ,nu prea știu ce sa facă, cui sa ofere, cui nu ,mai ales dacă medicul este amabil și disponibil . Va felicit și va transmit toate gândurile mele bune!

Oooo Doamne... Cât de frumos scris! Și din păcate cât de adevărat! Deși, din păcate (pe pielea mea) sunt instituții (private de altfel) unde mai bine nu te duci. Dar, una peste alta frumos scris și în afară de multă sănătate și spor mult în tot ce v-ați propus... n-aș ști ce să vă mai spun....decât sincere felicitări și un mare BRAVO👏👏👏

Respect și admirație pentru acest tănăr medic ,pentru cum îsi tratează pacienții ,dacă ar fi pe jumatate și alþi medici la fel !Ar trebuii promovați acesti medici precum dănsul să li se cunoască meritele ! Respect dr.Cibotaru ,sănătate multă vă doresc și răbdare căt se poate !

View more comments

Aveam un vis

Rezident fiind, visam la lucruri mari. Prin 2021 îmi imaginam cum voi uni eu neurologi și neurochirurgi din țară și vom lupta împreună să operăm pacienți cu epilepsie – cazurile grele, refractare la tratament. Visam să fie povestite într-o atmosferă prietenoasă la un „board” cu zeci de medici și să găsim soluții pe care ulterior eu sau colegii mei neurochirurgi să le transpunem în practică în sala de operații.

Așa a luat naștere în iunie 2021 primul board de chirurgia epilepsiei din România. Acum, la un an distanță și încă trei ediții ale boardului, în Spitalul Universitar de Urgență Militar Central București am reușit în calitate de medic specialist să îmi îndeplinesc visul: a avut loc prima operație de chirurgia epilepsiei de acolo (și se numără pe degetele unei mâini spitalele publice sau private din țară unde se practică astfel de intervenții). Nu ar fi fost posibil fară ajutorul tuturor celor prezenți deopotrivă la întâlniri și în spital și pe această cale țin să le mulțumesc tuturor celor implicați.

Vă las să urmăriți filmul în liniște, găsind acolo toate explicațiile.
... Vezi mai multeVezi mai puține

3 luni în urmă

Comentează pe facebook

Felicitări dragul mamei! La cât mai multe premiere! La cât mai mulți oameni fericiti pe care să-i ajuți sa fie mai bine, daca nu,vindecati! Si nu in ultimul rând, iti doresc sa fii fericit si tu! Stiu ca fericirea ta depinde in primul rand de rapiditatea vindecării pacienților tai. Ori și eu, împreună cu tine le doresc tuturor, însănătoșire grabnică iar tie, sănătate, răbdare , putere și liniște sufletească!

Dacă toți am avea vise și ambiții frumoase și le-am mai și îndeplini, atunci aș fi sigură că există Paradis. Până va veni clipa în care o să mă conving de asta, mă mulțumesc cu gândul că speranța unei lumi mai bune încă mai e, datorită unor oameni asemeni dvs. La cât mai multe vise împlinite! Pentru bucuria sufletului dvs și a celor care au nevoie…

Felicitări din toată inima! Deși am urmărit intervenția din prisma unui om fără studii medicale și cu "experiența" unei mame a cărei fiica a fost operată cu succes pe creier,nu pot sa nu fiu uimită de minunile care se pot face când "ai un vis" , dar ai și o voință deosebita de a împlini acel vis. Mă bucur că v-am cunoscut,domnule DOCTOR! Sunteți așa cum am crezut mereu: un profesionist! Mult succes mai departe! Și maxim respect!

Nu credeam ca avem doctori temerari si daruiti meseriei cum vedeam in seriale celebre. Felicitari pentru munca depusa ca sa ajungeti aici, pentru perseverenta si pentru daruire! Asa sa ramaneti, sanatos si dedicat meseriei alese!

Felicitări! Mult respect tuturor celor implicați, întregii echipe! Și eu am un vis domnule doctor, să-mi văd băiatul vindecat de această boală! Mulțumesc bunului Dumnezeu că existați și v-a creat așa om minunat! Aștept să-i vină rândul și băiatului meu ca să-l pregatiti pentru operație,,,, Sănătate multa, om ,doctor minunat!

Wow, wow ...felicitări ! Un vis devenit realitate 🙏! Dorința, dăruirea au transformat un act medical complex într-un nou inceput , munca din spatele acestui vis aduce și mai multă dorință in măiestria acestei specialități! 🎩 Jos pălăria !

Sunteti minunat , domnule doctor !! Si pe sotul.meu l ati salvat , oparatia a durat cateva ore bune ! Am vizionat cu mare admiratie filmuletul si am vazut ( desi constientizam) o ochipa de oameni tineri si curajosi . Va respect , si va dorresc sa fiti sanatos !!! " Cu drag "" , asa cum stiti dvoastra sa ne mangaiati sufletele !!

Felicitări domn doctor. Ca de obicei mă înclin cu mare respect. Să fiți sănătos, să aveți putere de muncă pentru a vindeca cât mai multe persoane. După 6 ani fără crize, zilele trecute s-au întors. Sunt tristă și dezamăgită 😔. Poate voi avea șansa vreodată să fiu vindecată de dumneavoastră

Felicitări

Un vis devenit realitate!🤗❤🤗👏👏👏Ma bucur ca am avut ocazia sa lucrez cu un adevărat profesionist , UN OM care iubește oamenii!🥰🙏🙏

Felicitări, Domnule doctor! Am avut ocazia să vă cunosc în iulie anul acesta. Eram internata pe secția neurochirurgie, în aceeași rezerva cu pacienta dvs Ana Adriana Cristinescu. Am fost foarte placut impresionata de grija și preocuparea cu care va tratați pacienții!!! De asemenea, ați venit în seara dinaintea operației mele de embolizare a anevrismului, sa ma încurajați fără ca eu sa va fiu pacienta! Mai rar un doctor înzestrat cu de toate ca dumneavoastră! Aveți mult har! Să dea Dumnezeu să l folosiți în continuare cu spor! La cât mai multe reușite! Un OM și un DOCTOR deosebit! RESPECT!!!!

Să vă dea Dumnezeu sănătate și numai bine, domnule doctor! S-aveți parte numai de bucurii și fericire! Multă sănătate, părinților dumneavoastră!

Felicitări DL Doctor!Unul dintre cei mai minunați oameni din viața mea!

Felicitări, sănătate și bucurii nenumărate MAMEI dumneavoastră. Felicitări omului medic, pentru toate realizările.

Felicitări!!! Dumnezeu v-a dat un vis, iar dumneavoastră ați luptat să-l realizați. Mă bu ur enorm sa văd că aveți susținerea unei echipe minunate. Va mulțumim că existați, Luca vă mulțumește că ne-ați călăuzit spre vindecarea și stoparea crizelor!!! ❤️🤗❤️🤗❤️

Felicitari , inainte de a fi medic sunteti un om minunat care iubeste oamenii . IN fiecare spital daca ar fi macar un Om ca dumneavoastra , poate oamenii ar avea mai multe sanse la sanatate si viata normala .Felicitari si multe realizari pe toate planurile .

Felicitări dumneavoastră și celor implicați în aceste realizari ,făcute probabil cu multe sacrificii si nopti nedormite...cu multă truda si migală .... dar poate cu mulțumirea sufletească ca acei oameni,pentru care va doriti sa le faceti viata mai usoara , vor avea puterea sa va zîmbeasca si sa va multumeasca din toată inima !!! FELICITARI OAMENI MINUNATI!!!!

Vizionând filmul, am avut emoții de parca as fi fost acolo. Îmi era frica și sa respir. Felicitări pentru toată echipa! Și aveți grija și de dumneavoastră! Sa fiți sănătos și împlinit pe toate planurile! Sunteti o mare speranta pentru romani. 🙏❤️

Doctore esti minunat! Felicitari pentru tot ce realizezi! Daca ar fi mai multi medici ca tine, in toate specializarile, ar fi ideal! Continua sa faci minuni!

Felicitari domnul doctor!! Sunteti un Dumnezeu pe pamant pentru pacientii cu epilepsie. Este o boala grea, vazuta urat de oamnenii din jur si multi suntem injositi si tratati cu dispret, punandu-ne piedici peste tot. Ne bucuram sa vedem ca sunt medici care lupta pentru noi. RESPECT! 👨‍⚕️😇

Felicitări, să aveți cât mai multe realizări. Vă mulțumesc pentru ce ați realizat operăndu-mi fratele și sincer sunteți un prieten al pacienților și după medic Bine că existați !

Doamne ajută!🙏🙏

Respect. Dumnezeu sa va indrume și sa aveți cât mai multe realizări.Mulțumesc bunului Dumnezeu ca vă sunt pacienta și vă doresc multă sănătate și succes în tot ce v-ați propus,sunteți un înger ,felicitări dumneavoastră și întregi echipe care vă este alături.

Felicitări, Oameni minunați!

Stimate Domn Dr Ciobotaru Georgian . Medic neurochirurg Programul National a luat nastere din 2012 si se deruleaza in continuare, iar acest gen de operatii pe care dvs o numiti ca fiind realizata in premiera in Romania au fost realizata inca din anul 2012. Pentru corecta dvs informare va rog sa consutati ce contine intreg Subprogramul de diagnostic si tratament al epilepsiei rezistente la tratamentul medicamentos pe site.ul CNAS “a) număr de pacienţi cu epilepsie rezistentă la tratament medicamentos trataţi prin proceduri microchirurgicale: 9 / an; Unităţi care derulează subprogramul: a) Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti; b) Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" Bucureşti. c) Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" Subprogramul de diagnostic si tratament al epilepsiei rezistente la tratamentul medicamentos (casan.ro) Cum va explicati faptul ca pana in present prin Programul National, s-au realizat cu succes 124 de operatii de microchirurgie, pacienti vindecati ca si Marius si nu ne raportam numai la anul 2021 pe care dvs il precizati ca ar fi “a luat naștere în iunie 2021 primul board de chirurgia epilepsiei din România”?? Poate ca la nivelul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central București, acest tip de interventie a fost o premiera dar nu si la nivel national conform primei postari a dvs. Sa nu uitam ca acest tip de interventii se fac si in sistemul privat in spitalul Monza, acolo unde dvs ati invatat acest tip de operatii alaturi de Dr. Sergiu Stoica. Deasemenea, ma voi adresa conducerii Spitalului Universitar de Urgență Militar Central Bucuresti pentru a obtine un punct de vedere official si daca isi asuma afirmatiile facute de dvs si sunt deacord cu acestea. Totodata voi felicita intreaga echipa care a reusit sa faca acest gen de operatii si la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central București. Avand in vedere circumstantele si asa cum v-am cunoscut eu, ca urmare a atitudinii dvs de a minimaliza munca celorlati colegi acest tip de atitudine ma determina sa-mi schimb impresia mea fata de dvs. Ori de cate ori voi vedea astfel de derapaje de la realitatea obiectiva nu voi ezita sa fac corectiile necesare atat in mediul online cat si in fata autoritatilor sau managerilor de spital. Cu stima, Ileana Stefan Director Executiv Asociatia Pacintilor cu Epilepsie din Romania

View more comments

Ce face omul în casa lui

E anul 2010, sunt voluntar în cadrul UPU Floreasca. Vine în gardă un tip pe la vreo 50 de kg, mic de înălțime, drogat cu ceva considerat pe atunci „legal”. În fața lui se înfățișează medicul șef de gardă, un munte de om pe la vreo 130 de kg, 1.90, cu barba deja grizonantă și îl întreabă:

Dr: „De ce te droghezi, domnule?”

Pac: „Băăăăă....la el în casă face omul ce vrea! Auzi la el, impertinentul! Vezi-ți dom’le de-ale tale!”

L-a încuiat așa cum a încuiat și amintirea asta în mintea mea probabil pentru totdeauna.

Acum...cafea nu beau, alcool nici atât și de droguri nu m-am apucat, așa că în casa mea nu prea îmi rămân multe de făcut. Ca atare, m-am apucat să văruiesc apartamentul. Cu aroganța specifică unuia care „știe bătaie că a luat multă la viață lui”, așa stiu și eu să dau cu var că mi-a căzut destul în cap ștergând plinta când văruia tata.

Acum...eu sunt la vârsta la care neg generațiile trecute și încerc să mă rup de toate bătrânismele: incizii mari, volete standard, etc. La fel mi s-au părut și indicațiile în ale datului cu var: să nu fie cald, să nu fie curent în casă, etc. Și s-a apucat Georgian să mânjească tavanul cu lavabilă nediluată la 38 de grade afară și cam tot atâtea și în casă. N-am văzut vreo zebră în Africa să aibă atâtea dungi ca tavanul meu. Și cum nu e suficient să fii prost o dată, l-am mai dat o dată. Identic.

Eeeei dragilor....când e casa ta, poți să greșești oricât, să te corectezi și să o iei de la capăt. Am început să mă documentez și să înțeleg că, de fapt, lavabila trebuie uniformizată pe perete și trebuie să aibă timp să se usuce lent. Nu trebuie grăbită. Ea vrea să fie întinsă pe perete și dacă îi respecți dorința, va respecta și ea munca ta. La fel se întâmplă și în neurochirurgie: tumorile au în general o cale preferată pe unde vor să iasă. Gestul trebuie să fie ca un dans grațios, iar la un moment dat, tumora sare singură în borcan. Însă, întocmai ca un dans, se învață pas cu pas și necesită timp.

Le mulțumesc pe această cale tuturor celor de la care am învățat ceva: de la colegii din Floreasca la seniorii neurochirurgi, de la bunicul zidar la cei care mi-au răspuns la telefon și m-au învățat cum se dă, de la distanță, cu var.
... Vezi mai multeVezi mai puține

4 luni în urmă
Ce face omul în casa lui

E anul 2010, sunt voluntar în cadrul UPU Floreasca. Vine în gardă un tip pe la vreo 50 de kg, mic de înălțime, drogat cu ceva considerat pe atunci „legal”. În fața lui se înfățișează medicul șef de gardă, un munte de om pe la vreo 130 de kg, 1.90, cu barba deja grizonantă și îl întreabă:

Dr: „De ce te droghezi, domnule?”

Pac: „Băăăăă....la el în casă face omul ce vrea! Auzi la el, impertinentul! Vezi-ți dom’le de-ale tale!”

L-a încuiat așa cum a încuiat și amintirea asta în mintea mea probabil pentru totdeauna. 

Acum...cafea nu beau, alcool nici atât și de droguri nu m-am apucat, așa că în casa mea nu prea îmi rămân multe de făcut. Ca atare, m-am apucat să văruiesc apartamentul. Cu aroganța specifică unuia care „știe bătaie că a luat multă la viață lui”, așa stiu și eu să dau cu var că mi-a căzut destul în cap ștergând plinta când văruia tata. 

Acum...eu sunt la vârsta la care neg generațiile trecute și încerc să mă rup de toate bătrânismele: incizii mari, volete standard, etc. La fel mi s-au părut și indicațiile în ale datului cu var: să nu fie cald, să nu fie curent în casă, etc. Și s-a apucat Georgian să mânjească tavanul cu lavabilă nediluată la 38 de grade afară și cam tot atâtea și în casă. N-am văzut vreo zebră în Africa să aibă atâtea dungi ca tavanul meu. Și cum nu e suficient să fii prost o dată, l-am mai dat o dată. Identic. 

Eeeei dragilor....când e casa ta, poți să greșești oricât, să te corectezi și să o iei de la capăt. Am început să mă documentez și să înțeleg că, de fapt, lavabila trebuie uniformizată pe perete și trebuie să aibă timp să se usuce lent. Nu trebuie grăbită. Ea vrea să fie întinsă pe perete și dacă îi respecți dorința, va respecta și ea munca ta. La fel se întâmplă și în neurochirurgie: tumorile au în general o cale preferată pe unde vor să iasă. Gestul trebuie să fie ca un dans grațios, iar la un moment dat, tumora sare singură în borcan. Însă, întocmai ca un dans, se învață pas cu pas și necesită timp. 

Le mulțumesc pe această cale tuturor celor de la care am învățat ceva: de la colegii din Floreasca la seniorii neurochirurgi, de la bunicul zidar la cei care mi-au răspuns la telefon și m-au învățat cum se dă, de la distanță, cu var.

Comentează pe facebook

Eu am văruit de doua ori in interval de 2-3 zile, după ce am terminat prima data, mandra tare de reușită , așteptam să se usuce, când pac o urmă pe perete , la muchia cu tavanul, încă una pe alta perete 🤔🙄, repede pun mana, ud....pfff m-a inundat vecinul zic in sinea mea, merg la el, nici picătură de apă, însă petele nu dispăreau😔. A doua zi în tot haosul zugrăvelii vizita unor prieteni din Spania, care spun că acolo nu a tras peretele și că mai dam o mana. Zis și făcut, fugi la cumpărături,lavabila, trafalet nu știu de care, una alta pentru a "omeni" ajutorul și dă-i bătaie. După a doua tura, același lucru, aceleași pete în aceleași locuri, pfff 🙄, zic nu-i a bună. Apoi stand așa pe gânduri cu toții , mă ridic sting lumina repede și petele nu-s, aprind lumina , petele iar........umbra a doua fasunguri de la aplica din tavan a fost pusă pe glume și eu la cheltuieli și munca 🤣🤣🤣🤣.

Dragul mamei, asa este când nu vrei sa primesti ajutor😆. Dar la fel de mare este satisfacția muncii tale. Sa nu mai vorbim de grija pe care o ai pentru lucrul facut de tine! Ce sa-ti doresc? Spor la treabă și să termini cu bine de varuit. Treci apoi la un alt capitol. Ca la o casa de om, trebuiesc multe! Doamne ajută să fii sănătos , sa înveți să faci de toate, ca in viata, indiferent de meseria pe care o ai, este bine sa sa faci cat mai multe.

Domnule doctor ma impresionati cu fiecare postare ! Si de fiecare data traiesc bucuria existentei umane inca la tinerele generatii ,traiesc bucuria existentei unei generatii tinere complete ,implicate ,modeste,pusa pe teeaba ! Multumesc lui Dumnezeu ca existati si aratati ca existati consistent ! Cred ca si alti tineri pusi pe trait viata complet si adevarat ar trebui sa se faca vizibili ! Cred ca sunteti un "fondator " de curent nou pt tineri si o speranta pt generatiile parintilor dumneavoastra !

Sunteti simpatic, domnule doctor! Eu si sotul meu ne-am renovat singuri apartamentul, prin 2016. A durat cateva luni, am amestecat adezivi, am raschetat, am gletuit de mi-au sarit ochii si am varuit de nu mai simteam bratele. Au fost si momente cand am crezut ca mai degraba mor decat sa terminam dar na, am terminat. Atatea tutoriale de mesterit si zugravit cate am privit noi atunci, nu om mai vedea vreodata. Da' si cate am gresit 😁. In final a iesit dragut si fiecare imperfectiune are farmecul si povestea ei.

Nu contează că deocamdată pe tavan aveți zebre , important este că meseria de neurochirurg va vine " mănușă ' !!!

Talent narativ, bisturiu manevrat cu har și îndemânare, suflet care rezonează cu pacientul aflat la răscruce... s.aveți zile multe pentru a putea fi alături de oamenii în impas!

Domnule doctor ma uimiti sincer cu fiecare postare a dv. Sunteti un exemplu de om si de ambitie sa le faceti pe toate singur. Va doresc sa culegeti roadele muncii dv .si sa va bucurati de satisfactia de la final. Ps. Pe toate planurile nu numai in cele ce tin de zugravit!😂

La Sp Universitar ati lucrat?

In loc sa vina altcineva după care sa freci 2 săptămâni mai bine sa ai umbre pe tavan și amintiri frumoase! Felicitări!

va admir cu tot sufletul,si citesc cu mare plăcere,peripetiile pe care le ati facut,si despre tot ce ne povestiti sănătate multa va doresc 🤗🤗🤗🤗

Domnule doctor sunteti minunat!Povestioarele dumneavoastră ne fac o plăcere deosebită. Eu,una...le citesc și savurez cu o deosebită plăcere,aștept cu nerăbdare următoarea poveste dintr un mare foileton!

Așa s-a apucat și fata mea sa zugrăvească singură, a tras mobila singură și și-a dat și unghia de la picior peste cap sa fie tot procesul 🙄🤪. Nu pot sa spun doar că sunt foarte mândră de tineretul care este ambițios. Felicitări pentru tot ce faceți!

Domule doctor ,mulțumesc că existați și jugraviți imperfecțiunile! Sunteți un om minunat ,succes ,sper să ajungeți acolo unde v-ați propus !

Sunteți minunat! Am ditamai zâmbetul pe față! Eu cred ca nu-i bun trafaletul acolo e problema 😁😁😁

Sunt sigură că o să iasă perfect, o mână precisă de neurochirurg nu are cum să facă ceva greșit. Și chiar dacă nu va fi așa, satisfacția lucrului făcut cu propriile mâini anulează orice “zebră” de pe pereți (apropos, eu le zic “sfinți” 😁) Din proprie experiență vă spun că, deși o treabă de genul ăsta se termină cu oboseală și mânjeală până în creștet, iese mult mai bine față de un “meseriaș”. De ce? Pentru că facem cu mai multă atenție, răbdare și plăcere! Spor să aveți!

Spor in toate . Dar asa frumos le puneti in pagina ,încat va admir din suflet. Sa fiti sănătos și să ascultați sfatul MAMEI!

Aveți un film unde arată cum se scoate cu grijă tumoarea, să iasă toată afară într-un borcan? Sunt curioasă cum arată în realitate un țesut tumoral, și cum se deosebește in timpul operației de țesutul din jur.

Mai bn dati o fuga la mare, si varuiti la toamnă cand e răcoare! 😄

Bună seara!Ce nostim sunteți!Nu am întâlnit medic, de orice specialitate(frecventez spitalele,inclusiv Sp.Floreasca, fiind operată de hernie disc lombar L5 S1,având și hernie toracala T12,cervicala C6,neoperate),care să fie deschis glumelor și bunei educații!Respect părinților și dumneavoastră!

Un neurochirurg care varuieste este ca si cum ai bate cuie cu un diamant cit un bolovan ! Mainile dumneavostra trebuiesc pastrate pentru adevarata lor menire ! Tot respectul !

Sunteți simpatic, d-le dr! Îmi plac foarte mult postările dvs! Să terminați treaba cu bine și să continuați cu altele! Sigur veți reuși în tot ceea ce vă propuneți! 😉😉

Sunt mulți medici care își zugrăvesc singuri? Eu credeam că de pe podiumul studiilor înalte și de pe tronul ridicat de recunoștința pacienților, lumea reală se vede distorsionat, iar lucrurile banale și normale par rezervate celor banali.... Felicitări! Și încercați să rămâneți nestricat de stratosfera rarefiată a planetei celor care vindecă 🙏

Respect! Succes în viața și în carieră!

Un Om și un Dr tare drag mie! Spor la treaba doc! Respect!

Respect pentru postările frumoase și sincere și pentru meseria pe care o aveți!

View more comments

Despre vergeturi

Când eram mic, stăteam foarte mult în casă. Nu o făceam că nu aveam unde sau cu cine să ies, pentru că pe vremea aia când nu existau telefoane, distracția era afară. Stăteam în casă că îmi plăcea foarte mult acolo. Îmi închideam ușa și meșteream la un Lego câte 4 ore de trebuia să vină ai mei din când în când să verifice că n-am murit, că prea nu scoteam vreun zgomot.

Una dintre cele mai puternice amintiri pe care le am însă e cu vecinul meu, Dan de la 4. Am ieșit la un moment dat din casă, vara, într-un maiou și niste pantaloni scurți. Cum am deschis ușa blocului, era Dan acolo, care m-a văzut și nu a ezitat să mă întrebe direct:

„Ce cauți afară, mă șobolanule? Nu vezi cum arăți? Marș în casă”

Și îmi aduc aminte și acum că m-am întors în casă, convins fiind că sunt prea urât să ies afară. Și am stat o perioada lungă în care am evitat să ies afară și nu am povestit nimănui despre motivul pentru care îmi pierdusem dorința de a ieși.

Acum, nimic nu mă mai atinge. Poți să îmi spui că sunt urât, că am dinții galbeni sau că sunt cocoșat și pot glumi sau te pot plimba prin zone ale limbii române pe care nici DEX-ul nu le cunoaște. Nu știu ce s-a întâmplat pe parcurs de m-am schimbat atât de mult, însă simt și acum durerea de atunci, de mic copil, care m-a urmat până târziu, când cineva deschidea subiectul frumuseții. Sunt sigur că același sentiment îl au și acum foarte mulți adolescenți din jurul nostru despre lucruri pe care nu le pot schimba: veniturile părinților, dioptriile ochelarilor pe care îi poartă, conformația corpului, mărimea sânilor, înălțimea, culoarea pielii, etnia, acneea, vergeturile, etc. Iar unii duc cu ei toate traumele până la bătrânețe, fară să fie vreodată capabili să facă pace cu ele și cu ei înșiși.

Frumusețea unui om radiază indiferent de corpul pe care îl are sau de banii pe care îi poate cheltui. Trebuie doar să vă înconjurați de oameni care să aibă ochi să vadă frumusețea voastră, pentru că așa cum unii nu au bani sau ten impecabil, alții nu au ochi să vadă că mărunțișurile astea nu contează. Dacă exteriorul e un dat, interiorul e doar responsabilitatea voastră și cu cât îl dezvoltați mai frumos, cu atât veți fi mai apreciați de oamenii care contează.

Și încă ceva...luați-vă timp, pentru că lucrurile frumoase se întâmplă doar celor care au răbdare!

Mulțumiri lui Jan Canty pentru poza postată pe Unsplash
... Vezi mai multeVezi mai puține

4 luni în urmă
Despre vergeturi

Când eram mic, stăteam foarte mult în casă. Nu o făceam că nu aveam unde sau cu cine să ies, pentru că  pe vremea aia când nu existau telefoane, distracția era afară. Stăteam în casă că îmi plăcea foarte mult acolo. Îmi închideam ușa și meșteream la un Lego câte 4 ore de trebuia să vină ai mei din când în când să verifice că n-am murit, că prea nu scoteam vreun zgomot. 

Una dintre cele mai puternice amintiri pe care le am însă e cu vecinul meu, Dan de la 4. Am ieșit la un moment dat din casă, vara, într-un maiou și niste pantaloni scurți. Cum am deschis ușa blocului, era Dan acolo, care m-a văzut și nu a ezitat să mă întrebe direct:

„Ce cauți afară, mă șobolanule? Nu vezi cum arăți? Marș în casă”

Și îmi aduc aminte și acum că m-am întors în casă, convins fiind că sunt prea urât să ies afară. Și am stat o perioada lungă în care am evitat să ies afară și nu am povestit nimănui despre motivul pentru care îmi pierdusem dorința de a ieși. 

Acum, nimic nu mă mai atinge. Poți să îmi spui că sunt urât, că am dinții galbeni sau că sunt cocoșat și pot glumi sau te pot plimba prin zone ale limbii române pe care nici DEX-ul nu le cunoaște. Nu știu ce s-a întâmplat pe parcurs de m-am schimbat atât de mult, însă simt și acum durerea de atunci, de mic copil, care m-a urmat până târziu, când cineva deschidea subiectul frumuseții. Sunt sigur că același sentiment îl au și acum foarte mulți adolescenți din jurul nostru despre lucruri pe care nu le pot schimba: veniturile părinților, dioptriile ochelarilor pe care îi poartă, conformația corpului, mărimea sânilor, înălțimea, culoarea pielii, etnia, acneea, vergeturile, etc. Iar unii duc cu ei toate traumele până la bătrânețe, fară să fie vreodată capabili să facă pace cu ele și cu ei înșiși. 

Frumusețea unui om radiază indiferent de corpul pe care îl are sau de banii pe care îi poate cheltui. Trebuie doar să vă înconjurați de oameni care să aibă ochi să vadă frumusețea voastră, pentru că așa cum unii nu au bani sau ten impecabil, alții nu au ochi să vadă că mărunțișurile astea nu contează. Dacă exteriorul e un dat, interiorul e doar responsabilitatea voastră și cu cât îl dezvoltați mai frumos, cu atât veți fi mai apreciați de oamenii care contează. 

Și încă ceva...luați-vă timp, pentru că lucrurile frumoase se întâmplă doar celor care au răbdare! 

Mulțumiri lui Jan Canty pentru poza postată pe Unsplash

Comentează pe facebook

Cred că mulți dintre noi inca purtam din copilărie un incident de genul asta. Cred că aveam în jur de 7 ani , iarna afara, in spatele blocului se dărâmase casele ,urmau să construiască blocuri, însă până atunci un ghețuș fantastic. O gașcă de copii, râdeam, ne dădeam pe ghețuș fara nici o frica, până când îmi vine ideea sa jucam un joc, unul să stea pe burta întins iar ceilalți să treacă cu picioarele desfăcute peste el în patinaj. Eee..și când eram eu întinsă , o alta copila cade peste mine, impactul al naibii de dureros, distanta mica, dauna serioasa, nasul spart. Așa am rămas cu el toată copilăria și mereu eram subiect de gluma sau chiar evitata adolescenta fiind. Tot așa îl am și în ziua de astăzi, am refuzat să fac rinoplastie când am crescut , că atunci părinții nu aveau posibilități. Însă nu mai îmi pasă, mă simt bine in pielea mea, așa cum sunt, sufletul și felul de a fi al unui om da frumusețea exterioară, verificat.😉🎩 Acum radiez chiar și cu năsucul spart 😉

Frumusetea unei femei nu sta in marimea sanilor, fund bombat, corp fara vergeturi! Astea se duc si ramai cu proasta!

Ce descoperire de Om! Sunteți atât de frumos, domnule doctor, … pentru că ați vindecat și veți lumina fiecare ungher de întuneric al fiecărui cititor. Fără excepție!

Corect. Frumusețea vine din interior. Nicidecum din faptul că ești gras slab urât sau frumos. Eu spun că Dumnezeu dă la fiecare om ceva frumos. Unora trupul care este trecător. Dar unora......unora le dă ceva ce nimeni și nimic nu le poate lua. Nici măcar timpul. Acel suflet frumos. Acele mâini care mângâie atunci cînd doare. Frumuseți pe care nu toți le putem avea.

Sunteți minunat, Domnule Doctor! Știu că sunteți... Omul potrivit la locul potrivit... 😌

Adevărat și dureros. La nemernicul ce a spus că detestă să vadă chestii inestetice la mare, ca vergeturile. Din păcate sunt multi care au aceeasi atitudine de a izola, batjocori și călca în picioare pe cei ce nu corespund standardelor lor, de minți înguste.

Sunteți MI-NU-NAT! 🤗❤️

Foarte adevărat ai punctat Doctore ! In vremurile in care trăim sunt niște “etaloane , șabloane “ in care dacă nu te încadrezi nu ești “frumos , frumoasa “ pentru a fi privit , primit într-un grup etc , însă aceste șabloane sunt trecătoare in timp , Omul rămâne iar cei care încearcă săi vadă adevărul din acest Om sunt Oameni ! O seara liniștita Doctore !

Ce bucurie ca mai exista oameni tineri de maretia si nobletea dumneavoastra ! Multumim ca existati si faceti sa nu moara speranta si frumusetea acestei lumi !

Absolut superb articol. Mă regăsesc complet... Și eu am fost cu traume în copilărie și bătaia de joc a multora... E bine când reușim să fie puternici sa trecem peste... Superb articol!

Mi-au aparut primele vergeturi la 12 ani atunci cand corpul meu a inceput sa treaca prin schimbari hormonale cu tot ce inseamna ele. Aveam linii vinetii pe spate, fund si coapse, nu stiam ce sunt si nici nu am intrebat-o pe mama. Asta pana cand, la ceva timp dupa am fost la mare si bineinteles am "fost luata" la misto. Am realizat atunci ca am o "problema" si nici in ziua de astazi nu sunt 100% impacata cu asta. In conditiile in care s-au inmultit dupa nastere. Pana la varsta de 22 de ani mi s-au spus ca am fruntea prea lata, pielea prea alba, arat bine la corp dar am sanii prea mici, vocea prea groasa (te-a speriat lupul? Ai tipat si ai ragusit?). Asta era intrebarea principala pe care o primeam de la toti cei pe care ii cunosteam pentru prima oara, atunci cand m-am mutat din orasul natal in Bucuresti. Mi-am zis atunci ca poate e ceva de-al locului de toti au aceeasi intrebare. Acum am 33 de ani si imi amintesc fiecare moment. Am o fata de 2 ani pe care o voi invata ca nu conteaza cum arati, ci conteaza sufletul. Stiu sigur ca nu o pot proteja (mai ales ca vad copiii la locul de joaca cum vorbesc, jignesc si cum fac "tabere" pe principiul ca celalalt e urat si nu il primim si pe el). Prin urmare, nu cred ca vom scapa niciodata, generatiile care vin primesc educatie de la cei care sunt asa.

Frumusețea precum și urâțenia nici nu cred că există . Exista doar acceptarea... Când omul va realiza că cea mai perfecta versiunea a sa este așa cum este, vom fi în sfârșit o umanitate pe drumul cel bun.! Felicitări pt articol, că întotdeauna pansament pt suflet!!!❤️🤗❤️🤗

Ca întotdeauna ,mi-au mers la suflet cele scrise .Ați depășit acel moment și totuși v-a marcat dacă vi-l amintiți .Toți avem astfel de amintiri ,dar nu toți sunt puternici ca dv .Nu cred că un tânăr medic ca domnia voastră ,dedicat meseriei și cu atât drag de oameni a fost vreodată urât .V-ați născut frumos și bun și așa să rămâneți ! Numai bucurii !

Minunate cuvinte! E adevarat ceea ce spuneti! Jignim atat de usor si nu ne dam seama cat de mult rau poate sa aduca cateva cuvinte aruncate la voia intamplarii...

Răutatea copiilor te poate urmări toată viața, asta dacă o lași… Atâta amăraciune mi-au adus anii gimnaziului, încât mi-au trebuit ani mulți după să pot uita, deși nu am iertat niciodată! Un nas strâmb era o etichetă greu de trecut peste și hohotele de râs mai bântuie și acum prin vise. Nasul a fost reparat, dar cicatrici au rămas pe suflet… Însă am întâlnit oameni care m-au apreciat pentru felul meu de a fi și care mi-au redat încrederea în mine. Nu sunt vreo Afrodita, dar știu că sunt lumea întreagă pentru cei pe care îi iubesc. Si mai știu că nu contează părerea lui X, contează că ești frumos în ochii celui care îți rămâne alături chiar și atunci când ai cearcăne, vergeturi, celulită, păr ciufulit, kilograme în plus sau piele lăsată. P.S. Cred că i se dă atenție nemeritată acestui Buhnici. Chiar, cine e Buhnici?

Copiii sunt copiii si nu judeca...dar un adult ar trebui sa aiba mai mult bun simt si judecata.Pentru un parinte,copilul propriu este cel mai bun si cel mai frumos.Un parinte de asemenea ar trebui sa se gandeasca sa nu jigneasca alt copil,fiindca si copilul propriu ar putea fi jignit de altcineva.Consider ca fiecare persoana are ceva frumos si bun..trebuie doar descoperit.

Toți avem nevoie de validare atât în ceea ce privește fizicul cât și calitățile profesionale. Profesional în ultimul timp n- am avut parte de validare. Am trimis articole din cartea mea mai multor persoane. Am primit de la amenințări cu datul in judecată până la ironii sau lipsă feed back. Noroc că n- am nevoie de validare din partea nimănui. Altfel aș rămâne și eu traumatizată ca la inepțiile lu' Buhnici sau domul Dan Doamne iartă- i! Cât despre partea fizică, felicitări pentru că ați depășit traumele. Mai aveți însă de lucru. Ca să vă încununați munca vă recomand un sejur la terapie intensivă.Ca pacient. Între viață și moarte. Știți cum vă realiniază toate chakrele ? Îți rezolvă un nas prea mare, nu- ți mai trebuie nici siliconane...Parol...Face minuni pentru ten.🤣🤣🤣

Toți am avut o perioadă în care nu ne-a plăcut ceva...din noi... Cu înaintarea în vârstă și trecerea prin viață, am constatat că nu are importanță acel " ceva "... Mă bucur când văd oameni, care sunt naturali și au încredere în ei înșiși Mulțumim pt postare, asta va da multă încredere unora !

Si eu am patit-o cand eram copila din cauza boli de care sufar Boala Recklinghausen .. este o...poveste lunga, dar mai pe scurt au fost copii care mi-au vazut semnele au ras si s-au ferit de mine crezand ca le dau lor acea boala .. nu s-au mai jucat cu mine nu au mai stat langa mine si acum port traumele pshice de atunci si .. de aceea nu merg la plaja sau piscine,etc si nu imi expun nici o parte a corpului unde am acele semne de teama de a nu fi privita ciudat.

WOW d-nle Doctor sunteți genial, aveți un suflet cald și frumos!Stimă și respect!!

Ar fi minunat să fie cât mai multe persoane cu asemenea mentalitate... Am trăi într o lume în care baza o reprezintă esența, nu aparența... Sănătate multă!

Mulțumim, domnule doctor! Pentru tot! Mai mulți oameni ca dumneavoastră și lumea ar arăta cu totul altfel! Înafara faptului că dăruiți speranță și sănătate, aveți câte un cuvânt bun și frumos pentru fiecare! Să vă dea Dumnezeu sănătate și multă putere, să puteți depăși toate greutățile, (inerente de altfel)și să rămâneți același Om Mare!

Frumusețea vine din interior , unde dvs ați lucrat f mult și ați reușit sa deveniți un bărbat f frumos . Capacitatea de a va pune in slujba oamenilor , pt ca viața sa capete culoare și pt cei năpăstuiți , nu este la îndemâna oricui. Ea se dobândește de- a lungul anilor prin multă truda , dar și printr- o dragoste nemăsurata fata de semeni . ,, Iubește/ ți aproapele ca pe tine însuți” , este una din porunci , dar dincolo de a va porunci Cel de Sus , purtați aceasta iubire in suflet. Sunteți prea bun in ceea ce faceți , pt a va mai lăsa atins de răutățile celor care nu fac nimic. Mergeți pe drumul hărăzit și veți avea doar satisfacții ! Succes !

Imi place tare mult să mă uit la seriale cu medici și invariabil mă întreb unde sunt astfel de medici în viața reală? Vreau să cred că sunteți unul din aceia, care puneți suflet si tratați pacientul ca om înainte de a fi pacient. Mi-au mers la suflet cuvintele dumneavoastră!🎩👏

Nici nu stiu cei din jur cit rau ne fac cu atitudinea lor .Asa e , unii ne ducem crucea , n - am cerut - o dar ...intotdeauna am fost marginalizati , exclusi pentru ea . In societatea noastra , de azi , prea putine se schimba . Domnul dr. Ciubotaru , respectele mele . De ar fi mai multi ca dumneavoastra .... Continuam sa speram si sa visam .

View more comments

Karting și pești

Întotdeauna există un pește mai mare. Întotdeauna există o femeie mai frumoasă, un soț mai iubitor, un coleg de școală cu note mai mari sau un tip mai bogat.

Mi-ar fi plăcut să mi se spună asta mai des când eram mic, pentru că tot ce societatea îmi insufla era că eu trebuie să fiu miezul în pătrățica mea: dacă nu sunt cel mai bun din oraș, măcar din scoală, ori din clasă și de multe ori rămâneam cel mai bun din camera mea. Dar ce era clar era că sufeream după a fi cel mai bun.

Weekendul acesta am fost la karting. Luat oarecum pe nepregătite și urcat de 7 ori în kart toată viața mea, la invitația bunului meu coleg radioterapeut, dr Gabriel Rîcu, am ajuns sâmbătă, ca participant în cadrul unei echipe formată din patru membri, la o cursă de șase ore din cadrul Campionatului de anduranță „Endurance karting masters 2022”, etapa a doua, de la Prejmer. Fiind deja obișnuit să fiu primul întotdeauna, am terminat, cum era de așteptat, ultimii.

Niciodată nu am știut cum se simt cei care încheie ultimii o cursă. Dar...niciodată nu e prea tărziu să înveți ceva nou, nu?

Ce am învățat în urma cursei e că întotdeauna trebuie să dai tot ce ai, până în ultima clipă, chiar dacă te alegi cu pielea arsă, coastele vinete sau cu nisip în ochiși fără premiu. Am învățat că destinația nu este totul și că drumul, fie el format din 249 de ture ale aceluiași circuit, trebuie să fie adevărata plăcere în viață. Și poate, mai mult decât atât, am învățat că întotdeauna trebuie să dai tot ce ai pentru cei din jurul tău pentru că doar lucrând că o echipă poți ajunge să te lupți cu peștii cu adevărat mari.

Și în fond, problema nu e în a lupta să fim primii, pentru că ăsta e scopul fiecăruia într-o competiție, nu? Problema apare când uităm că o competiție (fie ea organizată sau pur și simplu ceva ad hoc, între prieteni sau colegi) trebuie să se bazeze pe respect și colaborare. Un câștig obținut prin sabotaj e rușinos, fie că asta înseamnă să tai cauciucurile colegului sau să urci în clasament din cauza apropierii cu buzele de fundul șefului.

Mai mult, întotdeauna trebuie să ne uităm la indicatorii noștri de eficiență sau de calitate. Dacă în timpul unei curse totul e clar pentru toată lumea și timpii de concurs ne clasează fară drept de apel, în viața de zi cu zi lucrurile sunt mai delicate. Chiar și așa, ne putem estima nivelul cât se poate de cinstit, indiferent de meserie: numărul de unități rezolvate (fie ei pacienți, clienți, oale de lut create sau parbrize spălate, etc.) pe aceeași unitate de timp, dificultatea cazurilor, calitatea soluțiilor, mulțumirea personală obținută prin munca prestată, etc. Oricât de mult ar durea, evaluarea trebuie să fie cinstită, iar acolo unde vedem că scârțăim trebuie să mergem la cei buni și să îi rugăm să ne învețe sau să ne țină pe lângă ei, să „furăm meserie”.

Dragilor, nu e niciodată prea tărziu să vă schimbați sau să deveniți mai buni. Indiferent daca faceți același lucru de 30 de ani sau de doi, e întotdeauna loc de îmbunătățire. Sincer...când a fost ultima oară când v-ați întrebat cât de buni sunteți cu adevărat în meseria dumneavoastră? Vă doresc putere să vă evaluați și să căutați forța să vă îmbunătățiți!

În filmulet apar eu (în tricou, ca orice sărman luat de pe stradă și aruncat într-o competiție), târându-mă ca un melc în spatele unuia dintre cei cu adevărat buni. Sigur, sunt inițial în fața lui pentru că echipa sa ne-a depășit de 29 de ori de-a lungul cursei.
... Vezi mai multeVezi mai puține

5 luni în urmă

Comentează pe facebook

Adevărata artă de a trăi este să poți să găsești un echilibru între reușită și eșec. Nu cred că trebuie să ne punem în viață țeluri prea mari. S-ar putea să nu le împlinim. Important este să duci cursa până la capăt conștient de forțele tale. Nu poți fi mereu cel mai bun și nu văd de ce ar trebui să fie așa. Numele e trecător. Viața schimbă rolurile. Tot ce putem face este să ne luptăm să fim printre cei buni într-o profesie. Munca făcută cu pricepere și dăruire se vede și nu are nevoie de laudă. Mai important decât să câștigi este să poți să accepți o nereușită. Atunci înțelegi că orice realizare cere timp și muncă. Rezultatele nu vin imediat. Trebuie să avem răbdare.

Eu văd viața ca o cursă de karting… Trăită în viteză, urmărind pe cei buni, alergați de cei mai slabi și căutând linia de finiș în cea mai bună poziție. Important e să terminăm cursa cu bine, să încercăm să fim mai buni de la tură la tură, să nu trișăm, să recunoaștem meritele celorlalți și să fim împăcați că am făcut tot ce se putea. Și cred că nu locul obținut contează, ci desfășurarea cursei și ce am simțit în timpul ei. Toți avem pe cineva pentru care suntem nr. 1, că e familie, profesie, anturaj… Și da, să încercăm să fim mai buni, dreptate aveți! Dar nu numai în meserie…

Sincer cred ca faptul ca ati luat startul fara antrenament ,fara echipament ,mi se pare cea mai mare reusita ! Curajul sa faci ceva ce nu ai mai facut si sa fie si in public mi se pare cu adevarat atu-ul unui om demn,nefals,cu chef de viata traita nu visata,asumat si deschis ! Felicitari pentru maiestria scrisului ,pentru atitudinea fata de viata si ce ofera ea dar si prin ce dati vietii: sansa de a fi traita de dumneavoastra experimentand dar si sansa pe care o dati pacientilor ajutadu-i sa se bucure de viata ! Tot respectul pt ambele abordari ale vietii @

Important este ca ați participat!🙂

Felicitari !Mult succes in continuare!Aveti nevoie sa va deconectati de la stressul zilnic!

Cel mai bun Om

Felicitări. E mai puțin important premiul. Important e că a ți participat. Mai bine ultimul decât un abandon.

Felicitări pt că nu ați abandonat! În viață nu poti fi mereu primul. Sănătate și vise împlinite!

Super adrenalina 🏎️, iar cuvintele sunt mai mult decat " echilibru"..

Felicitări!

Felicitări!👏🍀

Daca nu fotbal atunci karting. Interesant mod de relaxare. Cat despre a dori sa fii primul nu e un lucru rau cata vreme vine din tine si nu din dorinta/insistentele altuia de a fi primul. Mult succes

Felicitări, omului minunat care nu renunță !

felicitări pentru participare

R

MULT NOROC !!!!

Felicitări

Aștept să scrii o carte!

View more comments

Discernământul și străinătatea

Nu cred că trece o săptămână fară să fiu întrebat dacă nu mă gândesc să plec în străinătate. Adevărul e că mă gândesc și eu din când în când la asta, însă nu în sensul de a pleca, ci în încercarea de a afla ce mă ține cel mai mult aici și cum aș putea să întăresc mai mult rădăcinile cu pricina.

Cred că unul dintre lucrurile pe care nu le voi găsi cu siguranță în străinătate este absurdul specific românilor. Să exemplific nu are niciun rost. Majoritatea cititorilor mei au simțit comunismul pe propria piele și mai mai că îmi vine să zic că atunci a luat naștere. Partea frumoasa este că, în pitorescul lui, absurdul devine ceva delicios, fară de care nu mai poți trăi.

Totuși, mai pregnant decât absurdul gesturilor mici cred că este felul nostru de a îl accepta. Avem funcționari care iau șpagă? Vedem mașini oprite, blocând o bandă, în dreptul unui loc de parcare liber? Auzim la TV despre „un cunoscut interlop”, „un cunoscut proxenet” dar niciodată despre cum ei sunt deja în spatele gratiilor? Nu face nimic, le dăm și noi în continuare că avem și noi o combinație pe rol. Nu le facem nimic, chit că trebuie să așteptăm în spatele lor sau să schimbăm banda în ultima clipă. Și lista continuă.

Bunul meu amic, Dr Cristian Paparau. Expert medico-legal , avea de curând un articol despre pierderea discernământului. În situațiile acestea, nu știu cine își pierde de fapt discernământul – cei care strică ordinea firească a lucrurilor, cei care le acceptă, ori cei care, la un moment dat nu le mai acceptă?

Și în fond, când lucrurile par a fi atât de stricate în jurul nostru, care e datoria noastră? Să ne ducem crucea înghițind durerea, să schimbăm cât putem fară să deranjăm ori să ne hrănim cu anomaliile astea părând chiar noi la limita nebuniei însă să nu acceptăm nimic din mizeriile din jur? În fond, când nu mai acceptăm, urmează bagajul sau liniștea?

Eu, personal, mă hrănesc cu absurdul și îl transform în energie să îl schimb. Stiu că n-am de niciunele, așa că nu am ce pierde luptând pentru normalitate. Însă mulți nu au norocul unor mecanisme interioare de coping (de a face față) atât de utile și caută, cumva liniștea. Mi-ar plăcea ca oamenii aceștia să caute răspunsuri cu ajutorul psihoterapeuților pentru că ei sunt singurii care pot oferi sprijin specializat.

Pentru toți cei care vor să plece pentru a-și găsi liniștea, vă respect decizia. Poate nu o împărtășesc de teamă, de drag de țara asta sau numai pentru că simt datoria de a rămâne aici. Că poate asta e „crucea” pe care trebuie să o duc în accepțiunea ortodoxă, ori poate că aștept să fiu elvețian într-o altă viață. Ce știu e că mi-ar plăcea să văd din ce în ce mai mulți profesioniști în domeniile lor care sunt lăsați să își facă meseria și să aibă parte de liniște în suflet și de trai lung pe tărâmurile acestea. Rămâneți pe aici dragilor, iar dacă voi putea vreodată să vă ajut, promit să o fac cât pot eu de bine!

Mulțumiri lui Camila Quintero Franco pentru poza postată pe Unsplash.
... Vezi mai multeVezi mai puține

5 luni în urmă
Discernământul și străinătatea

Nu cred că trece o săptămână fară să fiu întrebat dacă nu mă gândesc să plec în străinătate. Adevărul e că mă gândesc și eu din când în când la asta, însă nu în sensul de a pleca, ci în încercarea de a afla ce mă ține cel mai mult aici și cum aș putea să întăresc mai mult rădăcinile cu pricina. 

Cred că unul dintre lucrurile pe care nu le voi găsi cu siguranță în străinătate este absurdul specific românilor. Să exemplific nu are niciun rost. Majoritatea cititorilor mei au simțit comunismul pe propria piele și mai mai că îmi vine să zic că atunci a luat naștere. Partea frumoasa este că, în pitorescul lui, absurdul devine ceva delicios, fară de care nu mai poți trăi. 

Totuși, mai pregnant decât absurdul gesturilor mici cred că este felul nostru de a îl accepta. Avem funcționari care iau șpagă? Vedem mașini oprite, blocând o bandă, în dreptul unui loc de parcare liber? Auzim la TV despre „un cunoscut interlop”, „un cunoscut proxenet” dar niciodată despre cum ei sunt deja în spatele gratiilor? Nu face nimic, le dăm și noi  în continuare că avem și noi o combinație pe rol. Nu le facem nimic, chit că trebuie să așteptăm în spatele lor sau să schimbăm banda în ultima clipă. Și lista continuă. 

Bunul meu amic, Dr Cristian Paparau. Expert medico-legal , avea de curând un articol despre pierderea discernământului. În situațiile acestea, nu știu cine își pierde de fapt discernământul – cei care strică ordinea firească a lucrurilor, cei care le acceptă, ori cei care, la un moment dat nu le mai acceptă? 

Și în fond, când lucrurile par a fi atât de stricate în jurul nostru, care e datoria noastră? Să ne ducem crucea înghițind durerea, să schimbăm cât putem fară să deranjăm ori să ne hrănim cu anomaliile astea părând chiar noi la limita nebuniei însă să nu acceptăm nimic din mizeriile din jur? În fond, când nu mai acceptăm, urmează bagajul sau liniștea? 

Eu, personal, mă hrănesc cu absurdul și îl transform în energie să îl schimb. Stiu că n-am de niciunele, așa că nu am ce pierde luptând pentru normalitate. Însă mulți nu au norocul unor mecanisme interioare de coping (de a face față) atât de utile și caută, cumva liniștea. Mi-ar plăcea ca oamenii aceștia să caute răspunsuri cu ajutorul psihoterapeuților pentru că ei sunt singurii care pot oferi sprijin specializat. 

Pentru toți cei care vor să plece pentru a-și găsi liniștea, vă respect decizia. Poate nu o împărtășesc de teamă, de drag de țara asta sau numai pentru că simt datoria de a rămâne aici. Că poate asta e „crucea” pe care trebuie să o duc în accepțiunea ortodoxă, ori poate că aștept să fiu elvețian într-o altă viață. Ce știu e că mi-ar plăcea să văd din ce în ce mai mulți profesioniști în domeniile lor care sunt lăsați să își facă meseria și să aibă parte de liniște în suflet și de trai lung pe tărâmurile acestea. Rămâneți pe aici dragilor, iar dacă voi putea vreodată să vă ajut, promit să o fac cât pot eu de bine!

Mulțumiri lui  Camila Quintero Franco pentru poza postată pe Unsplash.

Comentează pe facebook

Felicitari dragul mamei pentru dorinta de a ramane si pentru lupta pe care o duci ca pacienții tăi sa " meargă bine"! Sănătate și putere sa ti dea Dumnezeu!

Tinerii integri ,competenti,cu teama de Dumnezeu,care se implica in viata profesionala cu "mintea si sufletul",care iau atitudine ,pot schimba realitatea asta dura cu care ne confruntam.NU EMIGRAREA VALORILOR ESTE SOLUTIA!Stati aici si schimbati raul din mediul profesional si din societate!Avem nevoie de modele,in toate domeniile!Va multumim!

Nici să nu vă treacă prin cap,domnule doctor! Sunteți ca aerul pentru noi! Sunteți dovada că mai există oameni,omenie, empatie, sunteți luminița de la capătul tunelului.Sunteti tot ce poate fi mai bun și mai frumos în ființa umană! Să ne trăiți sănătos și fericit!

Simțim tristețea din vorbe, este adevărat ca uneori vrei sa te trezesti intr-o alta lume, mai dreapta, mai buna și corecta. Dar exact asa cum a spus d-na. Dr.Carollina Radu "nu emigrarea valorilor este soluția"! Da, trebuie sa schimbați răul din societate! Veți reuși pentru ca voi, tinerii, aveți puterea de a face acest lucru! Și mai sunt ca dvs d-le. Doctor! Am întâlnit o copie identica cu a dvs, la spitalul Victor Babes, in București,o doctorița inimoasa, profesionista ,care face parte din categoria OM si MEDIC ,D-na.Doctor Dana Smâdu. Veți reuși, sunt sigura, ne bazam pe oameni ca voi și suntem mândri ca ne sunteti aproape! Felicitări !

Înțelepciunea vine odată cu vârsta, parcă...la fel și liniștea sau resemnarea.Eu vă doresc să rămâneți mereu tânăr deci neliniștit căci de regretat om regreta cam orice am face iar normalitatea e cam relativă și plictisitoare dacă mă întrebați pe mine! Rămâneți cu cei care au mai multă nevoie de dvs,asta ar fi important!

Atât de greu, pentru că încă ținem cu dinții de anumite obiceiuri, concepții, câteodată suntem închistați in regulile nescrise însă bine cunoscute ale societății, de multe ori impuse. Uneori când ieși din tiparul cunoscut de toți pari anormal. Da, este adevărat că foarte mulți pleacă din dorința de a reuși, dorința de a evolua de a se perfecționa sau pentru a avea o viață mai liniștită, însă fiecare loc are specificul lui, regulile lui și chiar și acolo nu este perfect sau ușor totul. Așa că eu am ales sa fiu anormala într-o lume ce pretinde a fi normala !

Fiecare își găsește liniștea și implinirea unde poate și cum poate,nu e nimeni de condamnat. Sa zicem ca ați apucat vremuri un picuț mai bune, decât cei care au plecat în urma cu 15 - 20 de a ni, când Băsescu ii indemna pe medici sa plece, ca granițele sunt deschise. El se trata în străinătate... Oricum, va multumim ca ati rămas! Avem mare nevoie de medici! ❤️

Vă admir si vă felicit ! Bunul Dumnezeu să vă călăuzească pașii să vă fie bine si să ne faceți si pe noi bine! Vă înțeleg perfect am copii care au stat 10 ani în Germania ,realizati din punct de vedere material ,au vândut tot si s-au intors sunt cei mai fericiți !

Dupa 14 ani de Anglia nu m as mai putea acomoda inapoi in România. Vin in vacanta si de fiecare data ‘bodoganesc’ in drum inapoi ca nu mai imi trebuie România. Motivul ..lucruri mari si lucruri mici … de la stupidități la nivel politic pana la mizeria din parc, lipsa inteligentei financiare si emoționale, iubirea fața de noi înșine si fața de ceilalți, fața de animale, fața de planeta etc Cu siguranța sa te muți in alta țara nu este soluția. Dar daca cea mai buna versiune a mea este îmbrățișând si experimentând alte culturi direct sau indirect se rupe si toxicitatea generației. Pot sa ajut in prezent romanii cu meseria mea tocmai pt ca am fost acolo dar mai ales pt ca sunt acum aici. Îmbrățișări romanilor de pretutindeni 🇷🇴

MULTUMIM DOMNULE DOCTOR ! DE OAMENI CA DV ARE NEVOIE TARISOARA NOASTRA ! RAMANE TI LANGA ROMANI !

Sa va ajute Dumnezeu sa ramaneti printre noi in Romania sa ajutati, sa faceti bine cati mai multi oameni in nevoie! Dumnezeu sa va aiba in grija lui!

Nu plecați, avem nevoie si noi de medicii ca dumneavoastră.

Sunteți atât de tânăr ! Frumoasă și sănătoasă gândire ! Fin observator ! Constat că nu sunteți numai cu drag de meserie ,ci de oameni ,de corijarea lor .Dacă mă gândesc bine ,nu se poate altfel în nobila meserie ce o practicați .M-aș bucura să vă păstrați gândurile ,însă mi-e frică ca o dată cu trecerea timpului ,cu accentuarea stării de sărăcie ,cu nesiguranța zilei de mâine din România să nu luați ,ca mulți alții calea străinătății .Rămâneți cu noi ! Avem nevoie de OAMENI ca dv .

Încă o pagină la viitoarea carte... Îndreptățită dorința dvs. : cât mai mulți profesioniști care sa fie lăsați să-și facă meseria cât mai bine! Multe s-ar rezolva dacă dorința dvs. s-ar împlini. Dar, cine știe? Poate se va împlini. Vă doresc multă sănătate! .

Mult succes în continuare! Mă bucur că ați luat decizia de a rămâne în țară! Avem nevoie de Oameni și Medici ca dumneavoastră! Cinste părinților care v au crescut! Multă sănătate și spor în toate! Dumnezeu sa fie alături de dumneavoastră în fiecare clipa, să vă îndrume pașii și să vă lumineze calea spre reușită! Să ne auzim cu bine!

Chiar dvoastra , sunteți un profesionist !! Cum am aflat de boala soțului meu , nu am stat pe gânduri . Gândul m a dus direct la d-voastră , un doctor foarte tânăr ,la început de drum , dar în care am cea mai mare încredere !! Și iaca , operația a decurs foarte mubine , soțul meu se simte foarte bine , datorita PROFESiONALISMULUI de care vorbești mai devreme !! Mulțumim din suflet , aveți suflet mare și mâini de aur !!

Sunteți un om deosebit !!Cu oameni ca dumneavoastră speram ca România sa se schimbe in bine !!❤️🥰

Ideea este ca pentru a schimba ceva in tarisoara noastra ar trebui ras 1-2 metri in jos pamantul intrucat radacina raului este adanc infipta in pamant. E greu de realizat! Insa exista speranta ca fiecare dintre noi pe ici pe colo sa facem ce trebuie. Poate puterea exemplului o data si o data va reusi si… vom invinga!

. Plecatul este o soluție pentru studii și spe ializari, dar acasă este mai bine când avem părinți in viata și oameni care ne susțin. Ați întrebat când nu mai acceptam, ce urmează, sa facem,bagajul sau liniștea?In România liniște nu v-a fi niciodata și da ,ai nevoie de nervi de otel sa reziști. Nu toată lumea poate, o spun din proprie experienta. Sistemul de sănătate de la noi te epuizează maxim dacă nu ai o "doza maxima" de nepăsare ca să nu spun altfel. Acum peste tot oamenii s-au schimbat, în rău, nu în bine, deci fiind tânăr puteți încă alege. 🥰

Dumneavoastră ați spus să ne cărăm crucea, să induram durerea. Când suferi de o boala de ani de zile care îți oferă dureri insuportabile zi de zi parcă îți vine să renunti. Când știi ca aceasta, deși boala cronică, nu este recunoscuta de minister, în ciuda tuturor cerințelor pacienților și medicilor, se tratează doar în privat, operații de 8000-10.000-12.000 RON de ești obligat să vinzi și carnea de pe tine să ajungi la operație chiar dacă într-o buna zi va recidiva...Iar îți vine sa renunti... Cu durere în suflet va spun ca eu mă țin de capul copilului meu sa nu rămână aici după ce va termina școala. Nu are viitor. Îmi iubesc țara, neamul dar este în zadar dacă nimeni nu ne susține, dacă părinții noștri nu-și mai permit sa trăiască decent, dacă noi nu reușim să ne descurcăm de la o lună la alta. Foarte greu și dezamăgitor. Sper să aveți putere și răbdare sa răzbateți în tot ce v-ați propus. Ca de fiecare dată mă înclin în fața dumneavoastră. RESPECT!

Draga domnule doctor Ciobotaru, nu va cunosc personal...sotia, va cunoaste ( Ada Marinescu- tocmai ce si-a ingropat mama acum doua luni) .Draga mea soata, mi-a insuflat un simtamant deosebit, fata de dumneavoastra. Stiu ca sunteti obosit...ca vreti sa va insusiti chemarea la maxim...dar poate nu sunteti lasat. Eu nu pot decat sa va multumesc, dumneavoastra si oamenilor precum dumneavoastra, ca mai aveti rabdare. Lucrurile se vor indrepta...sau o sa ajutati la indreptarea lor. Ramaneti colosal!!!🥰🥰🥰

Oare câți tineri remarcabili cum sunteți dvs gândesc în acest fel? Mai există speranță mă gândesc.... Să aveți putere, curaj, determinare sa puteți schimba sistemul, sa redați viață oamenilor care se încred în dvs!

Felicitări pentru curajul de a rămâne într-o țară unde adevărații oameni cu rezultate excelente nu sunt mediatizați. Oameni ca tine cu rezultate deosebite în carieră, disciplină și fermitate se nasc cam rar. România scoate alte "valori " în fața. Dacă faci ce trebuie nu ești bine văzut, la fel dacă nu iei Șpagă. De aceea mulți pacienți merg în clinicile private. Banii pe care ii dai sunt aproape aceiași dar, difere calitatea serviciilor. Felicitări!

Sunteți omul potrivit la locul potrivit! Felicitări, cu respect pentru tot ce faceți. Si faceti bine!!! ❤🙏

Am plecat și eu o vreme Aveam nevoie să muncesc Aici , nu mă mai vroia nimeni, având 54 de ani Și "afară "... mi s-a spus mereu că nu sunt bătrână la anii mei și se mirau când le spuneam că aici , cei trecuți de 50 de ani...sunt bătrâni și nefolositori Mă rog...altceva vroiam să spun... Și anume...toți românii cu care am vb , plecați din țară, visau și își doreau să se întoarcă "acasă " Toți trăiesc cu dorul în suflet Așa eram și eu...cu gândul acasă... Mi-era dor până și de străzile măcinate de timp, cu gropi ... Eu zic că dacă am putea pleca cu toată familia, am rezista f bine " afară "... Am 2 copii plecați la fel , de nevoie dar au familie și copii născuți acolo, departe Aici, acum , trăiesc cu dorul de ai vedea , strânge în brațe... Dar sunt mulțumită că acolo trăiesc mult mai bine decât aici...

View more comments

Despre femeile de altădată

Când eram copil, nu existau scule electrice sau pe benzină care să facă treaba oamenilor: nu existau motocoase, motosape și mai nimic cu „moto” în față. Cel mult îți mototolea careva vreo dreaptă peste față dacă ridicai tonul la cine nu trebuia.

Pe atunci erau oameni cu ziua la coasă, pe care trebuia să îi hrănească cineva. Și cum bărbatul era în fruntea lor ca să se asigure că muncesc cum trebuie, mâncarea rămânea pe umerii femeii...la propriu. Pentru că săraca nu numai că trebuia să facă de mâncare pentru până la 10 oameni deodată, dar trebuia să o și care în spate până acolo, iar „acolo” uneori era și la 5 kilometri distanță, pe cine știe ce deal îndepărtat de obosea și cel mai voios cal.

Nu am auzit-o vreodată pe bunica să se plângă de muncă sau de oboseală. Nu am auzit-o nici să dea înapoi sau să ne roage să mâncam „ce găsim prin frigider”, că ea e obosită. Sunt sigur că nu i-a fost ușor și de multe ori, ce făcea era inuman. Dar nu degeaba și-a câștigat un asemenea respect în inima mea. Nu voi începe acum discursul cu „Nu se mai fabrică femei ca odinioară”, că sigur se găsește vreun psiholog să-mi găsească bube în cap, însă vreau să vorbesc puțin despre neurochirurgia de odinioară.

Așa cum odinioară nu exista „moto”-nimic, așa acum există. Neurochirurgii de odinioară erau în stare de multe în comparație cu noi. Dar, tot așa, multe din cele făcute erau inumane atât pentru ei, cât și pentru pacienți – tumorile se scoteau cu degetul sau cu lingurița, se pârlea creierul în jurul tumorilor că lipsea aspiratorul ultrasonic sau se făceau volete imense că nu exista neuronavigația. Și poate mai mult decât „moto”, acum în neurochirurgie trăim sub umbrela lui „micro” și „minim” – microscop, microdisecție, minim invaziv, etc.

Ce reușeau neurochirurgii de odinioară să facă atunci când vine vorba de traumă, gărzi și nopți nedormite, de manevre dureroase sau salvatoare de viață, eu nu cred că voi putea vreodată să fac. Și, la fel, neurochirurgia de odinioară nu o voi deplânge niciodată, cum nu o vor deplânge nici familiile celor trecuți la cele veșnice din cauza dotărilor inexistente sau a medicilor care nu se adaptează la nou.

Stiu că v-am mai arătat o dată poza asta cu supereroul meu preferat, dar îmi e tare dragă. Sper că mă înțelegeți.
... Vezi mai multeVezi mai puține

5 luni în urmă
Despre femeile de altădată

Când eram copil, nu existau scule electrice sau pe benzină care să facă treaba oamenilor: nu existau motocoase, motosape și mai nimic cu „moto” în față. Cel mult îți mototolea careva vreo dreaptă peste față dacă ridicai tonul la cine nu trebuia. 

Pe atunci erau oameni cu ziua la coasă, pe care trebuia să îi hrănească cineva. Și cum bărbatul era în fruntea lor ca să se asigure că muncesc cum trebuie, mâncarea rămânea pe umerii femeii...la propriu. Pentru că săraca nu numai că trebuia să facă de mâncare pentru până la 10 oameni deodată, dar trebuia să o și care în spate până acolo, iar „acolo” uneori era și la 5 kilometri distanță, pe cine știe ce deal îndepărtat de obosea și cel mai voios cal. 

Nu am auzit-o vreodată pe bunica să se plângă de muncă sau de oboseală. Nu am auzit-o nici să dea înapoi sau să ne roage să mâncam „ce găsim prin frigider”, că ea e obosită. Sunt sigur că nu i-a fost ușor și de multe ori, ce făcea era inuman. Dar nu degeaba și-a câștigat un asemenea respect în inima mea. Nu voi începe acum discursul cu „Nu se mai fabrică femei ca odinioară”, că sigur se găsește vreun psiholog să-mi găsească bube în cap, însă vreau să vorbesc puțin despre neurochirurgia de odinioară. 

Așa cum odinioară nu exista „moto”-nimic, așa acum există. Neurochirurgii de odinioară erau în stare de multe în comparație cu noi. Dar, tot așa, multe din cele făcute erau inumane atât pentru ei, cât și pentru pacienți – tumorile se scoteau cu degetul sau cu lingurița, se pârlea creierul în jurul tumorilor că lipsea aspiratorul ultrasonic sau se făceau volete imense că nu exista neuronavigația. Și poate mai mult decât „moto”, acum în neurochirurgie trăim sub umbrela lui „micro” și „minim” – microscop, microdisecție, minim invaziv, etc. 

Ce reușeau neurochirurgii de odinioară să facă atunci când vine vorba de traumă, gărzi și nopți nedormite, de manevre dureroase sau salvatoare de viață, eu nu cred că voi putea vreodată să fac. Și, la fel, neurochirurgia de odinioară nu o voi deplânge niciodată, cum nu o vor deplânge nici familiile celor trecuți la cele veșnice din cauza dotărilor inexistente sau a medicilor care nu se adaptează la nou. 

Stiu că v-am mai arătat o dată poza asta cu supereroul meu preferat, dar îmi e tare dragă. Sper că mă înțelegeți.

Comentează pe facebook

Au trecut anii unul cate unul. Pe atunci, munca multă iti dădea și oboseală fizică, dar și motivația de a invata asa fel incat si tu, la rândul tău sa nu mai muncești la fel de mult si la fel de greu in viitor. Era o munca plăcută iar visele cu ochii deschisi erau grozave! Iti multumesc pentru ca m-ai facut sa revad ca intr-un tablou, o parte a vieții mele , la țară. Nu ma gândeam ca aceasta realitate de atunci isi va pune atât de puternic amprenta asupra ta. In neurochirurgie iti urez sa ai succes și să poti sa te ridici la nivelul pe care ti-l doresti!

Femeia era femeie pentru ca barbatul era barbat! Da, si femeile duceau grele poveri (pe langa cele mentionate se mai poate adauga nascutul pe camp, direct din lanul de grau, caratul coconilor in spate pe langa toata mancarea ce trebuia facuta si transportata la muncitori in camp, asta dupa ce hraneau si toate animalele curtii) dar aduceau si tihna. Femeia aseza caminul. Poate toate astea (barbat, femeie, camin) sunt legate cumva misterios intre ele si doar daca se aduc impreuna se pot aseza armonios…

Semanati! Sa traiti fericiti multi ani impreuna ! Cred ca are cea mai mare bucurie in suflet sa aiba un asemenea nepot! Cu siguranta sunteti mandria ei!

Cât de frumos ați scris! 😍 Sănătate multă familiei dumneavoastra! Dumnezeu cu voi! 🙏😘❤️

Cu asemenea rădăcini puternice, nici nu mă mir că sunteți omul de acum. Sănătate multă bunicii dumneavoastră !🙏🏻

Încă o poveste frumoasa! Încă o filă în cartea care va fi. Multă sănătate bunicii care, sunt sigura, e tare mândră de ce a devenit nepotul dumneaei! Fiți sănătoși!

Cu ocazia acestui reportaj mi am vazut copilăria mea si a copiilor mei .Am trăit totul asa cum a descris o acest DOCTORAS .Asa muncea lumea la noi la munte.Referitor la dragostea si respectul fata de bunica lui m a terminat .Din fericire cunosc si medicul si bunica si părinții.Respect DOMNULE DOCTOR !

Bună seara! Felicitări domnule doctor! Ne iubim mamele din toată ființa noastră, dar bunicile au ceva magic, amintirea lor și ce făceau pentru noi se duc doar odată cu noi. Sunteți un norocos ca vă puteți bucura de iubirea dumneaei și să dea Dumnezeu să o aveți alături mulți ani!

De parca nu era de ajuns tot ceea ce citeam cu sufletul la gura orice cuvintel asternut aici (sa fii neurochirurg si sa iti faci timp pentru semeni, sa primeasca sı ei cate ceva din fantastica experienta),deci parca nu era de ajuns, acum vedem si poza impreuna cu "maresalul "inimii...Ce om, ce bucurie si mandrie pe bunica ❤

Ce semănați! Și viața bunicii , din tinerețe,cu operațiile ,care se făceau atunci aveau acel stil obositor,dar sigur! Acum sunt alte vremuri,alți oameni... Va doresc sănătate,inspirație și putere !

"Despre femeile de altada"!Cu cata plăcere am citit,îmi amintește de copilărie!Și da,nici eu nu am auzit-o pe bunica sa se plângă niciodată!Ele nu știau sa se plângă,nu aveau timp,se rugau și se încărcau pozitiv!Îmi amintesc cu cata blândețe,povestea despre război,despre foamete,despre cum a murit bunicul!O femeie rămasă singura cu trei copii,mai târziu a murit unul din ei ,niciodată,dar niciodată,nu s-a plâns ...Acestea pot fi numite "Super Femei"!Felicitări,domnule doctor!

SĂ VĂ TRĂIASCĂ ANI MULȚI ,SĂNĂTOȘI ȘI NOROCOȘI ! DOAMNE-AJUTĂ ! POSTAREA M-A IMPRESIONAT ȘI M-A,,TRIMIS " IN COPILĂRIE. CE FRUMOS ! TOȚI AM AVUT BUNICI.VREMEA A TRECUT ȘI SUNTEM BUNICI DAR...LA ORAȘ! TOȚI,,ȚĂRANII " ȘI-AU ÎNDEMNAT COPIII SĂ PLECE PENTRU,,O VIAȚĂ " MAI BUNĂ .AȘA AM AJUNS,,ORĂȘENI ". VĂ MULȚUMESC ȘI ABIA AȘTEPT URMĂTOARELE ISTORISIRE. SĂ FIȚI BINE !

Universul copilăriei mele: Bunica (toate cele enumerate ca munca femeilor vara la fân plus că dimineața era cea care trezea casa și seara era ultima care stingea lumina

Adevărat! Am trăit acele vremuri de pe acele meleaguri! Felicitări! Succes în carieră!

Pentru bunici uneori nepoții sint mai mult decît copii lor ,asupra lor pot revărsa toată dragostea pe care nu au avut timp să o reverse asupra copiilor . De cele mai multe ori nepoții ii fac să se simtă utili și folositori !! FERICE de nepoții care iși prețuiesc bunicii!! DLE DOCTOR ,sinteți nepotul de care are nevoie orice bunic!! Să trăiți și să faceți cit mai mult bine oamenilor !

Frumos tablou,frumoasă prezentare !Ca de obicei,ne încântați sufletele !Dumnezeu să vă binecuvâteze cu sănătate și bucurii nenumărate!🙏 😘🤗

Să va traiasca și să fie binecuvantata cu multă sănătate, pace în suflet și să vă bucurați împreună cat mai mult timp! 🙏🙏🙏🤗🤗🤗💕💕💕🍀🍀🍀

Felicitări, om minunat, sunteti un exemplu pentru mulți tineri din ziua de azi. Multă sănătate ,multe realizari pe viitor !!!😘❤

Felicitări domnule doctor!O descriere din suflet pentru suflet!Bunica este norocoasă că are așa nepot iar dumneavoastra că o mai aveți!Multă sănătate vă doresc!

Sa traiti sanatosi cu toata familia si sa va bucurati de impliniri si pe plan personal si profesional!

Felicitări pentru felul cum o descri pe bunica care cu siguranță este o mândră cu așa nepot. Succes în cariera!

Să vă bucurați cât mai mult de bunica! Sănătate și numai bine vă doresc la întreaga familie!

Să vă trăiască, să fie sănătoasă și fericită alături de minunatul nepot!

Multa sanatate! Super-puterea si atunci, si acum, este educatia! Sanatate multa bunicii si mult succes dvs.!

Ce frumos elogiu bunicii, în primul rând. Să fie sănătoasă. Cât despre profesia dvs ce să mai spun? Minunat! V-am mai zis odată, că ar fi bine să "transferati" tot ceea ce ne oferiți, în cărți. Apucați-vă de scris. Sigur vor fi niște cărți de succes,căci starile dvs pe care le descrieți, emoțiile pe care le transmiteți, simplitatea și adevărul din cuvinte ating sufletele celor ce le citesc. Ar fi păcat sa nu fie mai mulți aceștia. Aveți un suflet minunat,d-le dr,se cunoaște că ați fost crescut în iubire și înțelegere. Succes în tot ceea ce veți face.

View more comments

Viziera

Fiind vreme de plătit impozite, am rămas în buzunar cu bani cât să-mi ajungă de două senvișuri în centru, dintre care unul cerșit. Cum trebuia să plec până la Buzău, am zis că varianta cea mai ieftină e să merg cu scuterul – la un consum de 3%, mă încadram perfect la “nu contează cât se scumpește benzina, eu tot de 25 de lei bag”.

Viziera căștii mele îmi e parteneră de drum de mai bine de 3 ani. Și nu drumul e spaima ei cea mare, ci felul în care eu țin la lucrurile mele și anume…spre deloc. Crezând cu tărie că tot ce contează în viață asta sunt oamenii și că pe ei ar trebui să îi punem întotdeauna pe primul loc, lucrurile pe care le dețin sunt întotdeauna zgâriate, lovite sau murdare. Mașina are caroseria spartă pe toate părțile iar viziera nu face excepție. Pentru cei care nu înțeleg ce înseamnă o vizieră zgâriată, e cam așa: noaptea, orice lumină din față se împrăștie peste tot pe vizieră și nu înțelegi nimic – dacă e pe banda ta, dacă e departe sau dacă vine de la o mașină. Așa că mi-am ridicat viziera și mă bucuram de aer până m-a lovit în față ceva insectă mare, la limita dintre fluture și liliac. De atunci, cu viziera ridicată mă feream de ele de parcă eram vreun pui de Muhammad Ali.

Partea frumoasă când mergi cu o cască deschisă e că poți simți mirosurile foarte bine. Și unul dintre mirosurile care m-a fascinat aproape tot drumul era cel de câmp proaspăt cosit. Pentru cei crescuți toată viața la oraș, mirosul ăsta e poate la fel de insipid ca al unui perete recent văruit. Pentru cei ca mine, crescuți la coada vacii, câmpul cosit era semn că urmează întorsul brazdelor, strânsul, căpița, încărcatul în căruță și descărcatul în fânar. Însemna pepenele mâncat pe deal și munca, revenită în mintea mea prin nasul ăsta cu care m-a binecuvântat Dumnezeu...din belșug.

Mirosul câmpului cosit este precum o cicatrice frumoasă în sufletul meu – chiar dacă probabil nu voi mai ajunge curând să strâng brazdele, îmi va aminti întotdeauna cine sunt. Pe parcursul devenirii noastre, ne întâlnim cu gesturi și oameni care lasă în noi urme pe care niciodată nu le vom putea șterge, care ne vor urmări toată viața și ne vor prezice viitorul.

Mesajul acesta este pentru colegii mai tineri: alegeți să vă înconjurați de medici-oameni pe care îi prețuiți, pentru că, fie de vreți fie de nu, cei cu care lucrați vor fi cei care veți deveni. Ei vor fi piatra voastră de temelie și fie vă vor da aripi fie vor atârna greutăți de picioarele voastre! Fiecare zi căreia îi supraviețuiți e importantă și să nu credeți că odată ce deveniți specialiști vă veți putea schimba! Odată ce ați ajuns specialiști, sunteți precum o prăjitură peste care mai trebuie doar turnată glazura. V-ați format deja, iar amintirile sunt cele în baza cărora operați: fie ele fân cosit sau balegă de vacă, strâns fân sau descărcat fân, veți fi ceea ce lăsați să creeze amintiri în voi.

Nu uitați: cel mai rău lucru nu e să nu ajungeți medici, ci să nu ajungeți medici buni.
... Vezi mai multeVezi mai puține

6 luni în urmă
Viziera

Fiind vreme de plătit impozite, am rămas în buzunar cu bani cât să-mi ajungă de două senvișuri în centru, dintre care unul cerșit. Cum trebuia să plec până la Buzău, am zis că varianta cea mai ieftină e să merg cu scuterul – la un consum de 3%, mă încadram perfect la “nu contează cât se scumpește benzina, eu tot de 25 de lei bag”. 

Viziera căștii mele îmi e parteneră de drum de mai bine de 3 ani. Și nu drumul e spaima ei cea mare, ci felul în care eu țin la lucrurile mele și anume…spre deloc. Crezând cu tărie că tot ce contează în viață asta sunt oamenii și că pe ei ar trebui să îi punem întotdeauna pe primul loc, lucrurile pe care le dețin sunt întotdeauna zgâriate, lovite sau murdare. Mașina are caroseria spartă pe toate părțile iar viziera nu face excepție. Pentru cei care nu înțeleg ce înseamnă o vizieră zgâriată, e cam așa: noaptea, orice lumină din față se împrăștie peste tot pe vizieră și nu înțelegi nimic – dacă e pe banda ta, dacă e departe sau dacă vine de la o mașină. Așa că mi-am ridicat viziera și mă bucuram de aer până m-a lovit în față ceva insectă mare, la limita dintre fluture și liliac. De atunci, cu viziera ridicată mă feream de ele de parcă eram vreun pui de Muhammad Ali. 

Partea frumoasă când mergi cu o cască deschisă e că poți simți mirosurile foarte bine. Și unul dintre mirosurile care m-a fascinat aproape tot drumul era cel de câmp proaspăt cosit. Pentru cei crescuți toată viața la oraș, mirosul ăsta e poate la fel de insipid ca al unui perete recent văruit. Pentru cei ca mine, crescuți la coada vacii, câmpul cosit era semn că urmează întorsul brazdelor, strânsul, căpița, încărcatul în căruță și descărcatul în fânar. Însemna pepenele mâncat pe deal și munca, revenită în mintea mea prin nasul ăsta cu care m-a binecuvântat Dumnezeu...din belșug. 

Mirosul câmpului cosit este precum o cicatrice frumoasă în sufletul meu – chiar dacă probabil nu voi mai ajunge curând să strâng brazdele, îmi va aminti întotdeauna cine sunt. Pe parcursul devenirii noastre, ne întâlnim cu gesturi și oameni care lasă în noi urme pe care niciodată nu le vom putea șterge, care ne vor urmări toată viața și ne vor prezice viitorul.

Mesajul acesta este pentru colegii mai tineri: alegeți să vă înconjurați de medici-oameni pe care îi prețuiți, pentru că, fie de vreți fie de nu, cei cu care lucrați vor fi cei care veți deveni. Ei vor fi piatra voastră de temelie și fie vă vor da aripi fie vor atârna greutăți de picioarele voastre! Fiecare zi căreia îi supraviețuiți e importantă și să nu credeți că odată ce deveniți specialiști vă veți putea schimba! Odată ce ați ajuns specialiști, sunteți precum o prăjitură peste care mai trebuie doar turnată glazura. V-ați format deja, iar amintirile sunt cele în baza cărora operați: fie ele fân cosit sau balegă de vacă, strâns fân sau descărcat fân, veți fi ceea ce lăsați să creeze amintiri în voi. 

Nu uitați: cel mai rău lucru nu e să nu ajungeți medici, ci să nu ajungeți medici buni.

Comentează pe facebook

Si toate astea , datorită mie! Pentru ca era ziua mea și nu putea sa treaca fără a-mi face o surpriză. Si cat de plăcută! Adevarat e ca nu eram acasă . Este adevarat ca ma simteam singură. Dar instinctul de mamă, m-a facut sa fiu la balcon și să văd motorul condus de cineva care semăna perfect cu " puiul meu"? Șosete verzi, pantalon bej și cu puțină barbă? NU! Nu este posibil. Pacienții, mai presus de toate. Si cu toate astea tu erai! Iti multumesc! Iti multumesc din suflet pentru ca din puținul timp liber din ziua respectiva, mi-ai dăruit și mie puțin! Pentru mine a însemnat mult. Dar, o veșnicie a fost pana te-am văzut din nou activ pe telefon si mi-ai spus că ai sosit cu bine( in ciuda faptului că viziera nu te-a ajutat deloc). Ma rog la Dumnezeu sa te tina sănătos asa fel incat sa poti face fericiti cat mai multa lume! Iar eu, încă odată iti multumesc pentru surpriza făcută. Cred ca a fost cel mai frumos cadou in cei 62 de ani. MULTUMESC!

Am citit cu încântare ceea ce ați scris .Mi-ar plăcea ca mesajul domniei voastre să ajungă în gândul și sufletul colegilor dv .La mine a ajuns .Nu cred că ne vom cunoaște în această viață ,dar îmi vor rămâne în memorie spusele dv .Dacă puteți contribuiți la formarea și transformarea medicilor cu care intrați în contact .Este mare nevoie .Vă spune o anonimă care de "n "ori a avut nevoie de medici și care a rămas cu mirosul de fân cosit de la unii ,dar și cu amarul de pelin de la alții .Continuați să postați ! Considerație !

Nu pot să nu remarc din nou stilul narativ serios și amuzant în același timp. Îmbini foarte bine textul narativ cu cel descriptiv. Nu-ți lipsesc nici elementele fantastice. E de apreciat că te întorci cu gândul la frumusețea naturii și la cositul care ți-a marcat copilăria. Mai multă grijă la lucruri. Grija pe care o arătăm față de ele poate să arate grijă față de propria persoană. E bine să nu uităm de noi având grijă de alții. Trebuie să ne mulțumim așa cum suntem și să ne bucurăm că suntem sănătoși.

Sunteți un doctor și totodată un narator înnăscut! Felicitări domnule doctor! Mai rar un doctor înzestrat cu de toate ca dumneavoastră! Aveți mult har! Să dea Dumnezeu să l folosiți în continuare cu spor! La cât mai multe reușite! Un OM și un DOCTOR deosebit!

Felicitări d-le doctor! Sper că tot ce scrieți, să fie în viitor o carte.Sau mai multe... Că talent aveți cu carul(încărcat cu fan proaspăt cosit.

Pff....alți medici , oare vă citesc? Citesc, aud de tot mai multe cazuri în care lipsa de empatie este cartea de vizită a unora din sistemul sanitar. Mă gândesc că au hotărât să fie medici din alte considerente decât cele care ar trebui. Continuați vă drumul început și rămâneți așa cum sunteți și gândiți acum. La cât mai multe reușite!

"la limita dintre fluture și liliac"... Ca de obicei, mai mult decât minunat... 🙏🌈😘

Minunat, felicitări ptr omul care ați rămas.......deci,se poate ......exemplu de urmat !!!!

Sa dea Dumnezeu doctori care mai intai sa fie oameni si apoi doctori umani si profesionisti! Multumesc ca existati si ar trebui sa va multumesc a multi medici ca le inobilati imaginea !

Cat de frumos și atât de finuț punctat! Felicitări ! Mirosul de iarba cosita , mirosul teilor ne retrezesc amintiri din copilărie ! Alergatul in picioarele goale după ploaie, mâncatul unei roșii rupte din gradina cu un codru de pâine și o bucată de brânză 🙈, spălatul de seara cu apa de ploaie , am avut privilegiul să îmi petrec vacantele la tara și da, aceste amintiri sunt atât de frumoase 🤗!

Câteodată e nevoie să ne ridicăm “vizierele”… Sunt atâtea lucruri frumoase pe care trebuie să le vedem, dar graba vieții ne împiedică să o facem. Mă uimește faptul că simțiți așa, sunteți foarte tânăr, nostalgiile astea caracterizează mai mult pe cei mai “copți”, că nu-mi vine alt cuvânt în minte. Aș citi o carte scrisă de dvs, intuiesc mult talent dar, și mai mult, simt o mare sinceritate!

Felicitari!Multa sanatate si putere sa va faceti meseria!

Felicitări domnule doctor! câtă modestie in postările dumneavoastră!!!! Felicitări

Felicitari domnule doctor cum descrieți copilăria.!

D-le doctor, mi-amintiti de un elev serios, perseverent in ale invataturii si propriei formari, eminent, ce nu parea a fi avut decat o copilarie fericita, fara prea multe griji! Nu cred ca fac vreo confuzie! Felicitari pentru tot parcursul d-voastra si succes in nobila profesie pe care ati ales-o si prin care va aratati empatia pentru semeni! Mândra de tine!

Aveți mare grija, sunteți un om care are nevoie mulți oameni de d-voastră, pe străzi sunt tot felul de,,șoferi " Să vă păzească Dumnezeu și să vă vegheze în tot ceea ce faceți!!!

De câte ori ,,te intalnesc" virtual domnule doctor, de atâtea ori parca imi citești în suflet și apoi îmi lași scris în inimă povesti din copilăria demult trăită. Îmi era dor de tine...de mine copil! Mulțumesc ....

Ce descriere frumoasa! Va urmăresc cu drag toate postările și interes! Ma înclin!

Cat de frumoasa poate fi realitatea! Si mmm ce bine miroase fanul proaspat cosit prin viziera ridicata! Multumim pt ca va faceti timp sa (ne) scrieti! Felicitari pt reusite!

Felicitări,OM minunat!

Descriere frumoasa !!Respect domnule doctor va urmăresc postările!!

Puteți scrie și o carte cu amintiri din viață, veți câștiga un plus pentru specializare și doctorat după! Succes în meseria de medic neurochirurg, sănătate multă si fericire.

Felicitări! Va iubim domnule Doctor!

Felicitari! Un medic si un om minunat! Multa sanatate si fericire!

Frumos descris începutul verii, imagini și mirosuri care le-am experimentat și eu,un doctor mai mult decât bun și un narator obiectiv

View more comments

Despre nevralgii

Am avut astăzi onoarea să fiu invitat in studioul TVR1 pentru a vorbi despre nevralgii. M-am simțit tare mic știind că sub aceleași camere a stat Toma Caragiu, iar TVR1 este tatal Teletextului, un soi de vărul de la țară al internetului, care m-a fascinat toată copilăria.

Le mulțumesc celor din echipa TVR pentru posibilitatea de a răspândi informația medicală!

#nevralgii #TVR1 #Doctor #neurochirurg #drciobotaru #drciobotarugeorgian #nevralgietrigeminala #gammaknife #gammaknifesurgery #neurolysis
... Vezi mai multeVezi mai puține

6 luni în urmă

Comentează pe facebook

Ca întotdeauna, dl doctor ne surprinde plăcut. Nu știu câți invitați ai TVR au spus vreodată ca se simt emoționați pentru că sub aceste camere a stat cândva Toma Caragiu. Ce înseamnă asta pentru mine cel putin? Înseamnă că avem de-aface cu un OM deosebit,un caracter special, avem de-aface cu un om educat. Mulțumim d-le doctor pentru că sunteți contemporan cu noi!

Regret că am pierdut emisiunea, dar eu nu prea urmăresc televiziunea națională. Atât cât am văzut în postare, era de vizionat, chiar și numai pentru blândețea din vocea dvs. Îmi imaginez cât bine le face pacienților atunci când le vorbiți…

Sa ne vorbească domnul doctor și despre nevralgiile intercostale.

Îmi pare rău că nu am văzut emisiunea dar,doar din acest filmuleț oricine își dă seama ce OM deosebit și modest sunteți!Felicitări!

Felicitări domnul doctor. Sunteți o persoana deosebita. Succes în continuare atit dumneavoastră cit și la toată echipa de la spitalul Monza

Dumnezeu sa va dea putere si sanatate sa salvati suflete!♥️🙏🏻❤️Un inger pe pamant!Respect ! Romania sa va promoveze !❤️🙏🏻❤️Respect!🙏🏻🙏🏻

FELICITĂRI DM DOCTOR ,MULTĂ SĂNĂTATE ȘI BUCURII SĂ AVEȚI!

Bravooooo! RESPECT d-le dr! Succes în tot ceea ce faceți! 🙏🙏

Felicitări Domnule Doctor succes in ceea ce faceți RESPECT

Felicitări Domnule Doctor! Așteptăm să ne mai dezvăluiți și nouă câte puțin din frumoasa d-voastră meserie...și grea...😘🤗🙏

Felicitari!

Felicitari!

Felicitari !

Felicitări dnul doctor! Cu toții ne-am bucurat de apariția Dr.Ciobotaru Georgian, de emisiune, dar și de omul Ciobotaru Georgian cu zambet!

FELICITARI!V am urmarit tot interviul la tvr!Succes în ceia ce faceți pentru pacienți!

Felicitări!

Felicitări! Și succes pe mai departe!

Felicitări

Respect! Interesantă emisiune!

Felicitări domnule Doctor. Succes pe mai departe la toată echipa cu care operati!

Felicitări și succes

FELICITARI SI SUCCESE.

Felicitări!

Toată stima, d-lui doctor!!!!

Felicitări

View more comments

"Esti copil cât timp ai părinți!" Să fie oare așa?

Nimic nu ne oprește să fim o viață sinceri, iubitori și plini de viață. Nu e niciun moment în urma căruia nu mai avem voie să ne jucăm sau să credem că oamenii sunt buni.

Prezența părinților nu ne face copii. Ne ține numai să nu avem în noi un dor arzător de a-i mai auzi măcar o dată.

Dacă mai trăiesc, sunați-vă părinții și bucurați-i cu vocea copilului din voi! Mergeți la ei și creați amintiri cu ei, căci atunci când nu vor mai fi, doar cu atât veți mai rămâne.

Iar de nu mai sunt, cinstiți-le amintirea si fiți buni! Iubiți și ajutați, iertați si vă jucați!

Asta înseamnă să fii copil și asta putem face o viață întreagă!

La mulți ani copilului din noi!

Mulțumiri lui Senjuti Kundu pentru poza postată pe Unsplash
... Vezi mai multeVezi mai puține

6 luni în urmă
Esti copil cât timp ai părinți! Să fie oare așa? 

Nimic nu ne oprește să fim o viață sinceri, iubitori și plini de viață. Nu e niciun moment în urma căruia nu mai avem voie să ne jucăm sau să credem că oamenii sunt buni. 

Prezența părinților nu ne face copii. Ne ține numai să nu avem în noi un dor arzător de a-i mai auzi măcar o dată. 

Dacă mai trăiesc, sunați-vă părinții și bucurați-i cu vocea copilului din voi! Mergeți la ei și creați amintiri cu ei, căci atunci când nu vor mai fi, doar cu atât veți mai rămâne. 

Iar de nu mai sunt, cinstiți-le amintirea si fiți buni! Iubiți și ajutați, iertați si vă jucați! 

Asta înseamnă să fii copil și asta putem face o viață întreagă! 

La mulți ani copilului din noi!

Mulțumiri lui Senjuti Kundu pentru poza postată pe Unsplash

Comentează pe facebook

În cultura populară românească așa se spune: ești copil atât timp cât ai părinții în viață. Chiar astăzi am auzit de la mama această zicală. Nu știu dacă e chiar așa, însă pot spune din toată inima că de părinți avem nevoie toată viața, chiar și atunci când sunt doi bătrânei, aplecati de povara vieții greu încercate și ingenunchiati de durerile trupului. Chiar și neputincioși de ar fi, tot îți pot da o vorbă bună. Paradoxal, părinții devin mai importanți pentru noi la vârsta maturității. Atunci conștientizăm cu adevărat valoarea inestimabilă a părinților. Să ne bucurăm că îi avem lângă noi și că lângă ei ne simțim copii chiar de suntem maturi.

La multi ani tuturor copiilor , mici si mari ! La multi ani , copilului din fiecare adult ! Cand avem părinți suntem copiii lor ....cand nu mai sunt devenim copiii nimănui !🤗

Mult respect Dle Doctor !! Mama mea a trait 89 de ani ! Deci ne-am bucurat de grația bunului Dumnezeu mulți ani ,dar ziua cind mama a plecat la ceruri a fost ziua cind am trait suferința de a fi orfan !!

La mulți ani copilului din tine ,din mine,din noi. La mulți ani tuturor copiilor.

Ești un OM minunat!!! Un doctor de un înalt profesionalism!!! FELICITĂRI!! 🤗💕🎈🌞✨🙏

La mulți ani DOMNULE DOCTOR de aici de pe meleagurile copilăriei dumneavoastră de la BRĂEȘTI!

La multi ani "copil " minunat! Mult respect!

La mulți ani tuturor copiilor mici și mari! Deși mai am puțin și voi împlini 55 de ani,mă simt încă copilul părinților mei. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că inca îi mai am și mă rog în fiecare dimineață când mă trezesc să mi-i țină cât mai mult alături. La mulți ani și dvs.D-le doctor!

La mulți ani ,,copil"frumos și Om minunat!🤗

MULTUMIM DOMNULE DOCTOR ! LA MULTI ANI SI DV !

La mulți ani, copii de toate varstele! La mulți ani, Domnule Doctor!

La mulți ani fericiți și sănătoși tuturor copiilor mari și mici! ☘️🎈🎉

Ești copilul cuiva,chiar dacă nu mai este printre noi!

La mulți ani!

Cât timp păstrăm copilul din noi,încă suntem copiii indiferent de vârstă ! La mulți aaaanii tuturor !! 😘😘

La multi ani și suflet de copil timp îndelungat!

La multi ani copil minunat, OM cu mâini și suflet de aur și doctor de un înalt profesionalism! Stimă și respect ptr tot ceea ce faceți ptr oameni!!! 🙏🤗💕🍀

Bună seara! Mulțumim frumos! La mulți ani! Eu am 58 de ani și încă iubesc jucăriile și chiar dacă copilul meu este mare i-am cumpărat un ursuleț de pluș. Și tare mă bucur că și el iubește jucăriile și copii.

Corect! Atâta timp cât mai avem părinți în viață, ne simțim ocrotiți, fie ca suntem adulți sau copii! Tot copii ne numesc părinții! Din păcate de multă vreme nu mai am părinți, deci nu am cum să mă mai consider copil! Sunt a nimănui! E ca și când ai fi singur pe lume! E un sentiment tare ciudat! Să știi că nu ai cui cere un sfat! Să știi că mama și tata nu ți vor mai răspunde niciodată la telefon, că nu ai cui să i mai urezi la mulți ani, și multe altele! E tare dureros! Iubiți va părinții cât mai sunt încă în viata, după aia e prea târziu!

La mulți ani și dvs, Dl doctor, "copil" minunat ... Respect!

La multi ani tuturor copiilor mari si mici! In sufletul fiecăruia cred că,rămâne o parte de copilărie ! Mult respect,domnule doctor!

La mulți ani!

Ce copil mare ești !!!

Mulțumim d-le doctor pentru gândurile bune! La mulți ani copilului din noi!

Toți suntem copii bunului Dumnezeu. LA MULTI ANI!

View more comments

Furtuna

Poate cea mai puternică amintire de când eram copil e din spatele geamului de la bucătăria de vară. Stăteam între unchiul meu, nenea Marius de la Vadu Pașii și bunica mea și ne uitam pe un gemuleț mic toți trei. Erau 3 canate orizontale, iar cel mic era al meu, cel mijlociu al bunicii și cel de sus al lui nenea Marius. Spațiul poate era diferit pentru fiecare, dar timpul parcă stătea în loc. Vedeam “sforile” de ploaie care treceau și eram fascinat de fulgere și cred că asta va rămâne, până îmi voi pierde la un moment dat memoria, amintirea mea cea mai prețioasă.

În toată furtuna aia, eram împăcat sufletește cu tot ce era în jur. Aveam lângă mine oameni care mă iubeau și pe care puteam conta, eram sănătos și totul în jurul meu era verde și curat. Munceam, mă jucam și dormeam. Aveam roșii și aveam brânză, apăruseră pepenii și știam că nimic nu mă putea hrăni mai bine o vara întreagă și la fel a rămas totul până acum.

Săptămâna aceasta, în mine a fost iar furtună. Am avut de operat un meningiom de sinus transvers, pietros superior și sigmoid de partea stângă. Sub numele ăsta complicat zace o tumoră pe măsură și în tumora aia s-au ascuns toate fricile și toate îndoielile mele. Toate părerile centrate pe „trebuie să mai crești” și „ești prea mic să operezi așa ceva” erau acolo și colcăiau ca un sac cu viermi. Am intrat în sală la 7:45 și am ieșit la 18:45, cu pacienta aproape trează la sfârșit. CT-ul de control nu s-a putut efectua cu substanță de contrast din cauza patologiilor secundare pe care le avea doamna, însă chiar și așa, e ușor de înțeles că e o rezecție aproape completă, mai mult decât rezonabilă pentru cineva care a trecut examenul de specialitate în urmă cu numai câteva luni.

Acum e din nou furtună afară, dar în sufletul meu sunt liniștit. Am trimis acasă, după două zile de la operație, pacienta care mi-a încredințat, mai mult decât oricine altcineva, șansele firave de a se vindeca fară probleme. Mulțumesc mult echipei care m-a susținut, de la mic la mare! Și cel mai important, stimată doamnă, vă mulțumesc pentru încredere!
... Vezi mai multeVezi mai puține

6 luni în urmă
Furtuna 

Poate cea mai puternică amintire de când eram copil e din spatele geamului de la bucătăria de vară. Stăteam între unchiul meu, nenea Marius de la Vadu Pașii și bunica mea și ne uitam pe un gemuleț mic toți trei. Erau 3 canate orizontale, iar cel mic era al meu, cel mijlociu al bunicii și cel de sus al lui nenea Marius. Spațiul poate era diferit pentru fiecare, dar timpul parcă stătea în loc. Vedeam “sforile” de ploaie care treceau și eram fascinat de fulgere și cred că asta va rămâne, până îmi voi pierde la un moment dat memoria, amintirea mea cea mai prețioasă. 

În toată furtuna aia, eram împăcat sufletește cu tot ce era în jur. Aveam lângă mine oameni care mă iubeau și pe care puteam conta, eram sănătos și totul în jurul meu era verde și curat. Munceam, mă jucam și dormeam. Aveam roșii și aveam brânză, apăruseră pepenii și știam că nimic nu mă putea hrăni mai bine o vara întreagă și la fel a rămas totul până acum.

Săptămâna aceasta, în mine a fost iar furtună. Am avut de operat un meningiom de sinus transvers, pietros superior și sigmoid de partea stângă. Sub numele ăsta complicat zace o tumoră pe măsură și în tumora aia s-au ascuns toate fricile și toate îndoielile mele. Toate părerile centrate pe „trebuie să mai crești” și „ești prea mic să operezi așa ceva” erau acolo și colcăiau ca un sac cu viermi. Am intrat în sală la 7:45 și am ieșit la 18:45, cu pacienta aproape trează la sfârșit. CT-ul de control nu s-a putut efectua cu substanță de contrast din cauza patologiilor secundare pe care le avea doamna, însă chiar și așa, e ușor de înțeles că e o rezecție aproape completă, mai mult decât rezonabilă pentru cineva care a trecut examenul de specialitate în urmă cu numai câteva luni. 

Acum e din nou furtună afară, dar în sufletul meu sunt liniștit. Am trimis acasă, după două zile de la operație, pacienta care mi-a încredințat, mai mult decât oricine altcineva, șansele firave de a se vindeca fară probleme. Mulțumesc mult echipei care m-a susținut, de la mic la mare! Și cel mai important, stimată doamnă, vă mulțumesc pentru încredere!

Comentează pe facebook

Nu sunt cuvinte suficiente pentru a vă mulțumi pentru ceea ce ați făcut pentru noi ! Pacienta ; eu și restul familiei vă suntem recunoscători și vă mulțumim !!! Până la acest moment ; n am întâlnit un om atât de dedicat meseriei pe care o practică și atât de implicat în relația cu pacientul . Vă mulțumesc pentru o noua șansă! Vă mulțumesc pentru disponibilitatea dumneavoastră; pentru toate informațiile puse la dispoziție; pentru toate răspunsurile la întrebările pe care vi le am pus . Vă mulțumesc pentru încrederea și liniștea pe care ni le ați dat printr o simplă vorbă calmă la momentul potrivit și prin implicarea dumneavoastră! Vă doresc mult succes în continuare și sper din suflet să aveți doar reușite și să ajutați cât mai mulți oameni ! Avem nevoie de oameni ca dumneavoastră!

Felicitări! Mulțumim din suflet pentru ce a-ți făcut pentru mama. Dumnezeu sa va ajute sa salvați multe persoane în cariera dumneavoastră pe care a-ți început-o.

Felicitări, domnule doctor! Cel mai important este faptul că v-ați păstrat umanitatea.

Felicitari si multumim pentru ca,impartasind cu noi fricile si gandurile si reușitele, ne arătați ca sunteti Om. Si omenia e mare lucru mai ales in România anului 2022. Succes!

Acum 3 ani în urma mi ați operat copilul împreună cu Domnul Doctor Sergiu Stoica ,nu am cuvinte pt a a mii exprima recunoștință și lauda la adresa dumneavoastră.Va mulțumesc pt faptul ca fetita mea este bine cât și pt faptul ca nu mi ați dat niciun motiv de îngrijorare înainte cât și după operație.Va doresc sănătate și cel mai important sa rămâneți același om!

Felicitări. După furtună vine mereu soarele.

Mda... așa încep și pictorii, visează, vizualizează, imaginează și incep a intinde panza, o tratează, uneori creionează și intr-un final pictează, și chiar pictează...Acele tablouri dăinuie, uneori dăinuie peste ere, epoci. Ce faceți dumneavoastră dăinuie nu cat viața acelui om pe care îl operați ci mult mai mult, datorită vieții decente ce o redati, dainuie pentru copii lui, pentru prietenii lui si pentru sanul lui Dumnezeu! Și numai cat spui pentru Dumnezeu, spui tot! Sănătate să aveți si lui Dumnezeu să ii redăruiți oamenii!❤️❤️❤️💐💐💐🍀🍀🍀🍀

Felicitari! Ma bucur ca prinzi curaj sa faci lucruri atat de complicate! Sanatate multa pacientei tale si recuperare usoara!

Felicitari si mult succes domnule doctor!! Cand faci totul cu pasiune este imposibil sa nu fie un succes,sa ramaneti acelasi om si peste 20 de ani. Respect!!!

Când primești un asemenea diagnostic oricât de puternic ai fi, nu sunt ușor de gestionat toate gândurile care ți vin în minte...și dacă adăugăm experiențele din alte spitale și de la alți medici , șansele să crezi că totul va fi bine; scad...însă în momentul în care te aștepți cel mai puțin se întâmplă. .. Așa s a întâmplat și în cazul meu ; ați fost și sunteți omul potrivit la momentul potrivit!! Sunt profund recunoscătoare pentru ceea ce ați făcut pentru mine ! Nu credeam că la doar doua zile după operație o sa merg acasă! Pe lângă faptul că sunteți un medic excepțional; sunteți și un om deosebit! Ați dat dovada de profesionalism; curaj; umanitate! Mi ați dat încredere de la început până la final și am crezut că totul va fi bine și așa a fost ! Prin modul dumneavoastră de abordare; de înțelegere nu are cum sa nu se întâmple decât lucruri bune ! Vă mulțumesc pentru curaj; pentru că nu ați dat înapoi în orice problema ati întâmpinat! Sunteți îngerul meu păzitor și n am avut nici mai mica îndoială ( nici când eram pe masa de operație)! Vă doresc să aveți parte de reușite; să salvați cât mai multe vieți și sa fiți răsplătit pe măsură! Să vă ajute Dumnezeu și să vă călăuzească în meseria minunată pe care o practicați și în toată viață dumneavoastră!

Felicitări! Mulțumim din suflet pentru toată munca depusă și curajul dat de Dumnezeu! Sunteți un medic deosebit cu un suflet mare și cu o răbdare nemaiîntâlnită în comunicarea cu pacienții dumneavoastră! Vă sunt recunoscătoare pentru tot ce ați făcut pentru sora mea! Ne-ați redat speranța și bucuria de a o vedea acasă sănătoasă! Mă rog la Dumnezeu să fiți sănătos și să aveți numai reușite în meseria dumneavoastră!

Felicitari d-le doctor! ...Pentru sensibilitate ,simplitate dar mai ales pentru daruire si curaj!...Dumnezeu sa va fie " mana dreapta" la orice pas!🙏

Cuvintele sunt de prisos,nu au măsura necesara de a exprima și a sublinia tot ce ar trebui să vi.se spună !Din tot ce spuneți, trăiți tot ce faceți prin toți porii ființei dumneavoastră 'Cred că ați mai adăugat încă o reușită la multe ..multe altele . 'Multă sănătate și putere de muncă! O seară liniștită! Felicitări și succes în tot ce vă propuneți!

Felicitări Dn Dr!!! Ma înclin!!! Sunt multe de spus, dar pălesc în fața dv! Rămâneți OM!!! Sunt pe cale de dispariție! Ramane doar neghina!

Felicitări! Mulțumim că împărtășiți cu noi asemenea momente... Vă doresc sănătate și cât mai multe realizări!

Așteptam cu nerăbdare sa împărtășiți cu noi ,cum doar d-voastră știți, încă o reușită profesională .V-am văzut și la dl doctor Pautov și asa m-am bucurat ,ca și când ați fi fost copilul meu și a văzut o tara întreagă ce medic priceput sunteți!Ma bucur că ați reușit să salvați încă o viață prin munca și priceperea d-voastră!Felicitări!

Felicitări din inimă pentru doctorul și omul ce sunteți! 👏👏👏 Ceea ce realizați, se numesc miracole! Dumnezeu v-a dat un har imens ! Sănătate vă doresc, căci este cea mai de preț!

Felicitări d-le doctor! Mă bucur întotdeauna să citesc o postare de-a dvs. Știu că în textul acela voi găsi o poveste scrisa frumos, dar și un miracol. Sănătate să aveți!

Citind postarile dvs., imi dați o stare de bine! Mă gandesc , că dacă (Doamne fereste) as avea vreodată o problemă de genul descris anterior, nu ar trebui sa-mi fac griji, deoarece existati DVS.❗️Bunul Dumnezeu sa va dea putere si sanatate‼️ 11 ore de concentrare, cred ca este mai obositoare decat aceleleasi ore muncite in mină.

Felicitari! Daca aflam acum 2 ani de Dumneavoastra mergeam cu Mama. Poate avea vreo sansa sa mai ramana langa noi. Multa sanatate va doresc!

Ați avut o educație sănătoasă și asta se vede și în meseria nobilă pe care o aveți . Felicitări pentru tot ceea ce sunteți ! 🙏❤️🙏👏👏👏

Foarte frumoasă paralelă între ,furtunile " trăite și atât de sugestive! Sănătate să aveți ,inspirație și succes!

JOS PALALARIA ! DE ASA TINERI AVEM NEVOIE! FRUMOSI ,INTELIGENTI, MUNCITORI ,CUTEZATORI ! VĂ ÎMBRĂȚIȘAM CU DRAG SI VA DORIM MULTA SANATATE, PUTERE DE MUNCĂ ,VISELE SĂ-VI SE ÎMPLINEASCĂ ,ZILE SENINE SI BINECUVÎNTATE ,NECAZURILE SA VA OCOLEASCĂ SI BUNUL DUMNEZEU SA VA OCROTEASCA!

Pentru mine sunteti o minune ati reusit sa faceti imposibilul.Cea mai buna prietena este in viata datorita profesionalismului si atentiei speciale acordate.Va multumim Domnule doctor sunteti special!Va doresc multa sanatate ,putere de munca si reusite infinite(Vraciul creerelor)

Domnule doctor, felul in care redati experiențele vieții dvs.si toate examenele date in fata vieții, pe care se pare ca din ce in ce,le treceți cu ,,brio" ,felul in care aveti grijă de semenii dvs.si felul in care puneti atita suflet si preț pe viața lor,vă face cu totul si cu totul deosebit.Dati mi voie sa imi exprim toată stima si respectul meu pt dvs.Felicitari,si rămîneți acelaș om si peste ani,nu aveți idee cîtă lume vă va mulțumi pt.ceea ce faceti.

View more comments

Ce facem când cineva are o criză de epilepsie?

Au trecut mai bine de șase luni de când am filmat alături de colegul meu, Mihail Pautov. S-au schimbat multe de atunci: am devenit specialist, am început sa operez singur, dar ce facem când vedem că o persoană de lângă noi are o criză de epilepsie rămâne neschimbat.

Mulțumesc mult MediCOOL
... Vezi mai multeVezi mai puține

6 luni în urmă

Comentează pe facebook

Ce facem atunci cînd un pacient este dus pentru prima dată la spitalul din galați la urgență făcînd o așa zisă convulsie epileptic și cu rezultat dat de medic neurolog zicînd că nu are nimic neurologic externat în aceeași zi după o comă de mai bine de 30 de minute,și făcînd mai tîrziu un rmn să descoperit c o inflamatie la nivelul creierului și într-un final de două luni avea să fie un glioblastom gradul 4.

Astfel de videoclipuri prin care informam, educam, prevenim ar trebui sa fie mai multe. Prin acestea putem învăța să acordăm ajutor oamenilor din jurul nostru, să-i îndrumăm. Felicitări !

Mulțumim frumos pentru aceste informații pentru că învățăm din ele și eu sunt una din aceea persoana cu aceste crize ne dați putere prin vorbele frumoase Dumnezeu să vă binecuvânteze RESPECT Domnule Doctor

Un bun medic specialist si un om special !!!

Un video informativ și educativ în același timp! E bine să știm să intervenim corect în situații de acest fel.

Ce frumos ați explicat!Pe întelesul tuturor !Felicitari dl.doctor !

Cu cita pasiune va faceti meseria ! Respect pentru aceste sfaturi !

Respect!

Felicitari d-le Doctor!

Stimă și respect dle doctor, ptr tot ceea ce faceți ptr oameni și ptr ceea ce sunteți ptr ei! Sunteți un înger pe pământ! 🙏🤗💕🍀

Respect domnule Doctor Succes pe mai departe!

Respect pt aceste informații vitale pt pacienți ! Felicitări dle Dr !

Stimă şi respect domnule doctor , foarte educativ videoul dumneavoastră !

Felicitari!🤗😘

Felicitări!

Felicitări d-le Dr!,Informații vitale și pe înțelesul tuturor!

Respect!

Tot respectul pt.doctorul și omul Georgian Ciobotaru !!! ❤

Respect!

Felicitări domnule doctor stimă și respect pentru tot ce faceți!

Felicitări pt tot ceea ce faceți. Foarte utile aceste informații. Mulțumim!

Mulțumim,domnule doctor pt ca încercați sa ne ajutați prin sfaturile d-voastră!

Felicitari! Toata admiratia pt tot ce faceți!

SUPER MEDIC dl.doctor Georgian Ciobotaru! Va pup si va îmbrățișez cu drag!

Felicitari

View more comments

Când mergi să predai și ai mai multe de învățat pentru tine

Pe când eram în facultate, unul dintre congresele cu o publicitate fantastică era Marisiensis. Un soi de NeverSea al congreselor internaționale, organizat de studenții de la medicină și inginerie medicală din Târgu Mureș, congresul era un “must” pentru noi. Anul acesta am fost invitat ca lector, așa că nu am putut rata ocazia.

Mi-au cerut o prezentare despre “orice”, la care, ca de fiecare dată, mă descurc. Așa că am ales “Reconstrucțiile imagistice moderne în neurochirurgie – arme tactice actuale pentru un război vechi”. Am dat tema, apoi am început să bocesc că aveam prea mult de muncă. Am lucrat la cele 127 de slide-uri 3 săptămâni, ba chiar în ultima am avut 3 nopți în care m-am culcat pe la 3 și jumătate.

Am organizat operațiile așa încât joi și vineri să nu am nimic de făcut, să pot fi odihnit pentru drum. Joi noaptea s-a internat un pacient cu care a trebuit să intru vineri în sală, pentru că cele 88 de primăveri și afectarea cerebrală nu permiteau amânarea. Îmi propusesem vineri la 16:00 să fiu pe autostradă. Vineri la 16:30 se încheia operația. Cum nu beau cafea, nici soluții să stau treaz nu prea am avut, așa că pe la 12 noaptea, când mai aveam vreo 50 de km până în Mureș, dormeam într-o parcare pe marginea drumului.

Cazarea splendidă, în centru (mulțumesc organizatorilor!) a fost preferată de câinele meu, care a și vărsat de cum am ajuns, că i se făcuse rău în mașină. Normal că am curățat, că doar dormisem în mașină și eram odihnit, nu?

Sâmbătă dimineața am zis să merg la congres “să iau pulsul”. Ajung la o prezentare despre tehnici moderne în printarea 3D a dispozitivelor medicale. Mi-a luat foc mintea. Păi am fost numai ochi și urechi la prezentarea aia. Nu numai că nu aveam habar de mai nimic din ce era acolo (printarea în sine nu m-a pasionat niciodată, chiar dacă reconstrucțiile mele duc de fiecare dată la obținerea de structuri printabile), dar am reușit să mă împrietenesc și cu colegii de la Centrul de Inovație și eHealth cu care mi-ar plăcea să colaborez pe termen lung pentru a ajuta pacienții care necesită dispozitive printate 3D.

Primisem de cu seară programul și am verificat ora prezentării. Ajung la 14:30 în sală, sala goală. Pregătesc laptop, prezentare, proiector, microfon, 14:50, sala goală. În mintea mea: “Eh...mi-au plătit hotelul....găsesc eu 2 voluntari să le țin prezentarea de la 15:00”. Zis și făcut. S-au așezat în sală, îi întreb dacă mai vine cineva, mă anunță că am sala rezervată aproape în totalitate, dar și de ce mă grăbesc așa, că prezentarea e abia la 16:00. Verific, aveau dreptate. Încep să mă joc cu degetele încă o oră, noroc cu ei că mi-au ținut săracii companie de voie de nevoie.

Se face 15:50, apare un asiatic în sală. Mi-am adus aminte de un student japonez cu care am ajuns într-un stagiu de chirurgie plastică în Turcia: eu fascinat de tehnologia și curățenia lor, el dezamăgit de cât de lipsiți de tehnologie și de cât de murdar era totul. În speranța că nu va aprecia prezentarea mea ca “aaah, am mai văzut ceva similar în țara noastră în 2002”, am mers la el direct și l-am întrebat:

“Hi there! I’m sorry, where are you from?”
“From Onești boss, sunt român”

Trăi neneacă! Mă întorc fericit la pupitru, văd două negrese în ultimul rând. Cum asiaticul meu era din Onești, am sperat că și ele sunt de pe la Buzău, așa că mi-am început discursul:

“Cine nu înțelege româna, mâna sus”

Că nu a ridicat nimeni mâna mă așteptăm, că nu a râs nimeni a fost că probabil nu se așteptau la o glumiță atât de răsuflată. Problema a fost când am întrebat același lucru în engleză și am aflat că negresele erau de departe, motiv pentru care a trebuit să schimb pe loc prezentarea într-una în engleză dat fiind că niciun român nu avea probleme cu asta (cum e și firesc la medicină). Consider un minim de bun simt să ții o prezentare în engleză la un congres internațional unde există cel puțin un participant care a venit dintr-o altă țară.

Acum, per total, lucrurile nu au stat așa de rău pe cât mă așteptam. Prezentarea în mare a fost despre necesitatea creării unui simulator 3D de neurochirurgie folosind materiale gratuite puse la dispoziție de comunitățile online. Tot ce îmi doresc este să fiu invitat la următorul congres ca simplu participant în public, criticând constructiv lucrarea unuia dintre participanți, despre prima varianta de simulator 3D de neurochirurgie. Pentru că valoarea medicilor nu ar trebui să se măsoare în câte gesturi corecte fac, ci în câți oameni ajută să devină buni.

Vineri pe 13 urmează Forumul Tinerilor Oncologi, în Poiana Brașov, cu prezentarea cu tema “Limitele neurochirurgiei moderne”. Țineți-mi pumnii!
... Vezi mai multeVezi mai puține

7 luni în urmă
Când mergi să predai și ai mai multe de învățat pentru tine 
 
Pe când eram în facultate, unul dintre congresele cu o publicitate fantastică era Marisiensis. Un soi de NeverSea al congreselor internaționale, organizat de studenții de la medicină și inginerie medicală din Târgu Mureș, congresul era un “must” pentru noi. Anul acesta am fost invitat ca lector, așa că nu am putut rata ocazia. 
 
Mi-au cerut o prezentare despre “orice”, la care, ca de fiecare dată, mă descurc. Așa că am ales “Reconstrucțiile imagistice moderne în neurochirurgie – arme tactice actuale pentru un război vechi”. Am dat tema, apoi am început să bocesc că aveam prea mult de muncă. Am lucrat la cele 127 de slide-uri 3 săptămâni, ba chiar în ultima am avut 3 nopți în care m-am culcat pe la 3 și jumătate. 
 
Am organizat operațiile așa încât joi și vineri să nu am nimic de făcut, să pot fi odihnit pentru drum. Joi noaptea s-a internat un pacient cu care a trebuit să intru vineri în sală, pentru că cele 88 de primăveri și afectarea cerebrală nu permiteau amânarea. Îmi propusesem vineri la 16:00 să fiu pe autostradă. Vineri la 16:30 se încheia operația. Cum nu beau cafea, nici soluții să stau treaz nu prea am avut, așa că pe la 12 noaptea, când mai aveam vreo 50 de km până în Mureș,  dormeam într-o parcare pe marginea drumului. 
 
Cazarea splendidă, în centru (mulțumesc organizatorilor!) a fost preferată de câinele meu, care a și vărsat de cum am ajuns, că i se făcuse rău în mașină. Normal că am curățat, că doar dormisem în mașină și eram odihnit, nu? 
 
Sâmbătă dimineața am zis să merg la congres “să iau pulsul”. Ajung la o prezentare despre tehnici moderne în printarea 3D a dispozitivelor medicale. Mi-a luat foc mintea. Păi am fost numai ochi și urechi la prezentarea aia. Nu numai că nu aveam habar de mai nimic din ce era acolo (printarea în sine nu m-a pasionat niciodată, chiar dacă reconstrucțiile mele duc de fiecare dată la obținerea de structuri printabile), dar am reușit să mă împrietenesc și cu colegii de la Centrul de Inovație și eHealth cu care mi-ar plăcea să colaborez pe termen lung pentru a ajuta pacienții care necesită dispozitive printate 3D. 
 
Primisem de cu seară programul și am verificat ora prezentării. Ajung la 14:30 în sală, sala goală. Pregătesc laptop, prezentare, proiector, microfon, 14:50, sala goală. În mintea mea: “Eh...mi-au plătit hotelul....găsesc eu 2 voluntari să le țin prezentarea de la 15:00”. Zis și făcut. S-au așezat în sală, îi întreb dacă mai vine cineva, mă anunță că am sala rezervată aproape în totalitate, dar și de ce mă grăbesc așa, că prezentarea e abia la 16:00. Verific, aveau dreptate. Încep să mă joc cu degetele încă o oră, noroc cu ei că mi-au ținut săracii companie de voie de nevoie. 
 
Se face 15:50, apare un asiatic în sală. Mi-am adus aminte de un student japonez cu care am ajuns într-un stagiu de chirurgie plastică în Turcia: eu fascinat de tehnologia și curățenia lor, el dezamăgit de cât de lipsiți de tehnologie și de cât de murdar era totul. În speranța că nu va aprecia prezentarea mea ca “aaah, am mai văzut ceva similar în țara noastră în 2002”, am mers la el direct și l-am întrebat:
 
“Hi there! I’m sorry, where are you from?”
“From Onești boss, sunt român”
 
Trăi neneacă! Mă întorc fericit la pupitru, văd două negrese în ultimul rând. Cum asiaticul meu era din Onești, am sperat că și ele sunt de pe la Buzău, așa că mi-am început discursul:
 
“Cine nu înțelege româna, mâna sus”
 
Că nu a ridicat nimeni mâna mă așteptăm, că nu a râs nimeni a fost că probabil nu se așteptau la o glumiță atât de răsuflată. Problema a fost când am întrebat același lucru în engleză și am aflat că negresele erau de departe, motiv pentru care a trebuit să schimb pe loc prezentarea într-una în engleză dat fiind că niciun român nu avea probleme cu asta (cum e și firesc la medicină). Consider un minim de bun simt să ții o prezentare în engleză la un congres internațional unde există cel puțin un participant care a venit dintr-o altă țară. 
 
Acum, per total, lucrurile nu au stat așa de rău pe cât mă așteptam. Prezentarea în mare a fost despre necesitatea creării unui simulator 3D de neurochirurgie folosind materiale gratuite puse la dispoziție de comunitățile online. Tot ce îmi doresc este să fiu invitat la următorul congres ca simplu participant în public, criticând constructiv lucrarea unuia dintre participanți, despre prima varianta de simulator 3D de neurochirurgie. Pentru că valoarea medicilor nu ar trebui să se măsoare în câte gesturi corecte fac, ci în câți oameni ajută să devină buni.
 
Vineri pe 13 urmează Forumul Tinerilor Oncologi, în Poiana Brașov, cu prezentarea cu tema “Limitele neurochirurgiei moderne”. Țineți-mi pumnii!

Comentează pe facebook

Felicitări și mult succes! Eu zic, între timp să te apuci și de scris cărți! Ești un narator minunat și foarte amuzant!Te așteptăm și în orașul natal!❤

Felicitări domnule doctor!Mă bucur de fiecare dată când vă citesc postările, îmi dați speranța că dvs.medicii tineri veți schimba sistemul de sănătate și poate mentalitatea unor medici........ Succes în tot ceea ce faceți și cum spunea o doamnă în comentarii (mai citesc și unele dintre ele)poate vă apucați și de scris sunteți un bun narator . 👏

Felicitari, OM AL MILENIULUI III! Ne bucurăm că avem astfel de medici printre noi. Succes deplin! O să fie totul EXCELENT. Sunt convinsă. Toate cele bune!

Felicitări,Doctore, că dai mai departe din ceea ce știi! Succes și sănătate!🤗

Felicitări, dl doctor! Iar stilul tău de a povesti e un deliciu! 🤗

Tot respectul pentru dedicarea cu care faci totul zi de zi. Și mulțumesc din suflet pentru ajutorul dat tatălui meu, mai rar oameni ca tine.

Felicitări! Multă sănătate și succes maxim in tot ceea ce faceți acum și în realizările viitoare!!!

Felicitări...admirabil...mult succes in continuare. Respect....

Felicitari si multa bafta in continuare. Sper sa ne impartasiti mereu impresiile si parerile dvs despre inovatie in neurochirurhie. Sau macar sa ne povestiti despre locurile pe unde ajungeti( cand aveti timp) si despre tot ceea ce va pasioneaza. Succes la scris!

Felicitări! Dacă am avea mai mulți medici ca dvs altceva ar fi sistemul sanitar din România! Mult respect și succes în tot ceea ce faceți!

Felicitări!!Mult succes și cât mai multe reusite!!!

Va urmăresc cu interes toate postarile si ma bucur ca mai sunt oameni ca dvs. Pe lângă profesionalismul de care dati dovada, se pare ca nu duceți lipsa nici de simțul umorului! 😊 Felicitări si mult succes!! Domnul sa va călăuzească pașii spre sufletul celor ce au nevoie de dvs!!

Felicitări și Dumnezeu să vă binecuvânteze!🙏 Mult succes!♥️

Felicitari! Păreți ireal, sosit " de undeva de sus" și ma întreb ce "substanță"le-ar trebui unor medici sa devina și ...oameni ca dvs...! Respect D-le. Doctor!

Felicitări domnule doctor! Să vă dea Dumnezeu multă sănătate și să aveți succes pe drumul pe care ați pornit!

Mult succes, felicitări și multa sănătate tuturor!

Felicitări! Mult succes în continuare! Sunteți înainte de toate un Mare OM și un DOCTOR exemplar! Mai rar așa un doctor care este într o continua sete de cunoaștere! Multă sănătate dumneavoastră și familiei care a știut cum sa vă educe! La cât mai multe reușite! Vă țin pumnii să aveți un infinit de realizări! Sunteți cel mai bun! Doamne ajuta!

Felicitări domnule doctor!!Mult succes!!

Felicitari si mult succes! Aveti talent si la scris, pe bune! Savuros, plăcut, funny si real!

Felicitări și mult succes!Sa va dea Dumnezeu sănătate și putere sa vindecați oamenii.Respect,domnule doctor!

Felicitări, domnul doctor pentru pasiunea cu care vă faceți meseria!Sunteți un om deosebit și vă urez să aveți numai operații reușite așa cum a fost în cazul meu!Știți că sunteți doctorul meu de suflet,nu?🙏🙏

Felicitari domnule doctor! Tot respectul si succes in tot ceea ce v ati propus!

Mult succes și sănătate va doresc!

FELICITARI!!

Complimente! Mult succes în cariera d-stră, multă sănătate!

View more comments

Vezi mai multe